Cifra de școlarizare pentru pregătirea în rezidențiat a fost majorată la 5.730 de locuri

23.11.2018 / Ministerul Sanatatii

 

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat astăzi o Hotarâre de Guvern prin care se majorează cu 315 de locuri cifra de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar /universitar 2018-2019, de la 5.415 la 5.730 locuri.

Astfel, se asigură un cadru cadru coerent instituțional care asigură formarea de specialiști în toate activitățile medicale necesare unui sistem sanitar adecvat la nevoile de servicii de sănătate.

Stagiul de rezidențiat pentru candidații care aleg loc/post va începe la data de 1 ianuarie 2019, dată de la care se va face încadrarea cu contract individual de muncă pe durată determinată/nedeterminată, după caz și de la care se va face salarizarea ca rezident.

Actul normativ aprobat azi asigură respectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, cu modificările ulterioare, în sensul acordării posibilității de a intra la repartiție și a candidaților care la concursul de rezidențiat din sesiunile precedente au fost declarați respinși, deși au obținut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs.

Dorim să facilităm accesul medicilor tineri pe piața muncii pentru că avem nevoie de specialiști care să ofere servicii medicale de calitate populației, mai ales în zonele defavorizate, unde deficitul de medici este sensibil mai mare decât în celelalte zone ale țării. De asemenea, prin decizia de astăzi, Guvernul urmărește și stoparea migrației medicilor, fenomen care accentuează și mai mult deficitul de personal medical de specialitate”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .