Decizia nr. 12 din 29.06.2018 privind reglementarea sistemului național de educație medicală continuă, a criteriilor și normelor de acreditare a furnizorilor de educație medicală continuă, precum și a sistemului procedural de evaluare și creditare a activităților de educație medicală continuă adresate medicilor

19.07.2018 / CMR

 

Având în vedere necesitatea trecerii într-o etapă calitativ superioară a tuturor procedurilor de acreditare a furnizorilor și de creditare a manifestărilor de educație medicală continuă (EMC),
Ținând cont de faptul că educația medicală continuă a devenit obiect de interes pentru
o serie întreagă de persoane fizice fără calitate profesională sau didactică în domeniul
medical, sau persoane juridice având un obiect de activitate conex sau nu acestui domeniu,
organizații ale altor profesioniști din sistemul de sănătate, societăți/asociații de pacienți,
caritabile, sindicale, de media etc., firme producătoare de medicamente sau
echipamente/aparatură medicale/medicală, societăți comerciale cu răspundere limitată,
asociații studențești, ale medicilor rezidenți sau asociații utilizând denumirea nespecifică de
’’tineri medici’’, ori înglobând categorii profesionale vag definite, asociații constituite în scop
de consultanță, de gestionare de proiecte, de promovare a unor alte categorii de interese,
asociații medicale care au ca scop studiile clinice, instituții de cercetare-dezvoltare
nemedicale, asociații care promovează medicina nebazată pe dovezi științifice acceptate și
susținute de comunitatea academică, firme organizatoare de evenimente,
Având în vedere că experiența acumulată în managementul sistemului național de EMC
a relevat îndepărtarea furnizorilor de scopul exclusiv al manifestărilor de EMC, precum și
tendința de mercantilizare a unei activități ce are ca unic obiectiv perfecționarea continuă a
pregătirii și practicii medicilor care iși exercită profesia pe teritoriul României, în calitate de
membri ai Colegiului Medicilor din România,
Luând în considerare necesitatea protejării conceptului de educație medicală continuă
în interesul îmbunătățirii actului medical și siguranței pacienților, dar și al medicilor,
În temeiul art. 414, 422 și 439 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind reforma în domeniul
sănătății, respectiv HG nr. 899/2002 privind organizarea învățământului postuniversitar
medical și farmaceutic uman, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul național al Colegiului Medicilor din România d e c i d e:
Art. 1 (1) Colegiul Medicilor din România, realizează managementul activităților de Educație Medicală Continuă (EMC) în conformitate cu prevederile prezentei decizii.
(2) Colegiul Medicilor din România (CMR), în calitate de autoritate de reglementare în
domeniu, nu este furnizor de EMC.
(3) Managementul activităților de Educație Medicală Continuă se realizează potrivit directivelor Uniunii Europene, a acordurilor privind recunoașterile mutuale ale creditelor stabilite cu Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști/Consiliul European de Acreditare a
Educației Medicale Continue (UEMS/EACCME).
Art. 2 Colegiul Medicilor din România acreditează furnizorii de educație medicală continuă și
creditează activitățile de educație medicală continuă organizate de aceștia în condițiile
prezentei decizii.
Art. 3 (1) Acreditarea furnizorilor de EMC este modalitatea prin care Colegiul Medicilor din
România evaluează, selectează și autorizează anual furnizorii să deruleze programele de EMC,
cu respectarea standardelor de calitate agreate de organismul profesional și organizațiile
europene și internaționale.
(2) Nu pot fi acreditați furnizorii și creditate programele de formare profesională pentru
practicienii de medicină complementară/alternativă reglementate prin Legea nr. 118/2007
privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină
complementară/alternativă.
(3) Procedura de acreditare/reacreditare a furnizorilor de EMC este prevăzută de Anexa nr. 1
ce face parte integranta din prezenta decizie.
Art. 4 (1) Educația medicală continuă (EMC) cuprinde totalitatea activităților de pregătire
teoretică și/sau practică destinate medicilor în vederea dobândirii/îmbunătățirii nivelului de
cunostințe, abilități și aptitudini necesare creșterii calității asistenței medicale și nivelului de
performantă în domeniul respectiv.
(2) Activitățile de EMC sunt cuantificate prin unități de creditare, denumite credite EMC.
(3) Creditele EMC se acordă prin raportare la timpul efectiv de participare la activitatea de
EMC. Pentru o oră integrală de activitate de EMC se acordă 1 credit EMC, în limita a maximum
6 credite EMC pe zi, indiferent de numărul total de ore al programului. Echivalența cu creditele
europene de educație medicală continuă (ECMEC), emise de EACCME este de 1/1, în limita
a 6 ore/zi.
(4) CMR acordă credite EMC numai membrilor săi.
(5) Creditele acordate de CMR nu se pot echivala cu creditele acordate de alte organizații
profesionale, cu excepția creditelor europene ECMEC emise de EACCME.
(6) Creditele acordate de CMR nu sunt transferabile.
(7) CMR acorda credite unor manifestări științifice sau educaționale multidisciplinare,
organizate numai de către furnizorii săi acreditați, conform prevederilor Anexei nr. 2, care face
parte integrantă din prezenta decizie.
Art. 5 (1) Medicii aflați în activitate trebuie să acumuleze un număr minim de 200 de credite
EMC/5 ani, din momentul înscrierii în CMR.
(2) Pentru a respecta principiul continuității educației medicale, medicii prevăzuți la alin. 1)
vor acumula minimum 25 de credite EMC/an.
(3) În cazul în care nu se realizează numărul minim de credite EMC în termenul prevăzut la
alin. (1), calitatea de membru al CMR, respectiv dreptul de a exercita profesia se suspendă până
la realizarea acestuia conform prevederilor legale.
(4) Prelungirea activității medicilor pensionari se face în baza dovezii obținerii unui număr de
minimum de 40 de credite anual, acumulate în anul anterior.
Art. 6 (1) Creditele de EMC trebuie să fie acumulate prin participarea la programe de EMC
formale sau non-formale preponderent în domeniul de specialitate.
(2) Se admite ca maximum o treime din numărul minim de credite să fie reprezentată de
activități educaționale din alte domenii de specialitate, în afara specialității de bază.
Art. 7 (1) Membrii Colegiului Medicilor din România au obligația de a ține evidența numărului
de credite EMC obținut.
(2) Colegiul Medicilor din România, prin structurile de specialitate ale colegiilor teritoriale, va
verifica punctajul acumulat, urmărind respectarea obligațiilor impuse de art. 5 și art. 6, în
următoarele situații:
a) la avizarea anuală;
b) cu ocazia judecării abaterilor disciplinare;
c) la cererea medicului;
d) la transferul dintr-un colegiu teritorial în altul;
e) ori de câte ori consiliul județean al colegiului teritorial consideră justificat necesar.
Art. 8 Procedura de creditare a formelor de EMC este prevăzută în Anexa nr. 2 ce face parte
integrantă din prezenta decizie.
Art. 9 (1) Acreditarea/reacreditarea obținută de furnizorii EMC până la data intrării în vigoare
a prezentei decizii rămâne valabilă până la expirarea perioadei pentru care a fost acordată.
(2) Furnizorii deja acreditați sau reacreditați până la data intrării în vigoare a prezentei decizii,
în vederea obținerii unei noi reacreditări vor face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de
prezenta decizie.
(3) Cererile de acreditare/reacreditare depuse până la data intrării în vigoare a deciziei vor fi
soluționate conform procedurii prevăzute de reglementarea anterioară.
(4) Cererile de creditare a activitaților de EMC depuse până la data intrării în vigoare a deciziei vor fi soluționate conform procedurii prevăzute de reglementarea anteri

ANEXA Nr. 1

PROCEDURA de acreditare/reacreditare a furnizorilor de educație medicală continuă

Capitolul I

Furnizorii de EMC

Art. 1. Furnizorul de EMC este o entitate instituțională sau profesional asociativă medicală fără
scopuri comerciale sau de prestări servicii medicale acreditată de CMR să deruleze activitățti
de EMC cu respectarea standardelor de calitate agreate de CMR și organizațiile europene și
internaționale partenere.
Art. 2. (1) Tipurile de furnizori de EMC acreditați de Colegiul Medicilor din România sunt:
naționali, regionali și locali.
(2) Sunt furnizori naționali:
a) facultățile de medicină din cadrul universităților de medicină și farmacie;
b) institutele medicale naționale cu rol de învățământ, aflate în subordinea sau coordonarea
Ministerului Sănătății;
c) asociațiile medicale de anvergură națională;
d) Academia de Științe Medicale.
(3) Sunt furnizori regionali:
a) facultățile de medicină acreditate din cadrul universităților pluridisciplinare;
b) institutele medicale regionale cu rol de învățământ, aflate în subordinea sau coordonarea
Ministerului Sănătății;
c) asociațiile medicale de anvergură regională;
d) filialele asociațiilor medicale naționale.
(4) Sunt furnizori locali:
a) colegiile teritoriale ale medicilor;
b) asociatiile medicale locale;
c) filialele asociațiilor medicale naționale, regionale.
(5) Anvergura națională, regională sau locală a unei asociații medicale se stabilește în funcție
de criterii geografice, numerice și de specialitate, raportate la majoritatea membrilor lor, care
dețin titluri de specialitate sau atestate de studii complementare, acestea fiind definitorii pentru
evaluarea și clasificarea lor.
Art. 3. (1) Acreditarea furnizorilor se poate face pentru următoarele tipuri de evenimente EMC:
- formale;
- non-formale;
- educație medicală continuă la distanță (EMCD) formală și non-formală.
(2) Manifestările formale pot fi organizate de către furnizorii prevăzuți la art. 2, alin. 2), lit. a)
și b) și respectiv, alin. 3), lit. a) și lit. b).
(3) Manifestările non-formale pot fi organizate de orice tip de furnizor.
(4) Manifestările EMCD formale pot fi organizate de către furnizorii prevăzuți la art. 2, alin.
2), lit. a) și c) și respectiv, alin. 3), lit. a) și lit. c). Manifestările EMCD non-formale pot fi
organizate de orice tip de furnizor.
(5) Furnizorii regionali sau locali nu pot organiza manifestări naționale.
(6) Facultățile de medicină acreditate ca având anvergură națională pot organiza numai
propriile manifestări naționale, nu și ale altor furnizori acreditați.
Art. 4. În vederea acreditării de către Colegiul Medicilor din România ca furnizori de EMC,
solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă statut de persoană juridică română și sediul pe teritoriul României;
b) să fie o instituție sau asociație medicală cu scop, rol, funcții și atribuții prevăzute în statut,
cu obiect principal de activitate de învățământ și de educație permanentă în domeniul medical,
să aibă membri, colaboratori sau personal medical angajat de înaltă calificare profesională și
didactică;
c) să dețină direct sau indirect resurse logistice, tehnice pentru desfășurarea activităților de educație medicală continuă.

Capitolul II

Drepturile și obligațiile furnizorilor

Art. 5. (1) Furnizorii acreditați au următoarele drepturi:
a) să organizeze evenimente de educație medicală continuă;
b) să se asocieze în vederea bunei desfășurări a manifestărilor științifice;
c) să solicite informații cu privire la conținutul științific al evenimentelor de educație medicală
continuă;
d) să primească consultanță cu privire la procedura de creditare a manifestărilor științifice pe
care le organizează;
e) să obțină creditarea manifestărilor științifice organizate conform prezentei decizii.
(2) Furnizorii acreditați au următoarele obligații:
a) să respecte prevederile prezentei decizii;
b) să promoveze domenii medicale bazate pe dovezi, pe adevăr științific verificabil și
reproductibil de fiecare dată, acceptate și susținute sine-qua-non de comunitatea medicală
academică modernă, potrivit prevederilor legale în vigoare, emise de Ministerul Sănătății
(Medicină bazată pe dovezi - utilizarea scrupuloasă, clară și logică a celor mai bune dovezi
medicale existente în prezent în luarea deciziei medicale asupra îngrijirii individualizate a
pacientului);
c) să respecte regulile de activitate nonprofit și de neimplicare, directă sau prin asociere, în
promovarea de produse sau a intereselor unor sponsori, organizatori de evenimente ori
persoane neîndrituite;
d) să organizeze cel puțin o manifestare științifică pe an;
e) să prezinte CMR un raport anual referitor la activitățile desfăsurate pe parcursul anului
calendaristic;
f) să nu delege atribuțiile ce decurg din calitatea de furnizor de EMC altor entități sau persoane
fizice;
g) să nu modifice agenda de program a manifestării dupa ce aceasta a fost creditată de CMR;
h) să nu menționeze în materialele publicitare un numar de credite prezumat, ci doar numărul
de credite acordate de CMR;
i) să înscrie pe certificatele de participare/absolvire doar numărul de credite acordat de CMR, aferent timpului efectiv de desfășurare al manifestării.

 

Capitolul III

Procedura de acreditare a furnizorilor

Art. 6. (1) Solicitanții vor depune la CMR în vederea acreditării cererea-tip prevăzută în Anexa nr. 1a care face parte integrantă din prezenta procedură însoțită de următoarele documente:
a) facultățile de medicină:
- actul de înființare;
- actul de acreditare emis de Ministerul Educației Naționale;
b) institutele medicale:
- actul de înființare;
c) asociațiile:
- hotărârea judecătorească privind înființarea și înregistrarea în Registrul asociațiilor și
fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își au sediul;
- actul constitutiv sau statutul, cu ultimele modificări înregistrate în Registrul asociațiilor,
precum și copia încheierii prin care s-a dispus înregistrarea modificării;
- documentul prin care a fost desemnată o persoană să reprezinte asociația în relație cu Colegiul
Medicilor din România;
- lista tuturor membrilor asociației, certificatele de membru CMR și avizele care atestă dreptul
de liberă practică în specialitate al membrilor persoane fizice, precum și documentele de
calificare didactică ale acestora;
- contractele de asociere a asociației cu medici având calitate didactică, după caz;
- recomandarea și/sau referințele din partea colegiului teritorial pe raza căruia se află sediul
asociației;
d) filialele asociațiilor:
- hotărârea judecătorească privind înființarea și înregistrarea filialei în Registrul asociațiilor și
fundațiilor;
- actul constitutiv sau statutul filialei, cu ultimele modificări înregistrate în Registrul
asociațiilor și fundațiilor, precum și copia încheierii prin care s-a dispus înregistrarea
modificării;
- documentul prin care a fost desemnată o persoană să reprezinte filiala în relație cu Colegiul
Medicilor din România;
- lista tuturor membrilor filialei, certificatele de membru CMR și avizele care atestă dreptul de
liberă practică în specialitate ale membrilor persoane fizice, precum și documentele de
calificare didactică ale acestora;
- recomandarea și referințele din partea colegiului teritorial pe raza căruia se află sediul filialei;
- acordul asociației naționale cu privire la obținerea calității de furnizor EMC de către filială.
(2) Sunt exceptate de la obligația de a parcurge procedura de acreditare și respectiv, reacreditare
colegiile teritoriale ale Colegiului Medicilor din România.
Art. 7. (1) În vederea obținerii acreditării, documentele prevăzute la art. 6, alin. 1) se depun la
sediul CMR prin reprezentantul desemnat de conducerea solicitantului.
(2) Cererea de acreditare se soluționează de Comisia profesional-știintifică și de învățământ a
Consiliului național al CMR, în termen de maxim 30 de zile de la data depunerii complete a
documentației.
(3) Dacă solicitantul îndeplinește condițiile de acreditare ca furnizor, Comisia profesionalștiintifică
și de învățământ a Consiliului național al CMR stabilește categoria de furnizor de
EMC în care se încadrează acesta, precum și tipurile de evenimente pe care le poate organiza.
(4) Decizia privind acreditarea se comunică solicitantului care va achita în termen de 5 zile
lucrătoare taxa de acreditare. În baza dovezii achitării taxei se eliberează certificatul de furnizor
EMC.
(5) În cazul respingerii cererii, se comunică solicitantului decizia motivată.
(6) Acreditarea este valabilă numai pentru anul în curs.

Capitolul IV

Procedura de reacreditare a furnizorilor

Art. 8. În vederea reacreditării furnizorii de EMC depun cererea-tip prevăzută în Anexa nr. 1a însoțită după caz, de:
a) declarația pe proprie răspundere a persoanei desemnate cu privire la menținerea condițiilor
avute în vedere la acreditare, respectiv ultima reacreditare;
b) documentele ce atestă modificările intervenite de la acreditarea inițială, respectiv ultima
reacreditare.
Art. 9. (1) Cererea de reacreditare se soluționează de Comisia profesional-știintifică și de
învățământ a Consiliului național al CMR, în termen de 30 de zile de la data depunerii
documentelor prevăzute la art. 8.
(2) Dacă solicitantul îndeplinește condițiile de reacreditare, Comisia profesional-știintifică și
de învățământ a Consiliului național al CMR decide menținerea sau schimbarea categoriei de
furnizor EMC în care se încadrează acesta, precum și tipurile de evenimente pe care le poate
organiza.
7
(3) Decizia se comunică solicitantului care va achita în termen de 5 zile lucrătoare taxa de
reacreditare. În baza dovezii achitării taxei se eliberează un nou certificat de furnizor EMC.
(4) În cazul respingerii cererii, se comunică solicitantului decizia motivată.
(5) Reacreditarea este valabilă numai pentru anul în curs.

Capitolul V

Procedura de retragere a acreditării și încetare a calității de furnizor de EMC

Art. 10. (1) Retragerea calității de furnizor se realizează prin decizia Comisiei profesionalștiintifice
și de învățământ a Consiliului național al CMR în următoarele situații:
a) au fost modificate condițiile avute în vedere la acreditare respectiv ultima reacreditare, iar
furnizorul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta decizie;
b) furnizorul de EMC a încălcat obligațiile prevăzute de prezenta decizie;
c) nerespectarea în detaliu a programului declarat de furnizorul de EMC, așa cum a fost creditat
de CMR.
(2) În situația în care CMR a constatat încălcarea unor obligații de către furnizor, cu excepția
situației prevăzute la alin. (1), lit. c), va înștiința în scris conducerea furnizorului despre aceasta
și măsurile ce urmează a fi adoptate pentru remedierea neconformităților. Dacă furnizorul de
EMC deși atenționat, nu a luat măsurile care se impun și/sau organizează noi evenimente cu
încălcarea obligațiilor prevăzute de prezenta decizie, se aplică sancțiunea retragerii calității
de furnizor.
(3) Calitatea de furnizor EMC poate fi redobândită numai după împlinirea unui termen de 1 an
de la aplicarea sancțiunii și după parcurgerea procedurii de reacreditare.
Art. 11. Încetarea calității de furnizor de EMC se realizează prin decizia Comisiei profesionalștiintifice
și de învățământ a Consiliului național al CMR în următoarele situații:
a) la cererea expresă a furnizorului;
b) în cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la art. 5, alin. 2), lit. d) din prezenta Anexa ;
c) încetarea existenței furnizorului ca persoană juridică.
Art. 12. În cazul retragerii sau încetării calității de furnizor, taxele achitate nu se restituie.
Capitolul VI
Taxe aferente procedurii de acreditare și reacreditare
Art. 13. (1) Taxa pentru acreditarea ca furnizor de EMC reprezintă echivalentul în lei, a sumei
de 400 Euro, calculat la cursul BNR valabil la data efectuării plățtii.
(2) Taxa pentru reacreditarea anuală reprezintă echivalentul în lei a sumei de 150 Euro, calculat
la cursul BNR valabil la data efectuării plății.
(3) Taxele prevăzute la alin. (1) și (2) se achită în numerar la sediul Colegiului Medicilor din
România sau în contul acestuia, prin ordin de plată.

Capitolul VII

Anexe

Art. 14. – Anexa nr. 1a face parte integrantă din prezenta procedură.

ANEXA nr. 1a la procedura de acreditare-reacreditare

CERERE-TIP de acreditare a furnizorilor de educație medicală continuă

Completarea tuturor rubricilor din cererea tip este obligatorie. Extragerea unor paragrafe din prezenta cerere este interzisă. In caz contrar, solicitarea va fi respinsă automat.
Informații generale despre instituție/asociatie:
1. Denumirea instituției de învățământ/asociației ...
2. Scopul principal al instituției /asociației , conform Actului constitutiv, Statutului și
Certificatului de înregistrare ...
3. Autoevaluare in raport cu prevederile Deciziei nr. 12/2018 privind reglementarea
sistemului național de educație medicală continuă, a criteriilor și normelor de acreditare
a furnizorilor de educație medicală continuă, precum și a sistemului procedural de
evaluare și creditare a activităților de educație medicală continuă adresate medicilor
4. Tipuri de EMC pentru care se solicită acreditarea în raport cu prevederile prezentei
decizii ...
5. Persoana de contact desemnată de instituție (obligatoriu medic, membru al Colegiului
Medicilor din România )
Numele ........................ Prenumele........................ Titlu/grad
profesional............................. Specialitate ..............
Telefon .......................... Fax ......................... E-mail .............................
6. Experiență anterioara în organizarea de forme de EMC (de menționat formele de EMC
organizate anterior prezentei solicitări) ...
7. Membri, membri asociați ai ........................ (denumirea solicitantului)implicați direct
activități de EMC (de menționat titlul științific, gradul profesional, calificarea didactică,
documente de acceptare a asocierii semnate) ...
Infrastructura din dotare:
1. Săli de curs și capacitatea acestora ...
2. Aparatura de proiecție și tipul acesteia ...
3. Capacitatea de a desfășura aplicații practice...
Posibilități de imprimare și multiplicare...
4. Platforma EMCD în proprietate (descriere, conform Anexei nr. 2, art. 17 ) ...
5. Surse de finanțare - obligatoriu explicit menționate...
Declar pe propria răspundere că am luat cunoștință de procedurile, criteriile și normele
prevăzute în Decizia Consiliului național al Colegiului Medicilor din România nr. 12/2018
privind reglementarea sistemului național de educație medicală continuă, a criteriilor și
normelor de acreditare a furnizorilor de educație medicală continuă, precum și a sistemului
procedural de evaluare și creditare a activităților de educație medicală continuă adresate
medicilor, pe care mă oblig sa le respect în tocmai și declar că membrii
............................................., (denumirea solicitantului) sunt medici având calificări
profesionale și didactice în perfectă conformitate cu misiunea pe care dorim să ne-o asumăm,
în temeiul cunoștințelor de educație a adultului și a celor de specialitate pe care le dețin.
Declar lipsa oricăror potențiale interese comerciale directe, potențiale conflicte de
interese/bias în activitatea ........................... (denumirea solicitantului) și a membrilor
acesteia.
1.Conflict de interese - un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui
cadru didactic sau formator, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influența
necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților în exercitarea calității cu
care a fost investit oficial.
2.Bias – termen utilizat pentru descrierea unei tendințe sau preferințe către o anumită
perspectivă, ideologie, sau rezultat, în special atunci când tendința interferă cu abilitatea de
a fi imparțial și obiectiv. Bias-ul poate fi stiințific, politic, economic, financiar, religios,
general sau particular discriminatoriu, etnic, rasial, cultural, sau geografic. Bias-ul poate
apărea în relație cu o anumită industrie, sau produs comercial, cum ar fi un dispozitiv
medical,sau un produs farmaceutic, ori in relație cu o anumită viziune intelectuală, politică,
etc., in situații în care acțiunea produselor sau viziunilor poate fi, la fel de bine, utilă sau
validă.
Data ... Semnătura/parafa ...

ANEXA Nr. 2

PROCEDURA de creditare a formelor de educație medicală continuă

Capitolul I

Forme de educație medicală continuă

Art. 1. – Colegiul Medicilor din România creditează ca forme de educație medicală continuă, denumite în continuare forme de EMC, manifestările științifice desfășurate de furnizorii
acreditați de CMR în acest sens, precum și alte activități cu caracter educațional profesionalștiințific
și, adițional, obținerea unor titluri de calificare postuniversitară definite în prezenta
decizie.
Art. 2. Manifestările de educație medicală continuă sunt:
a) Formale – furnizate numai de instituții de învățământ superior medical sau alte instituții
medicale cu rol de învățământ acreditate;
b) Non-formale – organizate de toate tipurile de furnizori acreditați de CMR în acest sens;
c) Educație medicală la distanță – EMCD.
Art. 3. (1) Manifestările de educație medicală continuă formale cuprind următoarele:
- cursurile de învățământ postuniversitar și cursurile de învățământ postuniversitar la distanță,
organizate de instituțiile de învățământ superior medical sau alte instituții medicale cu rol de
învățământ acreditate în acest sens.
(2) Manifestările de educație medicală continuă non-formale cuprind următoarele:
- congrese;
- conferințe;
- simpozioane;
- mese rotunde;
- programe educaționale prin internet (webinar);
- ateliere de lucru (workshop);
- programele de acreditare ca formator, conform prevederilor OMSF nr. 716/2002 privind
acreditarea programelor educaționale, formatorilor și formatorilor de formatori din sistemul
sanitar;
- programele de acreditare ca formator de formatori, conform prevederilor OMSF nr. 716/2002.
(3) Educația medicală la distanță – EMCD cuprinde:
- cursuri EMCD organizate numai de instituții de învățământ superior medical sau cu rol de
învățământ medical acreditate pentru acest domeniu;
- programe de EMCD prin poștă, caracterizate prin punerea în posesia cursantului a suportului
educațional în formă tipărită, pe suport electronic, sau e-mail personalizat, suport ce asigură
integral baza pentru procesul de autoînvățare, cu asigurarea evaluării finale prin testare în
sesiune directă, față în față, prin chestionar tipărit trimis prin poștă ori prin internet, în situația
revistelor în format electronic organizate de furnizori acreditați pentru acest domeniu;
- programe de EMCD prin internet, on-line, interactive fie prin suportul informațional oferit,
cu link-uri și portaluri specifice, fie prin consultanță cu tutori de program acreditați, cu
asigurarea unei testări finale securizate, tot prin acces on-line personalizat sau prin testare scrisă
în sală organizate de furnizori acreditați pentru acest domeniu.

Capitolul II

Procedura privind obținerea creditării manifestărilor științifice

Art. 4. Obținerea creditării manifestărilor științifice se realizează după parcurgerea procedurii de creditare de către furnizorii de EMC conform prevederilor prezentei decizii.
Art. 5. (1) Organizarea unei manifestări științifice se poate face de către:
a) Un furnizor unic acreditat de CMR;
11
b) Un furnizor principal acreditat de CMR în colaborare cu unul sau mai mulți furnizori
asociați, acreditați de CMR.
(2) În cazul asocierii între furnizori, furnizorul principal va fi cel care desemnează
coordonatorul de program și formulează cererea de creditare.
Art. 6. (1) În vederea creditării furnizorii vor depune la CMR următoarele documente:
a) Cererea-tip de creditare a formelor de educație medicală continuă prevazută în Anexa
nr. 2a;
b) Prezentarea programului de educație medicală continuă, prevazut în Anexa nr. 2b ;
c) Agenda programului cu menționarea temelor si lectorilor;
d) Dovada calității didactice sau de formator (potrivit prevederilor OMSF nr. 716/2002) a
lectorilor;
e) Împuternicirea și datele de contact ale persoanei desemnate de furnizor în vederea
obținerii creditării;
f) Taxa de evaluare, respectiv taxa de urgență, după caz.
(2) Pentru manifestările științifice cu participare internațională în completarea documentelor
prevăzute la alin. (1), se vor depune CV-urile lectorilor precum și avizul de practică
temporară/ocazională în cazul în care manifestarea presupune și o activitate/demonstrație
practică medicală.
(3) Pentru manifestările non-formale de anvergură locală sau regională furnizorul va înștiința
colegiul teritorial pe raza căruia se desfășoară.
(4) Cererea tip de creditare a cursurilor organizate de facultățile de medicină acreditate, pe
teritoriul acestora, trebuie să poarte avizul Rectoratului sau Decanatului, după caz.
Art. 7. (1) Termenul de depunere a documentelor prevăzute la art. 6 pentru manifestări formale
și non-formale este de minimum 30 de zile înainte de data desfășurării evenimentului cu
excepția agendei definitive a programului care se depune cu minim 10 zile înainte de data
desfășurarii manifestării. În situații de excepție, documentele de solicitare a creditării pot fi
depuse în limita a maximum 10 zile înaintea desfășurării manifestării cu obligația achitării taxei
de urgență.
(2) Termenul de depunere a documentelor prevăzute la art. 6 pentru manifestări EMCD este de
60 de zile înainte de data desfășurării evenimentului. În situații de excepție, documentele pot
fi depuse în limita a maximum 30 zile înaintea desfășurării manifestării cu obligația achitării
taxei de urgență.
Art. 8. După depunerea documentației la CMR, Departamentul Profesional Stiințific analizează
dosarul și comunică furnizorului solicitant necesitatea completării documentației dacă este
cazul. Completarea documentației se va realiza în limita a maximum 10 zile înainte de
desfășurarea manifestării, respectiv 7 zile în situația manifestărilor pentru care s-a achitat taxa
de urgență.
Art. 9. (1) Documentația completă va fi evaluată și cu cel puțin 5 zile înainte de desfășurarea
manifestării Departamentul Profesional Științific al CMR va comunica furnizorului solicitant
și colegiului teritorial:
a) numărul de credite acordat;
b) motivele pentru care nu se creditează manifestarea.
(2) Comunicările prevăzute la alin. 1) se postează pe site-ul CMR.
Art. 10. Creditarea manifestărilor științifice se realizează potrivit Normelor de creditare
prevăzute de prezenta procedură și se acordă după cum urmează:
a) Pentru întregul eveniment, situație în care numărul de credite nu se poate împărți și se
acordă în întregime medicului participant, prezent pe toată durata programului;
b) Pe secțiuni, fiecare secțiune fiind creditată distinct și evidențiată pe certificatul de
participare ca atare, numai dacă urmare aplicației de creditare CMR a creditat manifestarea
astfel.
Art. 11. (1) În termen de 30 de zile de la finalizarea manifestării furnizorul de EMC are obligația să:
a) Emită certificatele de absolvire medicilor care au promovat evaluarea finală conform
modelului-tip prevăzut în Anexa nr. 2c, iar pentru medicii care nu au promovat evaluarea finală
va elibera certificate de participare, fără credite, conform Anexei nr. 2d;
b) Emită certificatele de participare conform modelului tip prevăzut în Anexa nr. 2d;
c) Să trimită la CMR numai lista participanților prezenți la manifestarea științifică, în
format electronic, listă ce va conține numele, prenumele, specialitatea, gradul
profesional/didactic și codul unic de identificare al medicului (CUIM);
d) Să trimită la CMR rapoartele privind desfășurarea manifestării elaborate pe baza
chestionarului tip prevăzut la Anexa nr. 2g;
e) Să trimită la CMR copia unui certificat de participare completat conform modelului-tip
prevazut la Anexa nr. 2d;
f) Să trimită la CMR copia unui certificat de absolvire completat conform modelului-tip
prevazut la Anexa nr. 2c.
(2) În termen de 30 de zile de la finalizarea manifestării, colegiul teritorial va transmite CMR
un raport întocmit cu privire la modul de desfășurare al evenimentului.
(3) Colegiile teritoriale vor trimite observatori anonimi la evenimentele care se desfășoară pe
teritoriul lor, în organizarea altor furnizori acreditați, aceștia urmând a face un raport asupra
complianței evenimentului cu prevederile prezentei decizii.
(4) Participanții, lectorii sau colegiile teritoriale pot formula la CMR sesizări cu privire la
modul de desfășurare a manifestării, la conținutul și calitatea științifică a acesteia în maximum
45 de zile de la finalizarea manifestării.

Capitolul III

Norme de creditare

Art. 12. (1) Creditarea pregătirii teoretice și practice se face în funcție de numărul de ore efective, incluzând și demonstrațiile practice, în raport de 1 credit/oră, în limita a maximum 6 ore/zi.
(2) Numărul de credite EMC acordate pentru un program de educație medicală continuă este
de maximum 30, indiferent de numărul de zile și ore prevăzut.
(3) Numărul de credite acordat pentru orice formă de EMC va fi exprimat în numere întregi,
rotunjirea făcându-se la 50 de sutimi.
(4) CMR nu creditează manifestări științifice internaționale.
Art. 13. (1) Durata maximă a unei sesiuni de prelegeri este de două ore, fiind necesară o pauză
de minimum 15 minute la fiecare astfel de interval. În cazul nerespectării acestei prevederi,
timpul aferent creditării se va reduce cu 15 minute pentru fiecare două ore din cele maximum
6 ore creditabile, pentru fiecare zi a programului educațional. Durata discuțiilor nu poate depăși
un sfert din durata sesiunii de prelegeri.
(2) Sesiunile paralele de comunicări din cadrul unei manifestări educaționale se creditează o
singură dată, la nivelul duratei maxime efective, un participant neputând fi prezent în același
timp în două locuri.
Art. 14. (1) Cursurile postuniversitare satelite unei manifestări științifice se pot credita numai
dacă sunt prevăzute complet în afara programului general al manifestării de bază și dacă au
avizul unui furnizor acreditat de Colegiul Medicilor din România pentru educație formală, în
limita a 6 ore de program creditabil pe zi.
(2) Având în vedere că CMR nu creditează programe de pregătire pentru obținerea atestatului
de studii complementare, pentru cursurile postuniversitare care au o tematică parcelar similară
cu programe de studii complementare se vor elibera certificate cu mențiunea că nu se constituie
ca și componentă a unui astfel de program. Nerespectarea acestei mențiuni pe certificat atrage
necreditarea cursului.
(3) Un webinar este considerat educație medicală față în față în timp real și se creditează ca
13
Art. 16. (1) Nu pot fi introduse în calcul punctajului profesional al medicului creditările
obținute pentru participarea la mai multe programe de EMC desfășurate în aceeași perioadă de
timp șiîn aceeași locație.
(2) Prezența efectivă pe toată durata de desfășurare a manifestării științifice este obligatorie. În
caz contrar, participantul nu va primi creditele aferente manifestării.
Art. 17. Pentru creditarea programelor de EMCD se aplică următoarele reguli:
a) durata parcurgerii programului și a învățării efective, în scopul atingerii obiectivelor
educaționale, care se apreciază prin testare pe lot-pilot organizată de furnizor, trebuie să se
încadreze în limitele a maximum 18 ore pentru un singur program;
b) pentru programele EMCD prin revistă se admit 5-8 pagini tipărite, cu cel mult două figuri
sau tabele incluse pe pagină, corespunzătoare a două ore efective de asimilare;
c) testul de evaluare pentru EMCD prin articole de revistă va conține minimum 10 întrebări,
cu prag de promovare de răspuns corect la minimum 75% din întrebări;
d) pentru programe prin internet se consideră 5-8 pagini cu 2.500 de caractere pe pagină și cu
trimitere la maximum două figuri sau tabele, ca fiind corespunzătoare unei ore de învățare
efectivă, respectiv un credit de EMC;
e) testul de evaluare pentru programe de EMCD prin internet va permite un acces pentru
maximum două încercări, va conține un număr minim de 10 întrebări pentru fiecare 6 ore
efective, cu un prag de promovare de răspuns corect la minimum 75% din întrebări;
f) pentru programe EMCD propuse de furnizori acreditați, prin articole de revistă se acordă
maximum două credite EMC pe număr; publicațiile incluse în Nomenclatorul CMR sunt numai
purtătoare ale acestor programe, acestea fiind elaborate de furnizori acreditați pentru acest tip
de educație medicală, publicațiile neputând fi furnizori de EMC;
g) cursurile de EMCD prin internet se creditează în funcție de durata apreciată de învățare
efectivă, maximum 18 ore pe program, corespunzătoare a 18 credite EMC;
h) intervalul minim acceptat între două participări la programe de EMCD este de 30 de zile. În
cazul participării în aceeași perioadă la două programe de EMCD prin internet, se iau în calcul
creditele acordate pentru un singur program, cel având cele mai multe credite;
i) participarea la cursuri de EMCD organizate și creditate de o universitate sau de un organism
profesional european ori internațional este creditată cu numărul de credite europene sau
internaționale conferite de organismul respectiv, raportat la limitele prezentei decizii;
j) coordonatorii, autorii și tutorii de programe de EMCD vor beneficia de o creditare egală cu
de 3 ori numărul de credite aferent activitățiilor efective din program, atestată printr-o
adeverință eliberată de furnizorul acreditat. Calculul acestor credite se face numai de către
colegiul teritorial.
Art. 18. (1) Cadrele didactice, precum si formatorii acreditați în conformitate cu Ordinul
Ministrului Sănătății și Familiei nr. 716/2002 care susțin cursuri creditate de Colegiul
Medicilor din România, vor fi beneficia de numărul de ore efectiv prestate de fiecare, înmulțit
cu 3 în cazul manifestărilor naționale și cu 2 în cazul celor regionale sau locale.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) furnizorii de EMC vor elibera după caz certificatul de
participare în care se va menționa numărul de credite care a fost acordat de CMR pentru
manifestare și/sau o adeverință atestând durata prestației didactice a fiecăruia. Numărul de
credite aferent prestației didactice se calculează numai de către colegiul teritorial în temeiul
adeverinței acordate de furnizorul principal.
(3) Pentru activitatea coordonatorilor și îndrumătorilor de stagii practice de instruire care nu
sunt cadre didactice, dar care sunt cooptați pentru susținerea pregătirii studenților, medicilor
rezidenți sau a celor cu competențe limitate, ori pentru programele de pregătire în vederea
obținerii doctoratului, masteratului, a atestatelor de studii complementare și a stagiilor de
readaptare sau reconversie profesională, se acordă un număr de 40 de credite EMC pe an, în
baza unei dovezi care atestă o activitate de cel puțin 40 ore efective pe parcursul a minimum
două luni pe an calendaristic.
Art. 19. (1) Creditele AMA (American Medical Association), obținute în Statele Unite ale
Americii, vor fi luate în considerare ca atare, cu excepția situațiilor în care sunt convertite în
ECMEC numai de către EACCME.
14
(2) Participarea la programe educaționale medicale în alte țari din afara Europei și Statelor
Unite ale Americii, creditate de un organism profesional acreditat ca atare, beneficiază de un
număr de credite în limitele prezentei decizii.
(3) Participarea la orice manifestare educațională medicală în străinătate, care nu are numărul
de credite acordat de un organism profesional acreditat în domeniu, înscris pe certificatul de
absolvire, nu beneficiază de creditare;
(4) Stagiile practice și schimburile de experiență efectuate în străinătate care nu au creditare
internațională nu se creditează.
Art. 20. (1) Pentru obținerea de titluri de calificare profesionale sau științifică, certificate de
Ministerul Sănătății, sau Ministerul Educaței Naționale, se acordă credite,
adițional/suplimentar creditelor obținute prin EMC, conform prevederilor prezentei decizii
credite după cum urmează :
a) titlul de medic specialist - 40 de credite EMC;
b) atestat de studii complementare - 30 de credite EMC;
c) titlul de medic primar - 40 de credite EMC;
d) titlul de doctor în medicină umană - 40 de credite EMC;
e) titlul de master în domeniul medical uman - 30 de credite EMC;
f) statutul de cadru didactic universitar în instituții de învățământ superior medical acreditate,
cu activitate confirmată de instituția universitară - 40 de credite EMC pe an.
(2) Certificatele atestând participarea sau absolvirea unor programe de educație medicală
continuă cu titluri și conținut relativ similar cu unele elemente ale unor programe de studii
complementare vor conține obligatoriu mențiunea că nu fac parte integrantă dintr-un astfel de program.

Capitolul IV

Editurile și publicațiile medicale

Art. 21. Se acordă credite numai autorilor de cărți, manuale sau tratate științifice medicale
publicate de editurile cuprinse în Lista editurilor acreditate de Colegiul Medicilor din România.
Art. 22. Se acordă credite numai pentru articolele științifice medicale publicate sau pentru
abonamentele la publicații incluse în Nomenclatorul publicațiilor medicale agreate de Colegiul
Medicilor din România, postat pe site-ul CMR.
Art. 23. Înscrierea în Nomenclatorul Editurilor de carte medicală agreate de CMR se face în
baza cererii-tip din Anexa nr. 2e la prezenta procedură. Înscrierea editurilor de carte medicală
nu reprezintă și o acreditare ca furnizor de manifestări de EMC față în față.
Art. 24. (1) Înscrierea în Nomenclatorul publicațiilor medicale agreate de Colegiul Medicilor
din România se face în baza fișei publicației cuprinsă în Anexa nr. 2f la prezenta procedură, iar
criteriile de includere sunt următoarele:
Grupa A:
- existența înregistrării ISI.
Grupa B+:
1) să fie o publicație științifică medicală prin esența sa, având o periodicitate a apariției
de cel puțin 4 numere pe an, în ediții tipărite și electronice;
2) obligativitatea deținerii de către publicație a International Standard Serial Number
(ISSN);
3) existența înregistrării intr-o bază internațională de date;
4) să conțină articole originale, editoriale sau recenzii, eventual prezentări de cazuri,
traduceri, în domeniile medicale de specialitate bazate pe dovezi;
5) adresabilitatea strict medicală, generală sau pe specialități;
6) deținerea girului științific al unei societăți științifice medicale, universități de
medicină etc.;
7) includerea în consiliul editorial sau colectivul redacțional de cadre didactice
universitare cu rol de predare.
Grupa B:
15
1) să fie o publicație științifică medicală prin esența sa, având o periodicitate a apariției
în ediții tipărite sau electronice;
2) obligativitatea deținerii de către publicație a International Standard Serial Number
(ISSN);
3) existența înregistrării intr-o bază internațională de date;
4) să conțină articole originale, editoriale sau recenzii, eventual prezentări de cazuri,
traduceri, în domeniile medicale de specialitate bazate pe dovezi;
5) adresabilitatea strict medicală generală sau pe specialități;
6) deținerea girului științific al unei societăți științifice medicale sau universități de
medicină de si farmacie;
7) includerea în consiliul editorial sau colectivul redacțional de cadre didactice
universitare cu rol de predare.
(2) Publicațiile pot fi purtătoare de programe de EMCD organizate numai de furnizori acreditați
în acest domeniu, nu de publicații. Creditarea acestor programe se obține numai urmare
aplicației facute de furnizorul acreditat, nu de publicație.
Art. 25. (1) Normele de creditare stabilite pentru articole cuprinse în publicațiile medicale sunt:
a) articole științifice în reviste de specialitate românești agreate de CMR, sau internaționale,
catalogate BDI și ISI după cum urmează:
- grupa A - (ISI) - 40 de credite pentru un articol;
- grupa B+ - (BDI +) - 30 de credite pentru un articol;
- grupa B - (BDI ediție tipărită sau electronică) - 15 de credite pentru un articol;
b) capitole de cărți în tratate de medicină - 30 de credite pentru un capitol sub 100 de pagini și
40 de credite pentru un capitol de peste 100 de pagini, ca unic autor;
c) carte sau monografie medicală – 40 de credite pentru o carte, ca unic autor;
d) traduceri de carte medicală - 30 de credite pentru o carte, ca unic traducător;
e) existența a 2 sau mai mulți autori pentru un articol într-o publicație medicală agreată de
CMR, sau a unui capitol ori unei cărți publicate la o editură agreată de CMR duce la împărțirea
procentuală a creditelor acordate la numărul de autori menționați pentru capitolul sau cartea
respectivă; autorul principal primește suplimentar 25% din punctajul celorlalți autori; prin autor
principal se ințelege primul, ultimul, sau autorul de corespondență, sau toți dacă este
stipulat că autorii au contribuit în mod egal;
f) un articol publicat în mai multe reviste se creditează o singură dată;
g) publicarea de rezumate ale unor comunicări prezentate la manifestări științifice nu se
creditează suplimentar față de lucrarea comunicată;
h) comunicarea studiilor de farmacovigilență confirmate oficial de Agenția Națională a
Medicamentului – 5 credite pentru o comunicare, darnu mai mult de 2 comunicări pe an;
i) pentru abonamente la:
- revistele științifice medicale naționale cuprinse în Nomenclatorul publicațiilor medicale
agreate de Colegiul Medicilor din România și aparținând categoriei B se acordă 5
credite/abonament anual,
- revistele categoria B+ și A, agreate de CMR, din țară, - 10 credite,
- reviste din străinătate, indexate Med-Line, Pubmed Resources guide, Medscape și altele
similare - 10 credite pentru un abonament anual,
- pentru abonamentele la revistele științifice medicale din străinătate, editate și traduse în
România, creditarea se face ca la revistele naționale,
- pot fi luate in considerare pentru calculul punctajului profesional cel mult 2 abonamente
anual.
(2) Publicațiile creditate de CMR se menționează în Nomenclatorul publicațiilor medicale acreditate de Colegiul Medicilor din România.

 

Capitolul V

Taxe

Art. 26. (1) Taxa de evaluare a documentelor de creditare a manifestărilor științifice se
calculează după cum urmează:
16
a) în cazul manifestărilor științifice naționale și EMCD:
- cu o durată de o zi - 150 de euro,
- cu o durată de două zile - 200 de euro,
- cu o durată de trei sau mai multe zile - 250 de euro.
b) în cazul manifestărilor științifice regionale sau locale:
- cu o durată de o zi - 50 de euro,
- cu o durată de două zile - 100 de euro,
- cu o durată de trei sau mai multe zile - 150 de euro.
(2) În cazul depunerii documentelor de solicitare a creditării unui eveniment educațional întrun
termen mai mic de 30 de zile, dar nu mai puțin de 10 zile înaintea datei de debut a
manifestării, respectiv mai mic de 60 zile, dar nu mai puțin de 30 zile, în cazul EMCD, se
instituie o taxă de urgență al cărei cuantum va fi de 5 ori mai mare decât taxele prevăzute la
alin. (1).
Art. 27. (1) Facultățile de medicină acreditate ca furnizor de EMC vor achita pentru creditarea
planului anual de cursuri postuniversitare, o taxă de 200 de Euro pentru fiecare pachet de
maximum 100 cursuri, începând cu anul universitar 2018-2019.
(2) Pentru alte manifestări științifice în afara celor prevăzute la alin. 1), Facultățile de medicină
acreditate ca furnizor de EMC vor achita taxele prevăzute de art. 26.
Art. 28. Sunt exceptate de la plata taxei prevăzute la art. 26, alin 1) colegiile teritoriale în
situația în care organizează manifestări științifice ca unic furnizor numai dacă respectă
condițiile și termenele generale prevăzute de decizie, în caz contrar vor achita taxa de urgență
prevazută la alin. 2) al aceluiași articol.
Art. 29. (1) Taxele se achita în lei la cursul BNR valabil la data efectuării plățtii.
(2) În cazul respingerii creditării manifestărilor științifice după analiza dosarului taxele achitate
nu se returnează.
Art. 30. (1) Taxa pentru includerea în Nomenclatorul Editurilor, respectiv al Publicațiilor
agreate de CMR este de 400 Euro cu excepția editurilor și publicațiilor care aparțin colegiilor
teritoriale ale medicilor, care îndeplinesc condițiile prevăzute în Anexa nr. 1 la decizie.
(2) Taxa pentru pentru reincludere anuală este de 150 Euro, cu excepția editurilor și
publicațiilor care aparțin colegiilor teritoriale ale medicilor, care se încadrează în parametrii
prezentați în Anexa nr. 1 la decizie.

Capitolul VI

Anexe

Art. 31. – Anexele nr. 2a – 2f fac parte integrantă din prezenta procedură.

ANEXA Nr. 2a

CERERE-TIP de creditare a formelor de educație medicală continuă

Aviz Facultatea de Medicină/Universitatea de Medicină și Farmacie (numai pentru cursuri),
Semnatura Decan/Rector/Prorector*
Aviz Colegiul Medicilor ........ (pentru manifestări non- formale)
Semnătură Presedinte sau Vicepreședinte*
Completarea câmpurilor marcate* din cererea tip este obligatorie. Extragerea unor paragrafe
din prezenta cerere este interzisă. In cazul nerespectării acestor prevederi solicitarea va fi
respinsă automat.
I. Informații generale despre instituția organizatoare
1. Denumirea furnizorului acreditat care propune evenimentul ducațional*........................
2. Coordonatorul de program (obligatoriu medic, cadru didactic cu rol de predare, sau
formator acreditat de Ministerul Sănătății, membru al Colegiului Medicilor din România)*
Titlu /grad profesional *... Numele* ... Prenumele ...
Specialitate* ...
Telefon ... Fax ... E-mail ...
3. Persoana de contact desemnată de furnizorul acreditat (obligatoriu medic, membru al
Colegiului Medicilor din România)*
Titlu/grad profesional * ... Numele *... Prenumele * ...
Specialitate* ...
Telefon ... Fax ... E-mail*...
II.Informații privind evenimentul educațional propus creditării
1. a) Tipul de activitate propus *
Curs (inclusiv atelier de formare) [ ]
Congres [ ]
Curs pre-congres/conferintă [ ]
Simpozion pre-congres/conferință [ ]
Conferință [ ]
Simpozion [ ]
Masă rotundă [ ]
Atelier de lucru [ ]
Webinar [ ]
Serie de ... [ ]
Program mixt [ ]
Altele
....................................................................................................................................................
b) Program EMCD [ ] tip program ....
c) Program EMCD în cadrul unui program mixt ...
2. Titlul programului*...
18
2 a) manifestarea nu este parte componentă a unui program pentru obținere de atestat de
studii complementare *
3. Obiectivul educațional-științific urmărit...
4a) Perioada de desfășurare * ...
b) Descrierea timpului de studiu aferent programului - (EMCD) ...
c) Platforma de suport - scurtă descriere (EMCD) ...
5. Proprietarul platformei - (EMCD) ...
6. Coordonator științific - (EMCD) ...
7. Grupul-țintă (descrierea strictă a specialităților și gradului profesional al medicilor
cărora li se adresează evenimentul educațional; orice alți participanți, în afara grupului țintă,
nu beneficiază de creditele acordate de CMR) * ...
8. Numărul de participanți scontat*...
9. Programul științific exact (va fi atașat ca anexă, in limba romana)*
NOTĂ:
Organizatorul se obligă să anunțe Departamentul Profesional Științific și Învățământ al
CMR cu privire la orice modificări ulterioare survenite în programul educațional și in termen
de maximum 30 de zile de la incheierea programului, să prezinte un raport semnificativ
asupra acestuia.
10. Evaluarea rezultatelor asteptate la finalul programului educațional* (obligatorie in
cazul cursurilor) Da/Nu
11. Tipul materialelor publicate pentru prezentarea/susținerea evenimentului educațional (se
vor anexa). Materialele publicate nu pot conține referiri asupra sponsorilor decât pe ultima
pagină și nu trebuie să conțină reclame privind locațiile turistice. * ...
III. Informații privind finanțarea evenimentului educațional*
1. Denumirea sponsorilor* – obligatoriu ...
2. Cuantumul sponsorizării* - obligatoriu ...
3. Tipul de activități finanțate * ...
4. Alte surse de finanțare* – va fi menționat obligatoriu cuantumul acestora* ...
5. Cuantumul taxei de participare - obligatoriu ...
Declar pe propria răspundere că voi organiza evenimentul educațional propus în
conformitate cu procedurile, criteriile și normele prevăzute în Decizia Consiliului național al
Colegiului Medicilor din România nr. 12 /2018 privind reglementarea sistemului național de
educație medicală continuă, a criteriilor și normelor de acreditare a furnizorilor de educație
medicală continuă, precum și a sistemului procedural de evaluare și creditare a activităților
de educație medicală continuă adresate medicilor. Declar lipsa oricăror interese comerciale
directe ale evenimentului educațional propus pentru creditare.
Declarație asupra unor potențiale conflicte de interese/bias, privind programul in general si
fiecare lector implicat în program*:
....................................................................................................................................................
1.Conflict de interese - un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui
cadru didactic sau formator, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influența
necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților în exercitarea calității cu
care a fost investit oficial.
2.Bias – termen utilizat pentru descrierea unei tendințe sau preferințe către o anumită
perspectivă, ideologie, sau rezultat, în special atunci când tendința interferă cu abilitatea de
a fi imparțial și obiectiv. Bias-ul poate fi stiințific, politic, economic, financiar, religios,
general sau particular discriminatoriu, etnic, rasial, cultural, sau geografic. Bias-ul poate
19
apărea în relație cu o anumită industrie, sau produs comercial, cum ar fi un dispozitiv
medical,sau un produs farmaceutic, ori in relație cu o anumită viziune intelectuală, politică,
etc., in situații în care acțiunea produselor sau viziunilor poate fi, la fel de bine, utilă sau
validă.
Data* Semnătura/parafa *

ANEXA Nr. 2b

MODEL-TIP de prezentare a unui program de educație medicală continuă

Completarea tuturor campurilor marcate* din cererea tip este obligatorie. Extragerea unor
paragrafe din prezenta cerere este interzisă. In caz contrar, solicitarea va fi respinsă automat.
*Furnizor de EMC principal acreditat de CMR: ...
*Furnizori asociați (furnizori acreditați de CMR) ...
*Calificarea profesională și didactică a persoanelor cu atribuții de instruire teoretică și
practică (cadre didactice cu rol de predare și/sau formatori acreditați de Ministerul Sănătății
potrivit prevederilor OMSF nr. 716/2002 privind acreditarea programelor educaționale,
formatorilor și formatorilor de formatori din sistemul sanitar) * ...
*CV-uri lectori străini
Titlul programului. *..........................................................
*este o parte componentă a unui program de studii complementare pentru obținere de
atestat Da/Nu
Data sau perioada de desfășurare. *..........................................
Grupul țintă (specialitate, grad profesional)
*numărul estimat al participanților (în cazul cursurilor numărul nu poate depăși 25
de persoane/cadru didactic de predare): .........................................................................
*cerințele de formare identificate ................................................................................
analiza acestor cerințe și motivația
organizării*..............................................................
...........................................................................
*Rezultate
așteptate*.........................................................................................................
*Obiective educaționale*.....................................................................................
*Metodologie didactică utilizată (mijloacele și metodele prin care se asigură
transmiterea, asimilarea cunoștințelor și formarea deprinderilor practice).........................
*Strategia de organizare............. .......................................................
*Evaluarea: - absolvenților/participanților (cunoștințe și abilități) Da/Nu
- lectorilor - chestionar de opinie Da/Nu
- programului - chestionar de evaluare a evenimentului (Anexa nr. 2g la
procedura de creditare)
Da/Nu
În temeiul acestor evaluări se alcătuiește raportul asupra desfășurării evenimentului care
se trimite către CMR în termen de maximum 30 zile.
Data* Semnătura/parafa *

ANEXA NR. 2c

MODEL-TIP de certificat de absolvire


Antet* Antet furnizor EMC* Antet*
furnizor EMC principal (când este unic) furnizor EMC asociat
Antet CM teritorial
(dacă nu este furnizor principal)
CERTIFICAT DE ABSOLVIRE
Nume și prenume
Dl/Dna dr. (specialitate, grad profesional)...
a absolvit cursul
titlul cursului
"..."
locul desfășurării
desfășurat la ...
în perioada (la data) ... promovând evaluarea finală.
Numărul de credite
CMR acordă pentru promovarea acestui curs un număr de .........
credite de EMC
( adresa nr. …)
Coordonator program, Coordonator program Coordonator program
ștampilă (principal) ștampilă (când este unic) ștampilă (asociat)
Cod manifestare (cod auto județ) ....... Nr. (din lista de participanți) ....... data eliberării ....
………………………………………………………………………………………………
….
Mențiuni (nu se trec pe certificat):
*Numai furnizori de EMC acreditați de Colegiul Medicilor din Romania
Participanții care nu au absolvit evaluarea finală nu primesc creditele acordate de CMR, ci
numai un certificat de participare, fără credite.
Denumirea eventualilor sponsori ai cursului nu poate fi înscrisă pe certificat

ANEXA Nr. 2d

MODEL-TIP de certificat de participare


Antet* Antet
furnizor EMC* Antet*
furnizor
EMC
principal
(când este unic) furnizor EMC asociat
Antet CM teritorial
(dacă nu este furnizor principal)
CERTIFICAT DE PARTICIPARE
Nume și prenume
Dl/Dna dr. ...
tipul de EMC
a participat la ...
titlul manifestării
locul desfășurării
desfășurat la ...
în perioada (la data) ...
Numarul de credite EMC
CMR acordă pentru această/acest …(tipul și titlul manifestării) un număr de
........... credite de EMC
( adresa nr. …)
Coordonator program,Coordonator program Coordonator program
ștampilă
(principal) ștampilă (când este unic) ștampilă (asociat)
Cod manifestare (cod auto județ) ....... Nr. (din lista de participanți) ....... data eliberării ….
Mențiuni (nu se trec pe certificat):
*Numai furnizori de EMC acreditați de Colegiul Medicilor din Romania
Denumirea eventualilor sponsori ai cursului nu poate apărea pe certificat

ANEXA nr. 2e

CERERE-TIP de includere în Nomenclatorul editurilor de carte medicală agreate de CMR

Completarea tuturor rubricilor din cererea tip este obligatorie. Extragerea unor paragrafe din
prezenta cerere este interzisă.In caz contrar, solicitarea va fi respinsă.
Informații generale despre editura
1. Denumirea Editurii...
2. Motivația solicitării ...
3. Proprietarul Editurii ...
Numele ... Prenumele... Titlul ...
Telefon ... Fax ... E-mail ...
4. Persoana de contact desemnată de Editură (obligatoriu medic, membru al Colegiului
Medicilor din România )
Titlul /grad profesional... Specialitate ... Numele ... Prenumele ...
Telefon ... Fax ... E-mail ...
5.Experiență în publicarea de carte medicală (de menționat titlurile de carte medicală
publicate în ultimii 3 ani)
-
-
-
-
6.Consiliul științific care acordă gir cărților medicale publicate (de menționat titlul
didactic/științific, gradul profesional al membrilor):
_
_
_
7.Surse de finanțare - obligatoriu explicit menționate ...
8.Potențiale conflicte de interese/bias: ...
1.Conflict de interese - un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui
cadru didactic sau formator, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influența
necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților în exercitarea calității cu care
a fost investit oficial.
24
2.Bias – termen utilizat pentru descrierea unei tendințe sau preferințe către o anumită
perspectivă, ideologie, sau rezultat, în special atunci când tendința interferă cu abilitatea de
a fi imparțial și obiectiv. Bias-ul poate fi stiințific, politic, economic, financiar, religios,
general sau particular discriminatoriu, etnic, rasial, cultural, sau geografic. Bias-ul poate
apărea în relație cu o anumită industrie, sau produs comercial, cum ar fi un dispozitiv
medical,sau un produs farmaceutic, ori in relație cu o anumită viziune intelectuală, politică,
etc., in situații în care acțiunea produselor sau viziunilor poate fi, la fel de bine, utilă sau
validă.
Notă: includerea unei edituri in Nomenclatorul CMR nu este similară cu acreditarea ca
furnizor de manifestări de EMC față in față. O editură nu este și nu poate deveni furnizor de
manifestări de EMC.
Data Editor-șef,

ANEXA Nr. 2f

FIȘA PUBLICAȚIEI pentru includerea în Nomenclatorul publicațiilor medicale agreate de Colegiul Medicilor din România

ISSN:
BDI CLASIFICARE:
Titlulpublicației:
Proprietar:
Editor științific (societatea, organizația):
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
└──────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Nr. de apariții/an: ┌─────────────────────┐
└─────────────────────┘
Debut publicistic (anul): ┌─────────────────────┐
└─────────────────────┘
Tiraj: Penr.: Pe an:
Nr. de exemplarevândute/an: Adresabilitatededicată:
(nr. spec.)
Prețabonamentanual: lei dolarisau euro
Undeși cum se face plata abonamentului:
Contbancar:
Redactor-șef:
Adresăserviciu: Telefon:
Fax:
Mobil:
E-mail:
Secretar de redacție:
Adresă serviciu: Telefon:
26
Fax:
Mobil:
E-mail:
Persoană de legătură cu
ColegiulMedicilor din România:
Adresăserviciu: Telefon:
Fax:
Mobil:
E-mail:
Evaluarea calitățiiștiințifice și editoriale (peer review):
Consiliul (comitetul) editorial:
Tiparul executat la:
Informații generale despre editura
1. Denumirea Editurii...
2. Motivația solicitării ...
3. Proprietarul Editurii ...
Numele ... Prenumele... Titlul ...
Telefon ... Fax ... E-mail ...
4. Persoana de contact desemnată de Editură (obligatoriu medic, membru al Colegiului
Medicilor din România )
Titlul /grad profesional... Specialitate ... Numele ... Prenumele ...
Telefon ... Fax ... E-mail ...
27
5.Experiență în publicarea de carte medicală (de menționat titlurile de carte medicală
publicate în ultimii 3 ani)
-
-
6.Consiliul științific care acordă gir cărților medicale publicate (de menționat titlul
didactic/științific, gradul profesional al membrilor):
_
_
_
7.Surse de finanțare - obligatoriu explicit menționate ...
8.Potențiale conflicte de interese/bias: ...
Data Semnătura
1.Conflict de interese - un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui
cadru didactic sau formator, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influența
necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților în exercitarea calității cu
care a fost investit oficial.
2.Bias – termen utilizat pentru descrierea unei tendințe sau preferințe către o anumită
perspectivă, ideologie, sau rezultat, în special atunci când tendința interferă cu abilitatea de
a fi imparțial și obiectiv. Bias-ul poate fi stiințific, politic, economic, financiar, religios,
general sau particular discriminatoriu, etnic, rasial, cultural, sau geografic. Bias-ul poate
apărea în relație cu o anumită industrie, sau produs comercial, cum ar fi un dispozitiv
medical,sau un produs farmaceutic, ori in relație cu o anumită viziune intelectuală, politică,
etc., in situații în care acțiunea produselor sau viziunilor poate fi, la fel de bine, utilă sau
validă.
Notă: includerea unei publicații în Nomenclatorul CMR în conditiile cuprinse in Anexa 1
privind procedura de acreditare a furnizorilor de EMC, nu transformă publicația, sau trustul
de presă care o deține în furnizor de manifestări de EMC față în față.

ANEXA Nr. 2g

MODEL-TIP de formă de evaluare a evenimentelor de educație medicală continuă

Titlul și organizatorul manifestării de EMC,

Data/perioada,
Locația,
Înregistrarea participanților la o manifestare EMC în funcție de calitatea fiecăruia:
 participant/cursant
 lucrare prezentată
 coordonator
 lector
1. Am învățat ceva în urma acestui eveniment?
Da Neutru Nu
1 2 3 4 5
2. Va schimba acest eveniment practica mea?
Da Neutru Nu
1 2 3 4 5
3. A fost evenimentul organizat bine?
Da Neutru Nu
1 2 3 4 5
4. Calitatea conținutului științific a fost?
Bună Neutru Slabă
1 2 3 4 5
5. Calitatea lectorilor a fost?
Bună Neutru Slabă
1 2 3 4 5
6. A fost adecvat locul de desfășurare a evenimentului?
Da Neutru Nu
1 2 3 4 5
7. Am simțit că evenimentul a fost părtinitor?
Da Neutru Nu
1 2 3 4 5
Colegiile teritoriale vor verifica prin sondaj, pe baza documentelor doveditoare, acuratețea celor
.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .