Proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România.

29.12.2011 / Ministerul Sanatatii

 

TITLUL I

SĂNĂTATEA PUBLICĂ

Cap. 1.  Dispoziţii generale

 

Art. 1   

(1)               Sistemul de sănătate este reprezentat de ansamblul tuturor structurilor medicale, organizaţiilor publice şi private, instituţiilor şi resurselor mandatate să prevină, menţină, să îmbunătăţească şi să redea sănătatea populaţiei.

(2)               Asistenţa de sănătate publică reprezintă serviciile de sănătate individuale, serviciile de sănătate adresate populaţiei sau anumitor grupuri populaţionale,  cât şi activităţile menite să influenţeze politicile şi acţiunile din alte sectoare care se adresează determinaţilor socio-economici şi de mediu asupra sănătăţii.

Art. 2   

Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice pe plan naţional, sănătatea publică reprezentând un obiectiv de interes social şi de securitate naţională, în contextul strategiei globale pentru bunăstare şi sănătate.

Art. 3   

Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la bugetul de stat sau din veniturile proprii, bugetele locale, bugetele asigurărilor de sănătate şi din alte surse, după caz, potrivit legii.

Art. 4   

Responsabilitatea şi coordonarea sistemului de sănătate publică revine Ministerului Sănătăţii şi structurilor sale de specialitate, organizate pe criterii de competenţe şi responsabilităţi la nivel naţional şi teritorial.

Art. 5   

Protecţia stării de sănătate constituie o obligaţie a tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

Art. 6   

(1)     În înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:

a)      Sănătatea publică: ştiinţa prevenirii bolilor, promovării sănătăţii şi prelungirii vieţii prin efortul organizat al întregii societăţi;

b)      Asistenţa de sănătate publică reprezintă ansamblul măsurilor  fundamentale care se adresează determinanţilor stării de sănătate, protejării sănătăţii populaţiei şi tratării bolilor cu impact asupra stării de sănătate a populaţiei;

c)      Supravegherea epidemiologică: activitatea de colectare sistematică şi continuă, analiză, interpretare, evaluare şi diseminare a datelor şi informaţiilor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control a bolilor.

d)     Prevenire şi control: aplicarea unor măsuri cu valoare predictivă pozitivă, pentru eliminarea şi evitarea sau influenţarea favorabilă a unor riscuri şi evenimente cu impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei.

e)      Monitorizarea riscurilor: identificarea, evaluarea şi estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei.

f)       Promovarea sănătăţii: procesul care oferă individului şi colectivităţii posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechităţilor în sănătate.

g)      Inspecţia sanitară – exercitarea controlului aplicării prevederilor legale de sănătate publică.

(2)     Însensul prevederilor prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţeleg eautorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română şi autorităţile administraţiei publice locale.

Cap. 2.Principii şi domenii de intervenţie ale sănătăţii publice

Art. 7   

Principiile care guvernează sănătatea publică sunt:

a)      responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică

b)      focalizarea acţiunilor de prevenire pe grupuri populaţionale vulnerabile

c)      preocuparea faţă de determinanţii stării de sănătate

d)     abordarea multidisciplinară şi intersectorială;

e)      parteneriat activ cu populaţia, autorităţile publice centrale şi locale, alte instituții şi organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale cu activitate în domeniul sănătăţii publice, precum şi organisme naţionale şi internaţionale cu competenţe în sănătate publică

f)       decizii bazate pe dovezi ştiinţifice

g)      decizii fundamentate conform principiului  precauţiei în condiţii specifice

h)      descentralizarea sistemului de de sănătate publică

i)        utilizarea unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.

Art. 8   

Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt:

a)      reglementarea în domeniile sănătăţii publice;

b)      intervenţiile şi activităţile desfăşurate în cadrul programelor naţionale de sănătate publică;

c)      avizarea/autorizarea/notificarea unităţilor, activităţilor  şi produselor cu impact asupra sănătăţii individuale, a comunităţilor şi a populaţiei;

d)     evaluarea impactului asupra sănătăţii comunităţilor şi populaţiei în relaţie cu programe, strategii şi politici de sănătate ale tuturor sectoarelor de activitate cu impact asupra determinanţilor stării de sănătate a populaţiei

e)      activitatea de inspecţie sanitară de stat.

Art. 9   

Funcţiile principale ale  sistemului de sănătate publică vizează:

a)      dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor pentru asigurarea sănătăţii populaţiei;

b)      monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei, monitorizarea factorilor de risc cu impact asupra stării de sănătate;

c)      sănătatea reproducerii

d)     sănătatea mamei şi copilului

e)      supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile

f)       managementul activităţilor de prevenire primară prin imunoprofilaxie activă

g)      prevenirea şi controlul epidemiilor şi evenimentelor neaşteptate în starea de sănătate, după caz, instituirea stării de alertă locală, naţională sau transfrontalieră

h)      sănătatea în relaţie cu mediul

i)        asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau ameninţări  la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei

j)        promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos

k)      evaluarea şi asigurarea calităţii serviciilor de asistenţă de sănătate publică;

l)        cercetarea, dezvoltarea şi implementarea unor mecanisme eficiente de comunicare pentru schimbarea comportamentelor, de informare, educare şi comunicare pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi promovarea stării de sănătate;

m)    colaborarea la procesul de învăţământ medical şi educaţional pentru integrarea conceptului de prevenire şi precauţie specifică;

n)      asigurarea fluxului informaţional specific naţional şi internaţional;

o)      siguranţa alimentului şi promovarea politicilor de nutriţie sănătoasă;

p)      sănătatea ocupaţională;

q)      integrarea priorităţilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale şi în strategiile naţionale de dezvoltare durabilă.

Art. 10                      

Principalele direcţii de intervenţie în domeniul sănătăţii  publice  sunt următoarele:

a)      Elaborarea, implementarea şi realizarea obiectivelor Strategiei Naţionale de Sănătate Publică;

b)      Realizarea obiectivelor Strategiei Naţionale de Sănătate Publică prin Programe  Naţionale de Sănătate coordonate de Ministerul Sănătăţii, precum şi prin proiecte şi parteneriate, cu implicarea activă a instituţiilor publice şi private, organizaţii guvernamentale, naţionale şi internaţionale, precum şi organizaţii neguvernamentale care acţionează în domeniul sănătăţii publice ;

c)      Asigurarea implementării, monitorizării şi evaluării intervenţiilor şi activităţilor prevăzute de Strategia Naţională de Sănătate Publică şi de Programele Naţionale de Sănătate privind prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:

1.      asigurarea imunizării populaţiei împotriva bolilor infecţioase cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei; 

2.      asigurarea unui sistem eficient de supraveghere, prevenire şi control al bolilor transmisibile şi netransmisibile;

3.      reglementarea normativă pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi netransmisibile;

4.      programe şi intervenţii de prevenire şi control organizate la nivel naţional şi/sau local;

5.      controlul epidemiilor şi supravegherea bolilor cu pondere semnificativă în populaţie;

6.      pregătirea şi planificarea pentru urgenţele de sănătate publică;

7.      organizarea acţiunilor de screening pentru depistarea precoce a bolilor;

8.      supravegherea infecţiilor nosocomiale şi monitorizarea utilizării antibioticelor;

9.      Coordonarea activităţilor de implementare a prevederilor Regulamentului Sanitar Internaţional la nivel naţional

d)     Protejarea sănătăţii în relaţie cu mediul înconjurător prin:

1.      monitorizarea şi influenţarea favorabilă a factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea

2.      evaluarea  factorilor de mediu nou identificaţi, cu risc pentru starea de sănătate

3.      definirea standardelor pentru factorii de mediu în relaţie cu starea de sănătate

4.      reglementarea calităţii principalilor factori de mediu

5.      stabilirea şi reglementarea normelor de igienă comunitară

6.      reglementarea circulaţiei produselor şi serviciilor cu impact asupra sănătăţii publice

e)      Siguranţa alimentului şi nutriţia populaţiei prin:

1.      supravegherea şi controlul calităţii şi siguranţei alimentelor;

2.      reglementarea calităţii principalilor factori alimentari

3.      elaborarea de reglementari în domeniul siguranţei alimentelor

4.      supravegherea stării de nutriţie a populaţiei

5.       implementarea de măsuri pentru asigurarea unei nutriţii sănătoase în rândul populaţiei

f)       Sănătatea ocupaţională prin:

1.elaborarea reglementărilor tehnice necesare protecției sănătății în relație cu mediul de muncă, pentru promovarea sănătății la locul de muncă  precum și  normelor  specifice de medicina muncii;

2.cercetarea, înregistrarea, declararea bolilor profesionale precum și evidența bolilor legate de profesie

3. evaluarea riscurilor asupra stării de sănătate a  lucrătorilor cauzate de  expunerea la factorii nocivi prezenți în mediul de muncă.

g) Colaborarea pe domeniul de competenţă cu alte ministere și instituții implicate în activități cu impact asupra sănătății și securității în muncă a lucrătorilor.

h) Evaluarea stării de sănătate prin:

1.      monitorizarea indicatorilor stării de sănătate conform standardelor naţionale şi internaţionale

2.      analiza evoluţiei  morbidităţii şi a determinanţilor stării de sănătate

3.      evaluarea eficacităţii şi eficienţei intervenţiilor şi activităţilor din cadrul programelor naţionale  de sănătate

4.      managementul nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică

5.      identificarea problemelor şi riscurilor de sănătate în comunităţi

i)        Promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos şi educaţia pentru sănătate prin:

1.      programe de educaţie pentru sănătate în scopul promovării stării de sănătate, care sa răspundă problemelor prioritare de sănătate publică identificate la nivel național şi local

2.      campanii de informare-educare-comunicare adresate populației generale,  unor grupuri populaţionale la risc sau  grupurilor populaționale vulnerabile

3.      implicarea comunităţilor locale în protejarea  şi promovarea stării de sănătate

j)        Managementul sănătăţii publice bazat pe:

1.      coordonare şi inițiativă în formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice;

2.      evaluarea calităţii resursei umane şi a serviciilor de sănătate publică la nivelul comunităţilor

3.      asigurarea coordonării şi cooperării intersectoriale şi multisectoriale în sănătate publică şi evaluarea periodică a acesteia, în conformitate cu conceptul european “Sănătate în toate politicile”

4.      evaluarea impactului politicilor din alte sectoare asupra stării de sănătate

5.      cercetare în managementul sănătăţii publice şi a sistemelor de sănătate

k)      Inspecţia sanitară de stat prin: 

   a) verificarea conformităţii cu normele legale în domeniul sănătăţii publice a amplasamentelor, activităţilor, proceselor, serviciilor, produselor, inclusiv produselor de origine umană destinate utilizării terapeutice, precum şi a  factorilor de mediu;

   b) verificarea respectării reglementărilor privind starea de sănătate a personalului angajat, cunoştinţele, atitudinile şi practicile acestuia în raport cu normele igienico-sanitare şi domeniul de activitate ;

   c) depistarea riscurilor pentru sănătate şi impunerea măsurilor de eliminare sau, după caz, de diminuare a acestora;

  d) comunicarea datelor despre existenţa şi dimensiunea riscului identificat persoanelor responsabile cu managementul riscului, consumatorilor şi altor potenţiali receptori interesaţi.

Cap. 3. Autorităţile sistemului de sănătate publică

Art. 11                      

(1)     În sensul prezentei legi, prin autorităţi ale sistemului  de sănătate publică se înţelege:

a)      Ministerul Sănătăţii, autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, ordonator principal de credite, în subordinea Guvernului;

b)      Institutul Naţional de Sănătate Publică, unitate de specialitate în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional şi regional, cu personalitate juridică, ordonator secundar de credite, în subordinea Ministerului Sănătăţii;

c)      Direcţiile de sănătate publică teritoriale, servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, cu personalitate juridică, ordonator secundar de credite, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel administrativ teritorial;

d)     Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie „Prof. Cantacuzino”, institut de importanţă strategică în domeniul cercetării în domeniul microbiologiei şi imunologiei, precum şi al producţiei naţionale de vaccinuri şi seruri, instituţie cu personalitate juridică, aflat în coordonarea Ministerului Sănătăţii

e)      Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2.

f)       Instituţiile, autorităţile  sau agenţiile desemnate prin prezenta lege în calitate de autorităţi competente pe domenii specifice de activitate;

(2)     Pentru realizarea obiectivelor specifice de prevenire, supraveghere, monitorizare şi control a priorităţilor de sănătate publică naţionale, instituţiile prevăzute la alin.(1) literele b,c, d si e, sunt finanţate prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la bugetul de stat sau din veniturile proprii.

(3) Pentru diagnosticul bolilor transmisibile prioritare, precum şi pentru producţia de vaccinuri şi seruri, strict necesare acţiunilor de prevenire a îmbolnăvirilor populaţiei prin boli transmisibile, Ministerul Sănătăţii asigură finanţarea necesară, de la bugetul de stat sau din veniturile proprii ale acestuia, pe bază de contract de finanţare, încheiat cu INCDMI Cantacuzino. 

Art. 12                      

Ministerul Sănătăţii are în principal următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a) elaborează politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în acord cu prioritatile de sanatate publica nationale si internationale;

b) coordonează şi controlează implementarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local;

 c) evaluează şi monitorizează starea de sănătate a populaţiei, ia măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia şi informează Guvernul referitor la indicatorii de sănătate, tendinţele de evoluţie şi despre măsurile necesare pentru îmbunătăţirea acestora;

d) reglementeazămodul de organizare şifuncţionare a sistemului de sănătate;

e) monitorizează, controlează şi evaluează activitatea instituţiilor sanitare şi ia măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii asistenţeimedicale acordate populaţiei;

f) asigură, în colaborare cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, resursele umane, materiale şi financiare necesare funcţionării instituţiilor din sistemul public de sănătate;

g) colaborează cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, cu cei ai societăţii civile şi cu mass-media în scopul educaţiei pentru sănătate a populaţiei şi adoptării unui stil de viaţă sănătos;

h) stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică şi asigură coordonarea şi monitorizarea derulării la nivel naţional a  programelor naţionale de sănătate, conform actelor normative care reglementează modul de organizare, derulare şi finanţare a programelor naţionale de sănătate    

i) elaborează şi avizează reglementări în domeniul asistenţei de sănătate publică

j) evaluează periodic şi prezintă informări periodice Guvernului privind indicatorii stării de sănătate a populaţiei şi realizarea obiectivelor programelor naţionale de sănătate

k) coordonează, implementează şi monitorizează proiectele finanţate din fonduri europene, prin acorduri bilaterale,  şi alte acorduri internaţionale în domeniul de competenţă

 l) coordonează din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, prin departamentele de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, prin structurile de specialitate, aflate în subordinea sau coordonarea acestuia, precum şi prin comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, sistemul de sănătate publică

m) organizează şi coordonează la nivel naţional activitatea de inspecţie sanitară de stat

 n) aprobă, prin ordin al ministrului, ghidurile şi protocoalele de practică medicală şi de sănătate publică,  cu participarea  Comisiilor de specialitate ale ministerului sănătăţii şi/sau a instituţiilor din subordine, după caz.

o) Ministerul Sănătăţii coordonează la nivel naţional de implementarea activităţilor care decurg din obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi procedurile de implementare a  actelor normative comunitare privind domeniul sănătăţii publice.

p) propune, elaborează şi implementează măsurile de prevenire şi combatere a fraudei şi corupţiei din sistemul public de sănătate, în concordanţă cu documentele strategice naţionale şi europene.

Art. 13                      

Alte atribuţii şi responsabilităţi, organizarea, reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului şi ordine ale ministrului sănătăţii, după caz.

Art. 14                      

Direcţiile de sănătate publică teritoriale au, în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a) evaluează şi controlează modul de asigurare a asistenţei medicale profilactice şi curative la nivel teritorial;

b) organizează acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor şi de promovare a sănătăţii;

c) colectează, înregistrează, evaluează şi transmit date privind sănătatea populaţiei, utilizând informaţiile în scopul identificării problemelor locale de sănătate publică;

d) identifică şi intervin în rezolvarea  problemelor de sănătate publică sau ameninţările la adresa sănătăţii populaţiei;

e) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul comunităţilor/populaţiei sau ale persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate;

f) organizează culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice medicale primite de la furnizorii de servicii de sănătate şi transmit rapoarte statistice lunare către instituţiile desemnate în acest scop;

g) întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a populaţiei, care sunt înaintate Ministerului Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică precum şi partenerilor instituţionali la nivel local, după caz;

h) implementează, coordonează, monitorizează şi evaluează modul de derulare a programelor  naţionale de sănătate la nivel local, şi încheie contracte de furnizare de servicii, în condiţiile prevăzute în actele normative care regelementează modul de derulare şi finanţare a programelor naţionale de sănătate;

 i) monitorizeaza şi coordonează activităţile de evaluare a impactului asupra stării de sănătate, a politicilor şi programelor din alte sectoare de activitate;

 j) participă activ la programele de instruire a personalului din serviciile de sănătate publică;

k) coordonează la nivel local implementarea activităţilor care decurg din obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare la domeniul sănătăţii;

l) organizează şi desfăşoară activitatea de inspecţie sanitară de stat la nivel teritorial.

Art. 15                      

Alte atribuţii şi responsabilităţi, organizarea, reorganizarea şi funcţionarea direcţiilor de sănătate publică teritoriale sunt reglementate prin  ordin al ministrului sănătăţii.

 

Art. 16                      

Institutul Naţional de Sănătate Publică, în principal, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a)      reprezintă autoritatea naţională competentă în domeniul bolilor transmisibile;

b)      asigură îndrumarea tehnică şi metodologică a  sistemului  de sănătate publică, e pe  domeniile  de competenţă, stabilite conform legislaţiei în vigoare;

c)      participă la elaborarea strategiilor şi politicilor din domeniul de competenţă;

d)     participă la elaborarea de proiecte de acte normative, norme, metodologii şi instrucţiuni privind domeniile specifice din  domeniul sănătăţii publice

e)      efectuează expertize şi evaluări, oferă asistenţă tehnică şi realizează servicii de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;

f)       supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate comunitară

g)      asigură sistemul de supraveghere epidemiologică, precum şi de alertă precoce şi răspuns rapid şi participă la schimbul de informaţii în cadrul reţelei naţionale şi europene de supraveghere epidemiologică în domeniul bolilor transmisibile;

h)      participă la efectuarea de investigaţii epidemiologice de teren, din proprie iniţiativă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii sau la solicitarea autorităţilor administratiei publice locale;

i)        elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi evaluare a serviciilor şi programelor  de sănătate publică, de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate, stabilite conform actelor normative care reglementează modul de derulare şi finanţare a programelor naţionale de sănătate;

j)        avizează, autorizează şi notifică activităţile şi produsele cu impact asupra sănătăţii populaţiei, în baza metodologiei şi procedurilor aprobate de ministrul sănătăţii;

k)      participă la procesul de învăţământ medical de bază şi de specializare şi perfecţionare, în domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice;

l)        desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice;

m)    asigură organizarea şi funcţionarea unui sistem informaţional şi informatic standardizat  pentru managementul sănătăţii publice;

n)      coordonează la nivel naţional şi teritorial implementarea activităţilor care decurg din obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare la domeniul sănătăţii;

o)      implementează, ca ordonator secundar de credite Programele Naţionale de Sănătate stabilite prin actele normative care reglementează modul de organizare, monitorizare, control şi finanţare a programelor naţionale de sănătate.

 

Art. 17                      

Alte atribuţii şi responsabilităţi, organizarea, reorganizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Sănătate Publică sunt reglementate prin hotărâre a guvernului şi/sau ordine ale ministrului sănătăţii, după caz.

 

Art. 18.

(1)Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, denumită în continuare SNSPMPDSB, are în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a.       SNSPMPDSB reprezintă autoritatea naţională în domeniul evaluării tehnologiilor medicale.

b.      SNSPMPDSB organizează şi desfăşoară cursuri de atestat, cursuri de scurtă durată şi alte tipuri de cursuri specifice în domeniul managementului sanitar si in alte domenii stabililte prin hotarare de guvern si Ordine ale Ministrului Sanatatii, cu precădere pentru personalul ce lucrează în domeniul sanitar, inclusiv în administraţia publică sanitară, având dreptul de a elibera certificate de absolvire şi diplome, fiind responsabil naţional pentru atestatele de pregătire complementară în managementul serviciilor de sănătate, economie sanitară şi management financiar şi în managementul cabinetului medical şi promovarea sănătăţii.

c.       SNSPMPDSB organizează şi desfăşoară cursuri universitare de masterat, în parteneriat cu instituţii de profil naţionale şi internaţionale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

d.      SNSPMPDSB este instituţie specializată care asigură formarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici din sistemul sanitar şi al asigurărilor de sănătate, conform obligaţiei prevăzute în legislaţia aplicabilă funcţionarilor publici, fiind abilitată şi recunoscută în acest sens.

e.       Certificatele şi diplomele eliberate de SNSPMPDSB sunt recunoscute de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi sunt opozabile terţilor.

(2)     Organizarea şi funcţionarea SNSPMPDSB sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1421 din 18 noiembrie 2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial nr. 848 din 8 decembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Art. 19. Alte instituţii din sistemul de sănătate publică:

a)        institute naţionale de cercetare dezvoltare şi alte unităţi cu personalitate juridică, care funcţionează potrivit legii, în coordonarea Ministerului Sănătăţii;

b) alte instituţii, structuri, servicii cu sau fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei de sănătate publică la nivel naţional, regional, judeţean sau local, aflate în subordonarea sau coordonarea ministerului sănătăţii, respectiv, în subordonarea sau coordonarea altor ministere sau ale autorităţilor administraţiei publice locale, nominalizate prin hotărâre a guvernului, la propunerea sau cu avizul Ministerului Sănătăţii.

 

Art. 20.

(1)  Instituţiile care desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei de sănătate publică la nivel naţional si teritorial,  cu personalitate juridică, aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, se înfiinţează, se reorganizează sau se desfiinţează, la propunerea Ministerului Sănătăţii, prin hotărâre a guvernului.

(2) Direcţiile, unităţile şi serviciile care desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei de sănătate publică aflate în subordonarea sau coordonarea altor ministere sau ale autorităţilor administraţiei publice localese înfiinţează, se reorganizează sau se desfiinţează, la propunerea autorităţii ierarhice a acestora, cu avizul Ministerului Sănătăţii,prin hotărâre a guvernului.

Cap. 4. Dispoziţii privind obligaţiile persoanelor fizice şi juridice

 

Art. 21.

Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru:

a)      efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică şi securitate în muncă;

b)      aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică la locul de muncă;

c)      vaccinarea şi profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă.

 

Art. 22.

(1) Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să respecte măsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă şi sănătate publică şi să aplice măsurile legale în vigoare stabilite privind instituirea condiţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi pentru promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei.

(2)  Furnizorii de servicii medicale din sectorul public şi privat sunt obligaţi să respecte prevederile prezentului titlu.

 

Art. 23.

(1)     Informaţiile privind sănătatea populaţiei se păstrează la autorităţile de sănătate publică teritoriale sau naţionale, la autorităţile de sănătate publică ale ministerelor cu reţea de servicii medicale proprie, precum şi la instituţiile desemnate specific in acest scop şi pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei.

(2)     Folosirea în alte scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:

a)        există o dispoziţie legală în acest sens;

b)        există acordul persoanei în cauză;

c)        datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunităţii, după caz;

d)       datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale, în condiţiile legii.

(3)     Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect.

 

Art. 24

(1)     Pentru situaţii speciale, cu impact major  asupra sănătăţii publice, se constituie stocul de rezervă al Ministerului Sănătăţii, denumit Rezerva pentru situaţii speciale, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de sănătate publică teritoriale, rezerva antiepidemică.

(2)     Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a rezervei pentru situaţii speciale a Ministerului Sănătăţii şi a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3)     În cazul în care nu există situaţii speciale pe perioada de valabilitate a produselor achiziţionate în vederea constituirii Rezervei pentru situaţii speciale a Ministerului Sănătăţii, produsele se casează şi se înregistrează ca pierdere, cu o marja acceptată de până la 30% pentru medicamentele de uz uman şi produsele biologic active destinate prevenirii  bolilor cu transmitere în masă şi a infecţiilor nosocomiale.

(4)     Prin excepţie de la prevederile alin.(3), marja de pierdere acceptată pentru produsele achiziţionate pentru situaţiile de tip pandemic este de până la 100%.

 

Art. 25.

(1)     Pentru servicii de asistenţă  în domeniul sănătăţii publice, efectuate de către autorităţile de sănătate publică teritoriale la cererea unor persoane fizice şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare.

(2)     Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii.

 

Cap. 5. Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice

 

Art. 26

(1)     Campaniile naţionale de schimbare a comportamentelor şi de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătăţii, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2)     Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în cadrul grilelor de programe să rezerve gratuit spaţiu de emisie necesar promovării campaniilor naţionale de schimbare a comportamentelor şi de informare, educare şi comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică.

(3)     În situaţii speciale,  de interes public naţional sau de risc epidemiologic major asupra stării de sănătate a populaţiei, toate societăţile de televiziune şi radio sunt obligate să preia şi să transmită, în mod gratuit, mesajele de avertizare sau informare -educare elaborate de Ministerul Sănătăţii.

 

Cap. 6. Inspecţia sanitară de stat

 

Art. 27.

(1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se organizează pe domenii specifice de activitate coordonată de către structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi derulată prin structurile de specialitate din direcţiile de sănătate publică teritoriale, conform competenţelor stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

 

(2) Furnizorii de servicii medicale din sectorul public şi privat precum şi toate unităţile supuse inspecţiei sanitare, conform legislaţiei în vigoare din domeniul sănătăţii publice, au obligaţia de a permite accesul persoanelor împuternicite de către Ministerul Sănătăţii în vederea efectuării inspecţiei. 

 

Art. 28

(1)   Personalul care exercită activitatea de inspecţie sanitară de stat are calitatea de funcţionar public şi este împuternicit, de către  Ministerul Sănătăţii, conform competenţelor.

(2)   Activitatea de inspecţie sanitară  se organizează şi se derulează conform normelor generale şi specifice elaborate şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii , cu respectarea prevederilor legale privind sănătatea publică.

 

Art. 29. 

(1)     Pentru exercitarea activităţii de inspecţie în sănătatea publică, personalul împuternicit are drept de:

a)      acces în orice tip de unităţi, la documente, informaţii, conform competenţelor;

b)      recoltare a produselor în vederea analizării  şi evaluării riscului pentru sănătatea publică;

c)      constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de legislaţia din domeniul sănătăţiipublice.

d)     aplicare de sigilii sau semne distinctive cu valoare de sigiliu.

(2)     În situaţii de risc pentru sănătatea publică, personalul împuternicit interzice punerea în consum a produselor, decide retragerea produselor, suspendarea activităţilor, închiderea unităţilor, retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare, a avizului, a notificărilor pentru activităţi şi produse şi dispune orice alte măsuri pe care situaţia le impune, conform legii.

(3)     Concluziile activităţilor de control, abaterile de la normele legale, recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte măsuri legale aplicate se consemnează în procese-verbale de  control, rapoarte de inspecţie,  procese-verbale de constatare a contravenţiilor, procese verbale de recoltare a probelor, decizii de suspendare a activităţilor, decizii de închidere a unităţilor,  după caz.

(4)     În exercitarea activităţii, personalul împuternicit asigură păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică, caz în care comunicarea se va face prin reprezentantul legal.

Cap. 7. Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 30

(1)     Strategia naţională de Sănătate Publică va fi elaborată de ministerul sănătăţii în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, şi va fi aprobată prin hotărâre a guvernului.

(2)     În termen de 90  zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministerul sănătăţii Ministerul Sănătăţii va elabora reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor prevăzute în prezentul titlu.

(3)     In 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu se abrogă Titlul I din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul oficial al României Nr. 372 din 28 aprilie 2006.

 

Art. 31

Prevederile specifice ale prezentului titlu se aplică şi de către ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii, definite conform prezentei legi.

 

TITLUL II

PROGRAMELE NAŢIONALE DE SĂNĂTATE

Cap. 1 Dispoziţii Generale

Art. 32                   

(1)     Programele Naţionale de Sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni multianuale, organizate în scopul evaluării, prevenirii, tratamentului şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei.

(2)     Programele Naţionale de Sănătate cuprind programe naţionale de evaluare, profilactice şi cu scop curativ.

(3)     Ministerul Sănătăţii asigură elaborarea şi coordonarea realizării Programelor Nationale de Sanatate.

 

Art. 33  

(1)     Programele Naţionale de Sănătate sunt elaborate şi derulate în mod distinct sau în comun de catre Ministerul Sănătăţii şi CNAS, după caz, şi se finanţează fie de la bugetul de stat şi din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, fie din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi din transferuri de la bugetul de stat şi din venituri proprii prin bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Programele Naţionale de Sănătate se aprobă prin hotărâre a guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii, inclusiv programele preluate, respectiv transferate, de la Ministerul Sănătăţii la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).

(2)     Hotărârea Guvernului privind aprobarea Programelor Naţionale de Sănătate cuprinde obiectivele, structura acestora, precum şi orice alte condiţii şi termene necesare derulării programelor.

(3)     Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii sau, după caz, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.

(4)     Ministerul Sănătăţii poate reţine la dispoziţia sa, din veniturile proprii, o cotă de rezervă calculată din totalul fondurilor aprobate pentru Programele Naţionale de Sănătate, al cărei nivel şi mod de utilizare se stabilesc prin hotărârea guvernului prevăzută la alin.(2).

(5)     Acordarea medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, pentru pacienţii cuprinşi în cadrul programelor naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre a guvernului, se poate realiza inclusiv pe baza de contracte cost-volum şi contracte cost-volum-rezultat, în condiţiile prevăzute în hotărâre a guvernului privind aprobarea programelor naţionale.

 

Art. 34  

(1)     Programele Naţionale de Sănătate se pot derula prin unităţi de specialitate, selectate pe baza criteriilor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2)     În înţelesul prezentei legi, unităţile de specialitate sunt: unităţi medicale publice şi private, instituţii publice, furnizori de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale autorizaţi aflaţi în relaţie contractuală cu asiguratorii de sănătate, precum şi alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.

(3)     Unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot angaja personal pentru derularea programelor naţionale de sănătate ca acţiuni multianuale pe toată perioada de derulare a acestora.

(4)     Pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot încheia contracte/convenţii civile cu medici, asistenţi medicali şi alte categorii de personal, după caz, precum şi cu persoane juridice, potrivit dispoziţiilor Codului civil şi în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.

(5)     Contractele/convenţiile civile încheiate în condiţiile alin. (4) de către unităţile de specialitate stabilite la alin. (2) prevăd acţiuni multianuale, sunt de natură civilă şi se încheie pentru toată perioada de derulare a programelor naţionale de sănătate.

(6)     Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin. (4) sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naţionale de sănătate.

 

Art. 35  

(1)     Furnizorii de servicii de sanatate din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale pot derula programe naţionale de sănătate finanţate din următoarele surse:

a)      bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în baza contractelor încheiate cu asiguratorii de sănătate;

b)      bugetul Ministerului Sănătăţii, din sumele alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii, în baza contractelor încheiate cu direcţiile de sănătate publică teritoriale,, în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.

(2)     Unităţile medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea de servicii medicale proprie pot derula programe naţionale de sănătate finanţate din sursele prevăzute la alin. (1) lit. a). Programele Naţionale de Sănătate finanţate din sursele prevăzute la alin. (1) lit. b) pot fi derulate cu condiţia îndeplinirii criteriilor de selecţie stabilite conform prevederilor legale in vigoare

Cap. 2 Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate

Art. 36  

Ministerul Sănătăţii ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate, asigură coordonarea tuturor programelor naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii:

a)      aprobă domeniile prioritare de acţiune şi strategia programelor naţionale de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung;

b)      propune obiectivele anuale ale programelor naţionale de sănătate şi ale subprogramelor de sănătate, structura programelor naţionale de sănătate şi a subprogramelor de sănătate, necesarul de resurse financiare pentru realizarea programelor naţionale de sănătate;

c)      aprobă normele tehnice de implementare a programelor naţionale de sănătate, după caz, împreună cu CNAS;

d)     propune Guvernului spre aprobare programele naţionale de sănătate.

 

Art. 37  

CNAS asigură organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate, aprobate prin hotărâre a guvernului, având următoarele atribuţii:

a)      implementează şi derulează programele naţionale de sănătate, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătăţii

b)      răspunde de asigurarea, urmărirea, evidenţierea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor naţionale de sănătate, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă, prin intermediul asiguratorilor de sănătate, şi raportează Ministerului Sănătăţii modul de utilizare a sumelor transferate din bugetul Ministerului Sănătăţii

c)      transmite Ministerului Sănătăţii, trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în care au fost derulate programele naţionale de sănătate.

Cap. 3 Finanţarea programelor naţionale de sănătate

Art. 38  

(1)     Finanţarea programelor naţionale de sănătate se realizează de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din transferuri de la bugetul de stat şi din veniturile proprii prin bugetul Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.

(2)     Sumele alocate programelor naţionale de sănătate multianuale sunt aprobate prin legea bugetului de stat în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)     Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor medicale prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.

(4)     Sumele menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia.

Cap. 4 Dispoziţii finale

Art. 39  

(1)Unităţile care derulează programele naţionale de sănătate, respectiv subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie.

(2) Sumele prevăzute la alin.(1) rămase neutilizate la finele anului se restituie bugetului de la care au fost finanţate.

Art. 40  

Ministerul Sănătăţii, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, asigură fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.

 

TITLUL III

ASISTENŢA MEDICALĂ PRIMARĂ

Cap. 1 Dispoziţii generale

Art. 41  

(1)   Domeniul asistenţei medicale primare priveşte serviciile medicale specifice de prim contact asigurate populaţiei

(2)   În cuprinsul prezentei legi următorii termeni sunt definiţi astfel:

a)      asistenţă medicală primară – servicii medicale de baza furnizate unei populaţii desemnate, cu asigurarea continuităţii actului medical, indiferent de absenţa sau prezenţa bolii, cu integrarea aspectelor fizice, psihologice şi sociale ale stării de sănătate şi cu accent principal pe prevenţie, promovarea sănătăţii, îngrijirea afecţiunilor acute şi cronice, îngrijiri la domiciliu şi activităţi de îngrijiri medicale la nivelul comunităţii.

b)      medicina de familie – specialitate care asigură servicii medicale de prim-contact din asistenta medicala primara, în contextul unei relaţii continue cu pacienţii, în prezenţa bolii sau în absenţa acesteia.

c)      medicul de familie – medicul specialist în specialitatea medicina de familie;

d)     cabinetul de medicină de familie – unitatea medicala de interes public care furnizează servicii medicale în asistenţa medicală primară.

e)      praxisul de medicină de familie – patrimoniul şi infrastructura cabinetului de medicina de familie, de afectaţiune profesională aflată în proprietatea sau în folosinţa medicului, şi clientela;

f)       grup de practică – asocierea a doi sau mai mulţi medici de familie titulari de cabinete de medicină de familie, în vederea furnizării de servicii medicale şi/sau a utilizării în comun a unor resurse;

g)      asistenţa medicală comunitară – ansamblul de activităţi şi servicii de sănătate organizate la nivelul asistentei medicale primare, pentru soluţionarea problemelor medico-sociale in special ale populaţiei vulnerabile, în vederea prevenirii îmbolnăvirilor şi menţinerii stării de sănătate a acesteia în propriul mediu de viaţă.

h)      echipa de asistenta medicala comunitara – constituita la nivel comunitar din asistent medical comunitar, mediator sanitar, precum şi din moaşa, asistent social, fizioterapeut şi alte profesii, în raport cu necesităţile comunităţii.

i)        echipa de asistenţă medicală primară multidisciplinară – include cabinetul de medicina de familie şi echipa de asistenta medicala comunitara.

 

(3)   Aplicarea prevederilor prezentei legi se face în baza următoarelor principii:

a)      principiul competenţei profesionale – conform căruia furnizarea serviciilor de asistenţă medicală primară se face în baza competenţelor profesionale dobândite

b)      principiul echilibrului şi al concurenţei – conform căruia, înfiinţarea unui cabinet de medicină de familie se va face avându-se în vedere asigurarea serviciilor medicale în primul rând pentru populaţia lipsită de astfel de servicii, pe baza principiilor concurenţei loiale, în cadrul reglementarilor în vigoare;

c)      principiul stabilităţii şi continuităţii serviciilor medicale – conform căruia trebuie asigurată populaţiei asistenţa medicală neîntreruptă, pe baza integrării serviciilor oferite între toate nivelurile de asistenţă medicală şi medico-socială.

d)     principiul răspunderii personale – conform căruia, medicul de familie, indiferent de calitatea sa de titular sau angajat al cabinetului medical, este independent din punct de vedere al actului profesional, are drept de decizie şi poartă întreaga răspundere a actelor sale.

 

Art. 42  

(1)   Medicul de familie este un specialist care a dobândit specialitatea corespunzătoare şi care îşi desfăşoară activitatea:

a. pe baza unei liste de pacienţi;

       b. ca specialist, fără o listă de pacienţi.

(2)   Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare;

(3)   Caracteristicile asistenţei acordate de medicul de familie sunt următoarele:

a)      constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacienţilor şi ocupându-se de problemele de sănătate ale acestora;

b)      foloseşte eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenţa medicală acordată pacienţilor;

c)      colaborează cu ceilalţi furnizori de servicii medicale şi sociale şi asigură continuitatea îngrijirilor acordate pacienţilor;

d)     promovează sănătatea şi starea de bine a pacienţilor prin intervenţii adecvate şi eficiente;

e)      urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii, colaborând în acest sens cu autorităţile administratiei publice locale din zona în care îşi desfăşoară activitatea.

 

Cap. 2 Derularea şi coordonarea activităţii de asistenţă medicală primară

 

Art. 43  

(1)     Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii de asistenţă medicală primară, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, către următoarele categorii de pacienţii:

- asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete de medicină de familie

- neasiguraţi.

(2)     Cabinetul de medicină de familie poate desfăşura următoarele activităţi:

a)      intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale;

b)      activităţi de medicină preventivă;

c)      activităţi medicale curative;

d)     activităţi de îngrijire la domiciliu;

e)      activităţi de îngrijiri paliative;

f)       activităţi medico-sociale;

g)      alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare;

h)      activităţi de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, în cabinetele medicilor acreditaţi pentru acest scop;

i)        activităţi de suport.

(3)     Asistenţa medicală comunitara furnizează servicii de ingrijiri comunitare în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii,

(4)     Serviciile furnizate de către echipa de asistenta medicala comunitara pot fi :

a)      educarea, informarea, comunicarea pentru sănătate;

b)      promovarea unor atitudini şi comportamente favorabile unui stil de viaţă sănătos;

c)      educaţie şi acţiuni direcţionate pentru asigurarea unui mediu şi stil de viaţă sănătos;

d)     activităţi de profilaxie primară, secundară şi terţiară;

e)      promovarea sănătăţii reproducerii şi a planificării familiale;

f)       asistenta medicala de urgenta in limita competentelor.

(5)     Derularea activităţii în asistenţa medicală primară se realizează, de regula, cu o echipă de asistenţă medicală primara multidisciplinară.

a)      Echipele astfel constituite pot deservi colectivităţi mai mari, în funcţie de specificul zonei.

b)      Mai multe echipe se pot asocia în reţele de asistenţă medicala primară prin care se poate asigura continuitatea în acordarea îngrijirilor medicale şi în afara orelor de program, in cadrul centrelor de permanenta sau in alte forme organizatorice, în conformitate cu prevederile Contractului- cadru  privind conditiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, numit in continuare Contract cadru şi a altor prevederi legale aplicabile.

c)      Reţelele de asistenţă medicala primară vor avea acces cu prioritate la finanţarea din fondurile publice cu aceasta destinaţie.

d)     Echipa de asistenţă medicală primara multidisciplinară poate prelua atribuţii de asistenţă medicală de la ambulatoriile de specialitate şi de la spitale, atributii pentru care pot încheia contracte suplimentare cu asiguratorii de sănătate sau cu respectivii furnizori de servicii, în conformitate cu prevederile contractului cadru.

e)      Echipa de asistenta medicala primara multidicpilinara participa la implementarea programelor naţionale de sănătate, in condiţiile stabilite prin reglementările legale in vigoare

f)       Coordonarea echipei de asistenta medicala primara multidisciplinara se face de către direcţiile de sănătate publică şi autorităţile administratiei publice locale conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătăţii.

 

Art. 44  

Forma de organizare a cabinetului de medicină de familie

(1)   Medicii de familie pot profesa independent, sub forma cabinetelor de medicină de familie, grupaţi în grupuri de practică, în asociere sau sub forma unor societăţi de asistenţă medicală primară.

(2)   Societăţile care furnizează servicii de asistenţă medicală primară pot fuziona numai cu alţi furnizori de servicii medicale

(3)   Societăţile care furnizează servicii de asistenţă medicală primară nu pot fi fi asociaţi sau actionari ai producatorilor, distribuitorilor si furnizorilor de medicamente, produse sanitare sau echipamente medicale.

(4)   Producatorii, distribuitorii si furnizorii de medicamente, produse sanitare sau echipamente medicale nu pot înfiinţa, deţine sau administra societati de asistenţă medicală primară.

(5)   În cadrul societăţilor de asistenţă medicală primară pot deţine calitatea de fondator, asociat sau acţionar următoarele persoane:

a)      medici de familie care furnizează servicii în cadrul societăţii;

b)      autoritati ale administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială îşi are sediul ;

c)      asigurători de sănătate;

d)     un alt furnizor de servicii medicale

(6)   Preluarea activităţii unui praxis de medicina de familie existent, de către un alt medic de familie sau structura asociativa prevăzuta la alin. (1) în condiţiile încetării activităţii medicului titular, se face prin transmiterea patrimoniului de afectaţiune profesională deţinut către medicul sau organizaţia care preia praxisul.

(7)   Noul deţinător va aduce la cunoştinţă autorităţilor de sănătate publică teritoriale, asiguratorului de sănătate, respectiv pacienţilor, preluarea praxisului cu respectarea metodologiei aprobate. Criteriile şi metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(8)   Coordonarea activităţii cabinetelor medicale se exercită de către medicul titular sau reprezentantul legal al cabinetului.

(9)   Cabinetele medicale de medicină de familie şi societăţile de asistenţă medicală primară pot înfiinţa sedii secundare, sub forma punctelor de lucru.

(10)           Punctele de lucru secundare se pot înfiinţa , cu avizul autoritatilor administratiei publice locale, în localitatea în care îşi are sediul cabinetul sau societatea ori într-o localitate limitrofă, dacă în aceasta nu funcţionează cabinete de medicină de familie sau dacă acestea nu acoperă nevoile de asistenta primara în localitatea respectivă.

(11)           Punctele de lucru sunt administrate de medicul titular, de medicii asociaţi sau grupaţi, sau de medici de medicină generală care nu au încă drept de a fi titulari de cabinet desemnaţi de reprezentantul legal.

(12)           Condiţiile şi metodologia de înfiinţare, organizare şi funcţionare a formelor de organizare a medicinei primare se stabilesc prin norme elaborate de Ministerul Sănătăţii şi aprobate prin hotărâre a guvernului.

 

Art. 45  

(1)   Serviciile de medicină de familie furnizate de cabinetele medicale sau societatile de asistenta medicala primara sunt centrate pe nevoile populaţiei din comunităţile deservite.

(2)   Autorităţile administratiei publice locale pot susţine activitatea furnizorilor de servicii de asistenţă medicală primară la nivelul comunităţilor locale din punct de vedere financiar, material şi administrativ.

(3)   Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijiniri furnizorii de servicii de medicină primara cu dotarea cu aparatură medicală şi materiale, în scopul creşterii gamei de servicii oferite populaţiei deservite.

(4)   Participarea materială a autorităţilor administraţiei publice locale constă şi în punerea la dispoziţia furnizorilor de asistenta medicala primara a spaţiilor cu destinaţie de sediu corespunzător prevederilor legale aplicabile

(5)   Acolo unde necesarul de servicii de asistenţă medicala primară nu este acoperit, total sau parţial, autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa cabinete medicina de familie sau societăţi de asistenta medicala primara şi contracta servicii de asistenţă medicală primară pentru populaţia de a căror stare de sănătate răspund.

 

Art. 46  

(1)   Evidenţa activităţii medicale derulate la nivelul asistenţei medicale primare se ţine în format electronic, conform strategiei informaţionale a Ministerului Sănătăţii şi a prevederilor contractului cadru, precum şi a celorlalte acte normative din domeniu.

(2)   Aplicaţiile informatice trebuie să permită integrarea verticală cu asistenţa ambulatorie de specialitate şi cea spitalicească în vederea facilitării continuităţii îngrijirilor medicale.

(3)   Colectarea şi transmiterea de date referitoare la supravegherea epidemiologică pentru bolile transmisibile şi bolile cronice, implementarea programelor nationale de sănătate, precum şi datele referitoare la utilizarea serviciilor medicale se realizează în conformitate cu strategia informaţionala a Ministerului Sănătăţii şi în conformitate cu prevederile Contractului Cadru.

(4)   Calitatea serviciilor medicale prestate de către furnizorii de asistenta medicala primara se asigură prin aplicarea recomandărilor elaborate de către ANCIS.

(5)   Elaborarea şi implementarea ghidurilor de practică medicală se realizează de către ANCIS, în colaborare cu organizaţiile profesionale ale profesiilor medicale reglementate şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

(6)   Evaluarea calităţii serviciilor medicale furnizate se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Cap. 3 Finanţarea activităţii furnizorilor de servicii de medicina primară

Art. 47  

(1)   În sistemul de asigurări sociale de sănătate finanţarea serviciilor de asistenta medicala primara se realizează pe bază de contract între furnizorii de servicii de asistenta medicală primara şi asiguratorii de sănătate conform contractului cadru.

(2)   Prevederile din contractul cadru privind serviciile medicale de medicină de familie se stabilesc de către CNAS şi Ministerul Sănătăţii pentru îndeplinirea obiectivelor de sănătate şi vizează:

a)      volumul de servicii contractate

b)      nivelul finanţării

c)      mecanismele de plata

d)     modalităţi de asigurare a continuităţii îngrijirii asiguraţilor

e)      mecanisme de colaborare cu celelalte unităţi de asistenţă medicală aflate în contract cu asiguratorul

f)       alte elemente, după caz.

(3)   Finanţarea asistenţei medicale comunitare se face de la bugetul de stat şi bugetele locale conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătăţii, în 30 de zile de la intrarea în vigoarea prezentei legi, şi aprobate prin hotărâre de Guvern.

Art. 48  

(1)   Plata furnizorilor de servicii de medicină primara finanţaţi din FNUASS se face în conformitate cu prevederile contractului cadru aprobat prin hotărâre a guvernului şi pe baza altor reglementari aplicabile

(2)   Cabinetul de medicină de familie poate realiza venituri şi din:

a)      contracte încheiate cu direcţiile de sănătate publică

b)      contracte suplimentare încheiate cu asiguratorii de sănătate

c)      contracte încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale

d)     contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competenţe suplimentare

e)      plata directă de la pacienţii, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori, şi suportate de către aceştia

f)       coplata aferentă unor activităţi şi servicii medicale

g)      contracte de cercetare şi pentru activitate didactică

h)      donaţii, sponsorizări

i)        alte surse, conform legii.

(3)   Sistemul de plată pentru serviciile de asistenţă medicală primară poate cuprinde una sau mai multe din următoarele forme de plată:

a)      tarif pe persoana asigurată

b)      tarif pe serviciu medical

c)      tarif pe caz rezolvat

d)     tarif pe episod de boală

e)      preţ de decontare

f)       buget global

g)      preţ de referinţă

h)      plata prin capitaţie activă

i)        plata prin capitaţie pasivă

j)        sumă de închiriere

k)      bonusuri

l)        salariu

m)    alte forme prevăzute de reglementările în vigoare

Cap. 4  Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în sistemul de sănătate 

 

Art. 49  

Obligaţiile personalului furnizorilor de servicii de asistenta medicala primara se reglementează după cum urmează:

a)      obligaţiile de etică şi deontologie profesională – prin actele normative şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate;

b)      obligaţiile privind sănătatea publică – conform reglementărilor legale în vigoare şi dispoziţiilor autorităţilor de sănătate publică;

c)      obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate – prin contractul-cadru, normele de aplicare şi contractele cu asiguratorii de sanatate;

d)     obligaţiile privind relaţiile de muncă – prin contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi prin alte prevederi legale speciale;

e)      obligaţiile faţă de pacienţi – prin îndeplinirea prevederilor specifice din actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din legislaţia privind drepturile pacientului;

f)       obligaţiile privind managementul evidenţei medicale primare şi a informaţiei medicale gestionate – prin reglementările legale în vigoare;

g)      obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală – prin reglementările legale în vigoare;

a)      obligaţia de educaţie/formare continuă şi de dezvoltare profesională a resurselor umane din asistenţa medicală primară – prin reglementările legale în vigoare.

Cap. 5 Dispoziţii finale

Art. 50  

În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi, Ministerul Sănătăţii va elabora norme metodologice de aplicare a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a guvernului.

 

TITLUL IV. ASISTENTA MEDICALA DIN STRUCTURILE AMBULATORII

Cap 1. Dispozitii generale

Art. 51

(1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistenţei medicale din structurile ambulatorii, asigurate prin serviciile specialităţilor clinice, paraclinice şi  de medicină dentară.

(2) În cuprinsul prezentului titlu următorii termeni sunt definiţi astfel:

a)      asistenţă medicală de specialitate – servicii medicale furnizate de medicii specialişti în limitele competenţei dobândite prin formarea profesională specifică, pentru îngrijirea afecţiunilor acute şi cronice, prevenţia complicaţiilor şi promovarea sănătăţii;

b)      medic specialist – medicul abilitat să exercite activităţile profesionale   specifice unei specialităţi medicale cu titlul de specialist dobândit în condiţiile legii;

c)       medic specialist dentist – medicul dentist abilitat să exercite activităţile profesionale   specifice unei specialităţi medico-dentare cu titlul de specialist dobândit în condiţiile legii;

d)     medic dentist – absolvent al facultăţilor de medicină dentară;

e)      centrele de sănătate multifuncţionale -  unităţi fără personalitate juridică, în structura spitalelor judeţene sau municipale, administrate de comunitatea locală  şi  reprezintă structuri de prim ajutor şi de supraveghere, cu internare de zi;

f)          cabinete medicale de specialitate/cabinete medico-dentare – cabinete medicale organizate conform reglementărilor legale în vigoare, autorizate şi care desfăşoară o activitate medicală într-un anumit domeniu specializat/activitati medico-dentare;

g)      laboratoare de investigatii si tratament – unităţi specializate, acreditate şi/sau autorizate, după caz, conform reglementărilor legale în vigoare şi în care se desfăşoară activităţi de investigaţii, prelucrare probe biologice, tratament, precum şi alte activităţi cu caracter tehnologic, de educare şi reeducare a limbajului şi a comportamentului psihologic.

Art. 52

(1) Asistenţa medicală din structurile ambulatorii  se asigură de către medicii de specialitate împreună cu alt personal specializat şi autorizat în condiţiile legii, şi se acordă în:

     a)   cabinete medicale organizate conform legislaţiei în vigoare privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

     b) unităţi medicale ambulatorii de specialitate, autorizate şi/sau acreditate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

c) ambulatorii integrate ale spitalelor;

     d)  ambulatorii de specialitate/ambulatorii  integrate din structura spitalelor din reţeaua ministerelor şi instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;

e) laboratoare de radiologie şi imagistică medicală, analize medicale, explorări funcţionale, recuperare, medicina fizica si balneologie, endoscopie digestiva, radioterapie, etc. care îndeplinesc standardele de calitate conform reglementărilor în vigoare;

f)centre de diagnostic şi tratament şi centre medicale, unităţi cu sau fără personalitate juridică, autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

g) cabinet medicale din structura  spitalului care nu fac parte din ambulatoriul de specialitate/ambulatoriul integrat al spitalului;

e)      cabinete medicale ambulatorii de specialitate din structura spitalului care nu fac parte din ambulatoriul de specialitate unic al spitalului;

f)       îngrijiri de specialitate la domiciliu.

(2) Servicii medicale de specialitate se acordă şi în:

     a)   dispensare TBC;

     b)   laboratoare de sănătate mintală/centre de sanatate mintala;

     c)   staţionare de zi cu profil de psihiatrie;

d)   cabinete de medicină dentară.

 

Cap. 2. Derularea şi coordonarea activităţilor din structurile ambulatorii

 

Art. 53

  In structurile ambulatorii nominalízate la art. 52, se  desfăşoară următoarele activităţi:

a)      intervenţii de primă necesitate în urgenţele medico-chirurgicale;

b)      activităţi medicale curative;

c)      activităţi de investigaţii şi diagnostic;

d)     activităţi de logopedie;

e)      activităţi de psihologie;

f)       activităţi de fizioterapie şi recuperare medicală;

g)      activităţi conexe actului medical;

h)      activităţi de asistenţă medicală de specialitate pe bază de competenţe acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii.

 

Art. 54

(1)    Medicii specialişti/medicii dentisti pot profesa:

a)      ca persoană fizică independentă în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România şi a înregistrării la administraţia financiară în a cărei rază domiciliază ;

b)      organizaţi sub forma cabinetelor de specialitate individuale, asociate, grupate sau sub forma de societăţi civile medicale, cu  sau fără personalitate juridică.

(2)  Cabinetele medicale care furnizează servicii medicale de specialitate se pot  asocia cu alţi furnizori de servicii medicale de specialitate.

(3)  Cabinetele medicale care furnizează servicii medicale de specialitate nu pot fi asociaţi sau acţionari ai producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de medicamente, produse sanitare sau echipamente medicale.

(4)  Producătorii, distribuitorii şi furnizorii de medicamente, produse sanitare sau echipamente medicale nu pot înfiinţa, deţine sau administra cabinete de servicii medicale de specialitate, indiferent de forma lor de organizare.

(5)  Preluarea activităţii unui praxis cu activitate medicală de specialitate poate fi realizată de către un medic specialist cu aceeasi specializare, persoană fizică, ori de o unitate sanitară cu profil, în formele de organizare prevăzute la alin.(1), prin reprezentantul legal, în care cel puţin un medic este confirmat în specialitatea medicală respectivă.

(6)  Noul deţinător va aduce la cunoştinţa autorităţilor de sănătate publică teritoriale,asiguratorului de sănătate, respectiv pacienţilor, preluarea praxisului cu respectarea metodologiei aprobate. Pentru a nu produce perturbãri în activitatea de asistentã  medicalã de specialitate, persoana fizicã sau juridicã prevãzutã la alin. (5) va prelua si      contractele în derulare care fac parte din patrimoniul de afectatiune profesionalã, precum si  contractele care au ca obiect angajatii, pacientii, furnizorii de servicii si utilitãti.

(8)  Coordonarea activităţii cabinetelor medicale de specialitate/laboratoarelor se exercită de către medicul titular sau reprezentantul legal al cabinetului/laboratorului.

 

Art. 55

(1)  Serviciile medicale de specialitate furnizate de cabinetele medicale de specialitate,  indiferent de forma de organizare, sunt centrate pe nevoile populaţiei deservite.

(2)  Autorităţile administratiei publice locale pot susţine activitatea furnizorilor de servicii medicale de specialitate la nivelul comunităţilor locale din punct de vedere financiar,  material şi administrativ.

(3)   Autorităţile administraţiei publice locale pot sprijiniri furnizorii de servicii medicale de  specialitate cu dotarea cu aparatură medicală şi materiale, în scopul creşterii gamei de  servicii oferite populaţiei deservite.

(4)   Participarea materială a autorităţilor administraţiei publice locale constă şi în punerea la dispoziţia furnizorilor de servicii medicale de specialitate a spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale/laboratoare.

 

Art. 56

(1)  Evidenţa activităţii medicale derulate la nivelul cabinetelor medicale de specialitate se ţine  în format electronic, conform strategiei informaţionale a Ministerului Sănătăţii şi a celorlalte  acte normative din domeniu.

(2)  Aplicaţiile informatice trebuie să permită integrarea verticală cu asistenţa medicala primara  şi cea spitalicească în vederea facilitării continuităţii îngrijirilor medicale.

(3)  Colectarea şi transmiterea de date referitoare la supravegherea epidemiologică pentru   bolile transmisibile şi bolile cronice, implementarea programelor nationale de sănătate,  precum şi datele referitoare la furnizarea serviciilor medicale se realizează în conformitate  cu strategia informaţionala a Ministerului Sănătăţii.

 

Art. 57

(1)  Calitatea serviciilor medicale furnizate de cabinetele medicale din asistenta medicala de specialitate se asigură prin aplicarea recomandărilor din ghidurile de practica medicala.

(2)  Elaborarea şi implementarea ghidurilor de practică medicală se pot realizează de către organizaţiile profesionale ale medicilor specialisti sub coordonarea Agentiei Nationale  pentru Calitate si Informatie in Sanatate si aprobate prin ordin de ministru pentru  implementare.

(3)  Evaluarea calitatii activitatii cabinetelor medicale din asistenta medicala de specialitate se face în conformitate cu reglementarile legale in vigoare.

 

Art. 58

(1) Laboratoarele de specialitate, organizate, autorizate si acreditate conform reglementarilor  legale in vigoare pot furniza servicii de specialitate intr-o forma de organizare independenta sau in cadrul unei forme asociative, grupate sau sub forma de societate  medicala civila.

(2) Laboratoarele care furnizeaza servicii de specialitate nu pot fi asociati sau actionari ai producatorilor, distribuitorilor si furnizorilor de materiale sanitare, substante si reactivi sau echipamente medicale si tehnologice.

(3) Producatorii, distribuitorii si furnizorii de materiale sanitare, substante si reactivi sau echipamente medicale si tehnologice nu pot infiinta, detine sau administra laboratoare de specialitate, indiferent de forma de organizare.

(4) Coordonarea activitatii laboratoarelor care furnizeaza servicii de specialitate se exercita de   reprezentantul legal al laboratorului.

 

Art. 59

(1) Evidenta activitatii serviciilor de specialitate furnizate de laboratoerele de specialitate se   tine in format electronic, conform strategiei informationale a Ministerului Sanatatii si a celorlalte acte normative din domeniu.

(2)  Aplicaţiile informatice trebuie să permită integrarea verticală cu asistenţa medicala primara      ambulatoriile de specialitate şi cea spitalicească în vederea facilitării continuităţii îngrijirilor  medicale.

 

Art. 60

(1) Calitatea serviciilor furnizate de laboratoarele de specialitate se asigura prin respectarea standardelor calitative elaborate de Ministerul Sanatatii.

(2) Evaluarea calitatii activitatii laboratoarelor de specialitate se face in conformitate cu reglementarile legale in vigoare.

Cap 3. Finantarea activitii furnizorilor de servicii medicale de specialitate din ambulatoriile de specialitate, din structurile ambulatorii

 

Art. 61

(1) Plata furnizorilor de servicii medicale de specialitate din structurile ambulatorii se face din Fondul naţional al asigurărilor sociale de sănătate se face în conformitate cu prevederile acordului cadru aprobat prin hotărâre de Guvern în baza contractelor negociate de furnizori sau     reprezentanţii furnizorilor  cu asiguratorii de sănătate, conform  prezentei legi.

(2)  Prevederile din acordul- cadru privind serviciile medicale din structurile ambulatorii se stabilesc prin negociere de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii impreuna cu reprezentantii asiguratorilor si cei ai furnizorilor de servicii medicale in asistenta medicala de specialitate, laboratoare si centre medicale multifunctionale pentru îndeplinirea obiectivelor de sănătate şi vizează:

a)      volumul de servicii contractate;

b)      nivelul finanţării;

c)      mecanismele de plata;

d)     modalităţi de asigurare a continuităţii îngrijirii asiguraţilor;

e)      mecanisme de colaborare cu celelalte unităţi de asistenţă medicală aflate în contract cu asiguratorul;

f)       alte elemente, după caz.

(3) Cabinetele medicale de specialitate, prin reprezentantii legali, încheie contracte cu asiguratori de sănătate în baza specialităţii obţinute prin ordin al ministrului sănătăţii.

(4) De asemenea, pot încheia contracte cu asiguratori de sănătate dentiştii acreditaţi si laboratoarele tehnice, organizate conform reglementarilor legale in vigoare.

(5) Laboratoarele de investigatii de radiologie şi imagistică medicală, analize medicale,  explorări funcţionale, recuperare, medicina fizica si balneologie, endoscopie digestiva, radioterapie, etc., pentru servicii medicale paraclinice si tratament,, care îndeplinesc criteriile  de selecţie conform reglementarilor in vigoare incheie, prin reprezentantii legali,  contracte cu asiguratorii de sanatate in baza specialitatii obtinute prin ordin al     ministrului sanatatii.

 

Art.62

(1)  Plata furnizorilor de servicii medicale din structurile ambulatorii finanţate din Fondul national al  asigurarilor sociale de sanatate se face în conformitate cu prevederile contractului-cadruaprobat prin Hotărâre de Guvern in baza contractelor negociate si incheiate cu asiguratorii de sanatate, conform prezentei legi.

(2)   Cabinetule medicale dinstructurile ambulatorii  mai pot realiza venituri, dupa caz, si din:

a)      contracte încheiate cu direcţiile de sănătate publică;

b)      contracte încheiate cu asiguratorii de sănătate pe asigurari voluntare suplimentare si complementare;

c)      contracte încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale;

d)     contracte incheiate cu cabinetele medicale din asistenta medicala primara;

e)      contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competenţe suplimentare;

f)       plata directă de la pacienţi, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori, şi suportata de aceştia;

g)      coplata aferentă unor activităţi şi servicii medicale;

h)      contracte de cercetare şi pentru activitate didactică;

i)        donaţii, sponsorizări;

j)        alte surse, conform legii.

 

Cap. 4. Rolul şi obligaţiile furnizorilor de servicii medicale din structurile ambulatorii în sistemul de sănătate

 

Art.63

(1)  Rolul furnizorilor de servicii medicale din structurile ambulatorii este de a rezolva  cazurile  medicale intrate in circuitul sistemului asigurarilor de sanatate si realizarea  preventiei secundare si tertiare.

(2)  Obligaţiile personalului furnizorilor de servicii din structurile ambulatorii se reglementează după  cum urmează:

a)      obligaţiile de etică şi deontologie profesională – prin actele normative şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate;

b)      obligaţiile privind sănătatea publică – conform reglementărilor legale în vigoare ale Ministerului Sanatatii;

c)      obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor de sănătate –prin respectarea prevederilor contractului-cadru si a Normelor metodologice de aplicare a acordului-cadru;

TITLUL V

SISTEMUL NAŢIONAL DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ DE URGENŢĂ ŞI DE PRIM AJUTOR CALIFICAT

Cap. 1

Dispoziţii generale

Art. 64             

(1)   In sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, termenii şi noţiunile folosite au următoarea semnificaţie:

a)      sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat – ansamblul de structuri, forţe, mecanisme şi relaţii, organizate după aceleaşi principii şi reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat şi/sau calificat;

b)      asistenţă integrată de urgenţă – asistenţa asigurată de instituţiile medicale omologate de către Ministerului Sănătăţii pentru participarea la sistemul naţional de asistenta medicala de urgenta şi de prim ajutor calificat, instituţii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau din structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenţă 1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi păstrării vieţii

c)      asistenţă medicală de urgenţă – ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic şi medical furnizate în situaţiile în care amânarea acestora sau lipsa furnizării lor pot cauza moartea sau deteriorarea permanentă a stării de sănătate a persoanei care necesită îngrijire;

d)     primul ajutor de bază – efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către persoane fără pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui scop.

e)      primul ajutor calificat – efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţă unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare şi care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, funcţionând sub formă de echipe de prim ajutor într-un cadru instituţionalizat;

f)       urgenţă medicală – accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale de urgenţă, la unul sau mai multe niveluri de competenţă, după caz. Ea poate fi urgenţă medicala cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital, sau urgenţă medicala fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitaliceşti, la un furnizor de servicii medicale autorizat sau, după caz, la un spital.

g)      Personalul paramedical – personalul fără pregătire medicală, instruit special la diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat, utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoarele semiautomate externe, activând în echipe de prima ajutor într-un cadru instituţionalizat.

 

Cap. 2

Primul ajutor de baza şi primul ajutor calificat

Art. 65  

(1)   Acordarea primului ajutor de baza, fara echipamente specifice, se efectuează de catre orice persoana instruita in acest sens sau de catre persoane fara instruire prealabila, acţionând la indicaţiile personalului specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgenta sau al serviciilor de urgenta prespitaliceasca de tip SMURD şi serviciului de ambulanta având ca scop prevenirea complicaţiilor şi salvarea vieţii pana la sosirea unui echipaj de intervenţie.

(2)   Fiecare cetatean are obligaţia sa anunţe direct sau sa se asigure ca un caz de urgenta a fost anunţat deja, la numărul unic de urgenta 1-1-2, înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor, fiind obligat sa respecte indicaţiile specializate oferite de personalul dispeceratului de urgenta.

(3)   Persoanele fara pregătire medicala care acorda primul ajutor de baza in mod voluntar, pe baza indicaţiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunoştinţe in domeniul primului ajutor de baza, acţionând cu buna-credinţa şi cu intenţia de a salva viata sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil.

(4)   Primul ajutor calificat se acorda intr-un cadru instituţionalizat, de echipe aflate sub coordonarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, in colaborare cu autorităţile administratiei publice locale şi structuri ale Ministerului Sănătăţii

(5)   Formarea şi certificarea personalului specializat in acordarea primului ajutor calificat se va efectua pe baza unei metodologii stabilite de catre Ministerul Sănătăţii şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenta.

(6)   Salvamontul, Salvamarul, Jandarmeria Montana, Unitatea Speciala de Intervenţie in Situaţii de Urgenta din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi alte instituţii publice similare pot avea personal instruit in primul ajutor calificat, care acţionează in cadrul misiunilor specifice de salvare asigurate de aceste instituţii.

(7)   Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, daca se constata, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu buna-credinţa, a oricărui act in legătura cu acordarea primului ajutor calificat, cu respectarea competentei acordate, protocoalelor şi procedurilor stabilite in condiţiile legii.

(8)   Primul ajutor calificat şi asistenta medicala de urgenta se acorda fara nici o discriminare legata de, dar nu limitata la, venituri, sex, vârsta, etnie, religie, cetăţenie sau apartenenţa politica, indiferent daca pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical.

 

Cap. 3

Asistenta medicală de urgenta

 

Art. 66  

(1)   Asistenta integrata de urgenta prespitaliceasca include misiunile de salvare terestra,aeriana şi navala.

(2)   Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească terestra din cadrul sistemului naţional integrat de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat este asigurată de servicii de ambulanţă omologate de Ministerul Sănătăţii, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor administratiei publice locale şi a spitalelor omologate prin ordin al ministrului sănătăţii in acest sens

(3)   Organizarea şi funcţionarea serviciilor de ambulanta ce nu se încadrează in prevederile de la alineatul (2) se aproba de către Ministerul Sănătăţii.

(4)   Ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii pot avea in administrarea lor servicii proprii de ambulanta. Modul de organizare a  acestora se stabileşte prin norme aprobate de către ministerul sau instituţia in structura căreia funcţionează serviciul de ambulanta, cu avizul ministerului sănătăţii

(5)   In spitale pot opera unitati proprii de transport sanitar medicalizat, pentru transportul interclinic al pacienţilor proprii, precum şi al nou-născuţilor aflaţi in stare critica. Modul de organizare şi funcţionare a acestor unitati se va stabili prin norme aprobate de catre Ministerul Sănătăţii.

(6)   Echipajele de salvare aeriana şi navala funcţionează conform reglementarilor specifice prevăzute de lege.

(7)   Asistenta de urgenta prespitaliceasca din cadrul sistemului naţional integrat de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat este coordonata de dispeceratele medicale specializate, utilizând infrastructura Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenta, in conformitate cu prevederile legale in vigoare

(8)   Asistenta medicala de urgenta spitaliceasca din cadrul sistemului naţional integrat de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat este asigurata in unitati şi compartimente de primiri urgente din structura spitalelor. Ministerul Sănătăţii omologheza periodic UPU şi CPU incluse in structura sistemului naţional integrat de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.

(9)   Spitalele care nu se încadrează in prevederile de la alineatul (8), indiferent de forma de organizare a structurilor de urgenţă (UPU, CPU sau camera de gardă) sau forma de proprietate, au obligaţia de a acorda, in limitele competentelor, asistenta medicala de urgenta pentru pacienţii ce prezintă o urgenta medicala, pana la rezolvarea stării de urgenţă, sau după caz, pana la internarea sau transferul acestora în condiţii de siguranţă la un spital care are competenţa de diagnostic şi tratament a afecţiunilor prezentate de pacienţi.

(10)         Asistenta medicala de urgenta se asigura, gratuit, tuturor pacienţilor indiferent de statutul de asigurat al acestuia.

(11)         Spitalele din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au obligaţia de a accepta transferul pacienţilor aflaţi in stare critica, daca spitalul sau centrul unde se afla pacientul respectiv nu are resursele umane şi/sau materiale necesare acordării asistentei de urgenta in mod corespunzător şi definitiv şi daca transferul este necesar in vederea salvării vieţii pacientului. Protocoalele de transfer interclinic al pacientului critic se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii.

(12)         Furnizorii de servicii medicale din cadrul sistemului naţional de asistenta medicala de urgenta pot achiziţiona echipamente, autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, in sistem leasing sau contractând credite având ca sursa de finanţare veniturile proprii şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări.

(13)         Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de asistenţă medicală urgenţă şi prim ajutor calificat se reglementează prin hotărâre de guvern la propunerea ministerului sănătăţii în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

 

Cap. 4

Asistenta de urgenta in caz de accidente colective, calamitaţi şi dezastre

Art. 67  

(1)   Asistenta de urgenta in cazul accidentelor colective, calamitaţilor şi dezastrelor va fi coordonata de catre inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta, respectiv al municipiului Bucureşti, sau direct de catre Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta conform planurilor naţionale aprobate.

(2)   In cazul epidemiilor şi/sau pandemiilor, coordonarea activităţii de intervenţie se face de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenta sau de Comitetul pentru Situaţii de urgenta al Ministerului Sănătăţii, după caz, potrivit legii.

(3)   Pentru situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, se vor întocmi planuri de acţiune comune şi cu celelalte instituţii cu atribuţii in domeniu, care vor fi puse in aplicare la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.

(4)   In situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, acordarea asistentei medicale de urgenţă la nivel spitalicesc se va face şi in unităţile spitaliceşti aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitara proprie.

(5)   În caz de accident colectiv, calamitaţi naturale sau dezastre, serviciile de ambulanta şi spitalele indiferent de modul de organizare sau proprietate ce nu au contract pentru servicii medicale cu asiguratori din sistemul asigurărilor sociale de sănătate au obligaţia de a efectua servicii medicale de urgenta, la solicitarea comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii ori Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Contravaloarea cheltuielilor prestate ca urmare a acestor solicitari va fi decontata, la tarifele din sistemul de asigurari sociale de sanatate, din FNUASS, din bugetul de stat ori din bugetul local, potrivit dispoziţiilor legale.

 

Cap. 5

Finatarea asistentei medicale de urgenta

Art. 68  

(1)   Finanţarea structurilor şi serviciilor medicale din cadrul sistemului naţional integrat de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, inclusiv a UPU şi CPU din spitalele omologate de către Ministerul Sănătăţii se face de la bugetul de stat, bugetul autoritatilor locale şi din alte surse in condiţiile legii; criteriile si procedura de omologare sunt stabilite prin ordin al Ministrului Sanatatii

(2)   UPU, CPU din structura spitalelor ce nu se incadreza in prevederile de la alineatul (1) sunt finanţate din veniturile spitalului obţinute din contractul cu asiguratorul de sănătate în condiţiile legii.

 

Cap. 6

Dispoziţii finale

Art. 69  

(1)   Normele de aplicare a prevederilor prezentului titlu se aproba prin hotărâre a guvernului la propunerea ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor, in termen de 30 zile de la intrarea in vigoare a prezentului titlu, şi se publica in Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)   In scopul apararii dreptului cetăţenilor la sănătate, securitate şi viata, precum şi in scopul prevenirii şi limitării consecinţelor unei calamitaţi naturale sau ale unui dezastru, personalului din cadrul serviciilor omologate de urgenta spitaliceşti şi prespitaliceşti i se interzice participarea la greve sau la alte acţiuni revendicative menite sa afecteze activitatea prin scăderea capacitatii de intervenţie sau a calităţii actului medical, organizate de sindicate sau de alte organizaţii, in timpul programului de lucru, normal sau prelungit.

(3)   Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea juridica a persoanelor vinovate, in condiţiile legii.

(4)   Legislaţia secundară elaborată în baza Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine cu prezentul titlu.

 

TITLUL VI

SPITALELE

Cap. 1 Dispoziţii generale

Art. 70                      

 (1) Spitalul este unitatea medicală cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii de sănătate.

 (2) Serviciile acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative, precum şi alte tipuri de servicii de sănătate

 

Art. 71  

(1)   Organizarea şi funcţionarea spitalelor este reglementată de dispoziţii legale şi se supune controlului Ministerului Sănătăţii, iar în spitalele din subordinea ministerelor, instituţiilor cu reţea de sănătate proprie şi autorităţilor administratiei publice locale, controlul este efectuat de Ministerul Sănătăţii şi de structurile specializate ale acestora.

(2)   Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în condiţiile autorizaţiei sanitare de funcţionare emisa de către Ministerul Sănătăţii, în caz contrar, activitatea spitalelor se suspendă, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3)   Spitalele pot contracta servicii de asistenţă medicală primară sau ambulatorie, asigurând integrarea verticala a serviciilor de sănătate în vederea asigurării continuităţii în îngrijirea pacienţilor.

 

Art. 72  

(1)   În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală, în conformitate cu clasificarea în funcţie de competenţe stabilită prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2)   Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării.

(3)   Cercetarea ştiinţifică medicală, inclusiv studiile clinice se efectuează exclusiv pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital şi finanţatorul cercetării.

(4)   Spitalele au obligaţia să asigure activitatea de educaţie medicală continuă pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile acestor activităţi sunt suportate de catre personalul beneficiar. Spitalul poate suporta astfel de costuri, în condiţiile prevederii acestora in bugetul de venituri şi cheltuieli şi a prevederilor codului muncii.

(5)   Promovarea produselor medico-farmaceutice în spital se face conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

 

Art. 73  

(1)   Spitalul asigură condiţii de investigaţii medicale şi tratament medical conform nivelului de competenţă stabilit pe baza criteriilor aprobate de Ministerul Sănătăţii.

(2)   Spitalul asigură condiţii de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3)   Spitalele care încheie contracte cu asiguratorii de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, indiferent de forma de organizare, sunt obligate să asigure cel puţin 70% din numărul de  paturi aprobat in structura cu condiţii de cazare pentru care nu se solicită tarife suplimentare din partea pacienţilor.

(4)   Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale.

 

Art. 74  

(1)   Ministerul Sănătăţii reglementează şi aplică măsuri de creştere a eficienţei şi calităţii serviciilor medicale spitaliceşti şi de asigurare a accesului echitabil al populaţiei la aceste servicii.

(2)   Ministerul Sănătăţii propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi din sistemul de asigurări sociale de sănătate care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

 

Art. 75  

(1)   Toate spitalele au obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital cu o urgenţă medicală, indiferent de statutul de asigurat al acesteia.

(2)   Spitalul va fi în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de conflicte armate, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză reglementate prin hotărâre a Guvernului şi este obligat să participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora.

(3)   Cheltuielile efectuate de spitale, în cazurile prevăzute la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor, ale instituţiilor în reţeaua cărora funcţionează, precum şi prin bugetul unităţii administrativ-teritoriale, după caz, prin hotărâre a guvernului, în termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a generat.

 

Cap. 2 Organizarea şi funcţionarea spitalelor

Art. 76  

(1)   Spitalele pot fi organizate ca instituţii publice, asociaţii, fundaţii. sau societăţi comerciale.

(2)   Administratorul spitalului public poate decide schimbarea statutului organizatoric al spitalului într-una din formele de la alin. (1), cu avizul Ministerului Sănătăţii.

(3)   Spitalele de interes naţional, nominalizate ca atare prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii, sunt spitalele care  raspund unor prioritati clar definite de sanatate publica si de strategie sanitara şi a căror funcţionare este esenţială pentru asistenţa medicală acordată populaţiei.

(4)    Spitalele de interes naţional sunt organizate numai ca instituţii publice sau fundaţii de utilitate publică, a căror înfiinţare/ reorganizare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

(5)   Spitalele organizate ca fundaţii şi asociaţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României nr 39 din 31 ianuaria 2000, cu modificările şi completările ulterioare, sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

(6)   Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, spitalele care sunt reorganizate sub formă de asociaţii sau fundaţii de către autorităţi sau instituţii publice dobândesc recunoaşterea caracterului de utilitate publică de la data înfiinţării şi înscrierii în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.

(7)   Spitalele pot fi organizate şi ca societăţi comerciale, în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1066 din 17 noiembrie 2004.

(8)   Indiferent de forma de organizare a spitalelor, acestea trebuie să respecte integral reglementările referitoare la acordarea de servicii medicale, precum şi pe cele referitoare la clasificarea, autorizarea, omologarea şi acreditarea spitalelor si a structurilor din componenta lor.

(9)   Modalităţile de înfiinţare, desfiinţare, organizare, reorganizare şi conducere a spitalelor se stabilesc prin Norme metodologice la prezenta lege, aprobate prin hotărâre de Guvern.

(10)         În funcţie de competenţe, spitalele sunt clasificate pe categorii. Criteriile în funcţie de care se face clasificarea, precum şi încadrarea în fiecare categorie, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

(11)         Pentru asigurarea continuităţii şi complementarităţii serviciilor medicale, spitalele  încheie acorduri cu alţi furnizori de servicii de sănătate care să asigure finalizarea cazului medical de la prezentarea in spital pana la vindecare sau ameliorare, în conformitate cu reglementările în vigoare.

(12)         Spitalele se pot organiza în reţele de asistenţă medicală în condiţiile prevăzute în Normele de aplicare ale prezentului Titlu.

 

Art. 77  

(1)   Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi permite spitalului să funcţioneze. După obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intră, la cerere, în procedura de acreditare.

(2)   Acreditarea garantează faptul că spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit normelor legale, privind acordarea serviciilor medicale, certificând calitatea serviciilor medicale în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.

(3)   Acreditarea se acordă pe baza raportului de evaluare efectuat de către Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS), care are în structura sa Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.

(4)   Procedura iniţială de acreditare pentru spitalele care au autorizaţie de funcţionare la data intrării în vigoare a prezentului Titlu nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5)   Neobţinerea acreditării în termenul prevăzut la alin. (4) conduce la rezilierea contractului din sistemul asigurărilor sociale de sănătate al spitalului în cauză.

(6)   Pentru obţinerea acreditării se percepe o taxă de acreditare, al cărei nivel se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea ANCIS.

(7)   Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri proprii ale ANCIS, care urmează a fi utilizate pentru organizarea şi funcţionarea ANCIS, în condiţiile legii.

(8)   Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează de către ANCIS şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

(9)   Lista cu spitatele acreditate şi categoria acreditării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Art. 78  

(1)   Acreditarea este valabilă 5 ani.

(2)   Înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1), spitalul trebuie să solicite evaluarea în vederea reacreditării.

(3)   Reevaluarea unui spital în vederea reacreditării se poate face şi la solicitarea Ministerului Sănătăţii, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea de servicii medicale proprie, precum şi a asiguratorului de sănătate. În acest caz, taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant.

(4)   Dacă în urma evaluării se constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, ANCIS acordă un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată, conform reglementărilor elaborate de ANCIS şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

 

Cap. 3 Finanţarea spitalelor

Art. 79  

(1)   Spitalele organizate ca instituţii publice sunt finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.

(2)   Prin autonomie financiară a spitalelor organizate ca instituţii publice se înţelege:

a) organizarea activităţii spitalului pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de catre conducerea unităţii şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;

b) elaborarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar respectiv şi a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului.

(3)   Spitalele organizate ca fundaţii şi asociaţii funcţionează în condiţiile prevăzute de OG 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea lor fiind fara scop patrimonial.

(4)   Spitalele organizate ca societăţi comerciale funcţionează în condiţiile prevăzute de Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(5)   Indiferent de forma de organizare, spitalele pot să încheie contracte de furnizare de servicii medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu condiţia respectării Planului naţional de paturi, elaborat de către Ministerul Sănătăţii, precum şi a condiţiilor de contractare stabilite prin Contractul Cadru.

(6)   In vederea derulării programelor naţionale de sănătate şi a desfăşurării unor activităţi specifice, spitalele pot încheia contracte specifice de furnizare de servicii medicale cu asiguratorii de sănătate, precum şi cu direcţiile de sănătate publică teritoriale sau cu alte unităţi din din subordinea Ministerului Sănătăţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(7)   Pentru spitalele organizate ca asociaţii, fundaţii sau societăţi comerciale care oferă servicii finanţate din FNUASS, grila de salarizare a personalului medical stabilită de reglementările în vigoare reprezintă nivelul minim de salarizare a personalului medical angajat, indiferent de forma de angajare sau contractare a acestuia.

(8)   Prin derogare de la prevederile din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalulul spitalelor organizate ca fundaţii, asociaţii sau societati comerciale finanţate din fonduri publice va putea fi remunerat pe baza negocierii veniturilor, cu respectarea prevederilor alin. 7  din cadrul prezentului Articol şi a condiţiilor specifice prevăzute in OG 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv in Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(9)   Indiferent de forma de organizare sau de reţeaua în cadrul căruia funcţionează, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (8) pentru spitalele aflate în relaţie contractuală cu asiguratorii din sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă maximum 70% din sumele decontate de asiguratorii de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum şi din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii cu această destinaţie.

 

Art. 80  

(1)   Spitalele de interes naţional pot primi, în completare faţă de veniturile proprii finanţare de la bugetul de stat, care va fi utilizată numai pentru destinaţiile pentru care a fost alocată, în condiţiile legii.

(2)   Indiferent de forma de organizare a spitalelor înfiinţate sau reorganizate de autorităţile administratiei publice locale, acestea participă la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare ale spitalelor din subordine, respectiv cheltuieli pentru bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele autoritatilor administratiei publice locale.

 

Art. 81  

Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, execuţia bugetară şi raportul anual de activitate al acestuia se publică pe website-ul fiecarui spital şi al autorităţii publice care îl deţine sau este responsabilă de activitatea acestuia, după caz.

 

Art. 82  

(1)   Controlul asupra activităţii financiare a spitalului organizat ca instituţie publică se face, în condiţiile legii, de catre Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii, de ministerele şi instituţiile cu reţea de servicii medicale proprie sau de alte institutii abilitate prin lege.

(2)   Controlul asupra activităţii financiare a spitalului organizat ca asociaţie, fundaţie sau societate comercială se face, în condiţiile legii, de către organele statutare sau instituţiile abilitate.

 

Art. 83  

Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

 

Art. 84  

(1)   Normativele minime de personal prevăzute în reglementările în vigoare reprezintă baza minimă de încadrare pentru furnizarea serviciilor medicale de catre spitale, indiferent de forma de organizare a acestora.

(2)   În situaţia în care spitalul organizat ca instituţie publică nu are personal propriu angajat suficient, pentru acordarea asistenţei medicale corespunzătoare structurii organizatorice aprobate în condiţiile legii, poate încheia contracte de prestări servicii pentru asigurarea acestora.

Cap. 4 Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 85             

(1)   Spitalul, indiferent de forma de organizare şi de reţeaua în cadrul căruia funcţionează, are obligaţia să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2)   Raportările se fac către Ministerul Sănătăţii, serviciile publice deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii, ANCIS şi, după caz, către ministerele şi instituţiile cu reţea de servicii medicale proprie, pentru constituirea bazei de date, la nivel naţional, în vederea fundamentării deciziilor de politică de sănătate, precum şi pentru raportarea datelor către organismele internaţionale.

(3)   Spitalele au obligaţia sa raporteze către CNAS şi catre asiguratori toate datele menţionate în contracte, conform metodologiei aprobate de CNAS.

(4)   Documentaţia primară, ca sursă a acestor date, se păstrează securizată şi asigurată, sub formă de document scris şi electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare.

(5)   Informaţiile prevăzute la alin. (1), care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate.

 

Art. 86  

(1)   Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi aparatura medicală din cadrul acestor spitale pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice sau juridice, în scopul organizării şi funcţionării unor furnizori de servicii medicale sau pentru alte forme de asistenţă medicală ori socială, în condiţiile legii.

(2)   Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile destinate desfăşurării activităţii de învăţământ superior medical şi farmaceutic uman, a caror destinatie nu poate fi modificata fara avizul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(3)   Sumele obţinute în condiţiile legii din închirierea sau concesionarea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

 

Art. 87  

Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, în condiţiile legii, a persoanelor vinovate.

     

Art. 88            

Prezentul titlu intră în vigoare în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,.

Art. 89           

În termen de 90 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Ministerul Sănătăţii elaborează normele metodologice ale prezentului titlu, pe care le va supune aprobării Guvernului.

 

Art. 90  

La data intrării în vigoare a normelor metodologice prevăzute la art.89, se abrogă Titlul VII – Spitalele din Legea nr. 95/2006.

 

TITLUL VII

MEDICAMENTUL ŞI ASISTENTA FARMACEUTICA A POPULAŢIEI

Cap. 1

Medicamentul

Art. 91  

Prin medicament se înţelege orice substanţă sau combinaţie de substanţe prezentată ca având proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om, sau orice substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical.

 

Art. 92  

Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţă în România fără o autorizaţie de punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în conformitate cu prevederile legale, sau fără o autorizaţie eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentelor prin procedura centralizată.

 

Art. 93  

Excepţiile de la art. 91 pot apărea în următoarele situaţii:

(1)   Pentru rezolvarea unor nevoi speciale se pot exclude de la aplicarea prevederilor prezentului titlu medicamentele furnizate pentru a răspunde comenzilor nesolicitate, dar făcute cu bună-credinţă, conform specificaţiilor unei persoane calificate autorizate, şi destinate pacienţilor aflaţi sub responsabilitatea sa directă. Condiţiile de excludere se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

(2)   Ministerul Sănătăţii autorizează temporar distribuţia unui medicament neautorizat, în situaţia unei suspiciuni de epidemie sau în cazul unei epidemii confirmate cu agenţi patogeni, toxine, precum şi în cazul unei suspiciuni de răspândire ori răspândire confirmată de agenţi chimici sau radiaţii nucleare care ar putea pune în pericol sănătatea populaţiei ori în alte cazuri de necesitate neacoperite de medicamentele autorizate.

 

Art. 94  

La eliberarea autorizaţiilor de punere pe piaţă, Agenţia Naţională a Medicamentului specifică clasificarea medicamentelor în:

a)      medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală;

b)      medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC).

 

Art. 95  

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale elaborează si actualizeaza anual Nomenclatorul cuprinzând medicamentele autorizate pentru punere pe piaţă în România, precizând pentru fiecare medicament clasificarea pentru eliberare.

 

Art. 96  

Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicala (OTC).

 

Art. 97  

Cu respectarea prevederilor Art. 95, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale ia toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că numai medicamentele pentru care a fost acordată o autorizaţie de punere pe piaţă conform prevederilor prezentului titlu sunt distribuite pe teritoriul României.

 

Art. 98  

Distribuţia angro şi depozitarea medicamentelor, precum şi distribuţia cu amanuntul se efectuează numai pentru medicamente care au autorizaţie de punere pe piaţă şi numai de către posesorii unei autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii de distribuitor angro sau distribuitor cu amanuntul.

 

Art. 99  

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că distribuţia angro şi cu amanuntul de medicamente se face de către posesorii unei autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii de distribuitor angro sau cu amanuntul.

 

Art. 100                     

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele autorizate să furnizeze medicamente către populaţie pot furniza informaţiile necesare pentru trasabilitatea căii de distribuţie a fiecărui medicament.

 

Art. 101                     

Fabricaţia medicamentelor pe teritoriul României se efectuează numai de către deţinătorii unei autorizaţii de fabricaţie emisa de Agenţia Naţionala a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale; aceasta autorizaţie este necesară chiar dacă medicamentele fabricate sunt destinate exclusiv exportului.

 

Art. 102                     

Autorizaţia de fabricaţie conform art.101 nu este necesară pentru prepararea, divizarea, schimbarea formei de ambalare sau prezentare atunci când aceste procese sunt efectuate în scopul livrării cu amănuntul, de către farmaciştii din farmacii sau de persoane legal autorizate în România să efectueze astfel de procese.

 

Art. 103                     

Etichetarea ambalajelor primare şi secundare precum şi prospectul însoţitor al medicamentelor se face conform criteriilor stabilite de lege.

 

Art. 104                     

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale interzice publicitatea pentru un medicament care nu are autorizaţie de punere pe piaţă valabilă în România. Publicitatea pentru un medicament trebuie să încurajeze utilizarea raţională a medicamentului, prin prezentarea lui obiectivă şi fără a-i exagera proprietăţile; publicitatea nu trebuie să fie înşelătoare.

 

Art. 105                     

Publicitatea pentru medicament destinată publicului larg se face în condiţiile legii. Este interzisă pe teritoriul României publicitatea destinată publicului larg pentru medicamentele prescrise, eliberate si compensate in cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate

 

Cap. 2 Asistenta farmaceutică a populaţiei

Art. 106                     

Asistenţa farmaceutică a populaţiei urmăreşte asigurarea accesului populaţiei la medicamente sigure, eficiente şi de bună calitate. Pe lângă medicamente, asistenţa farmaceutică asigură accesul, potrivit legii, şi la alte produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, cum ar fi: cosmetice, produse parafarmaceutice, dispozitive şi aparatură medicală de uz individual şi consumabile pentru acestea, suplimente alimentare şi alimente cu destinaţie specială, plante anodine şi produse pe bază de plante anodine, produse de puericultură, articole destinate întreţinerii igienei personale, echipamente, materiale sau produse destinate protecţiei ori îmbunătăţirii sănătăţii, produse pentru protecţia împotriva bolilor cu transmitere sexuală sau cu acţiune contraceptivă, produse homeopate, produse destinate aromaterapiei, alte produse destinate utilizării în unele stări patologice.

 

Art. 107                     

Asistenţa farmaceutică a populaţiei se asigură, în condiţiile prezentei legi, prin intermediul următoarelor unităţi farmaceutice: farmacie comunitară, care poate deschide puncte de lucru, denumite oficine, farmacie cu circuit închis şi drogherie.

 

Art. 108                     

Farmacia comunitară, farmacia cu circuit închis şi drogheria funcţionează pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile legii.

 

Art. 109                     

Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea, precum şi preschimbarea autorizaţiilor de funcţionare ale farmaciilor comunitare, a farmaciilor cu circuit închis precum şi ale drogheriilor se stabilesc prin norme de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

 

Art. 110                     

Distribuţia cu amănuntul a medicamentelor se face numai prin farmacii comunitare, oficine locale de distribuţie şi drogherii.

 

Art. 111                     

Eliberarea medicamentelor în unitatile farmaceutice se face numai cu amănuntul, cu excepţia medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit închis şi a produselor destinate truselor de urgenţă, impuse prin lege.

 

Art. 112                     

Modul de distribuire, stocare şi eliberare de medicamente de către farmaciile comunitare, oficine, farmaciile cu circuit închis şi drogherii, se face în condiţiile legii şi prin norme aprobate de Ministerul Sănătăţii.

 

Cap. 3 Supravegherea

Art. 113                     

Pentru a se asigura adoptarea deciziilor de reglementare adecvate şi armonizate privind medicamentele autorizate în Uniunea Europeană, având în vedere informaţiile privind reacţiile adverse apărute la medicamente în condiţii normale de utilizare, în Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale funcţionează un sistem de farmacovigilenţă; acest sistem trebuie să fie folosit pentru colectarea informaţiilor utile în supravegherea medicamentelor, cu referire specială la reacţiile adverse apărute la om şi pentru evaluarea ştiinţifică a acestora.

 

Art. 114                     

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale ia măsurile necesare pentru a se asigura că informaţiile adecvate colectate prin acest sistem de farmacovigilenţă sunt comunicate statelor membre ale Uniunii Europene şi Agenţiei Europene a Medicamentelor. Acest sistem trebuie să ia în considerare şi orice alta informaţie disponibilă privind utilizarea greşită şi abuzul de medicamente ce poate avea un impact asupra evaluării riscurilor şi beneficiilor.

 

Art. 115                     

Ministerul Sănătăţii ia toate măsurile adecvate pentru încurajarea medicilor şi profesioniştilor din sistemul de sanatate să raporteze la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale reacţii adverse suspectate la medicamente. Ministerul Sănătăţii poate impune cerinţe specifice medicilor, farmaciştilor şi altor profesionişti din domeniul sănătăţii privind raportarea reacţiilor adverse grave suspectate sau neaşteptate.

 

Art. 116                     

(1) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale se asigură că cerinţele legale privind medicamentele sunt respectate, prin inspecţii periodice şi, dacă este cazul, inspecţii neanunţate; după caz, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale cere laboratoarelor proprii de control sau unui laborator certificat/recunoscut de Agenţia Naţională a Medicamentului în acest scop să efectueze teste asupra probelor de medicamente.

(2) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale poate, de asemenea, să efectueze inspecţii neanunţate la locatiile fabricanţilor de substanţe active folosite ca materii prime sau la locatiile deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţă, ori de câte ori consideră că există motive pentru a suspecta nerespectarea principiilor şi ghidurilor de bună practică de fabricaţie menţionate de lege.

 

Art. 117                     

Inspecţia de autorizare şi inspecţiile de supraveghere în farmacii comunitare, farmacii cu circuit închis şi în drogherii se exercită de catre Ministerul Sănătăţii. Controlul privind exercitarea profesiei de farmacist se face de catre Colegiul Farmaciştilor din România, prin filialele teritoriale, în conformitate cu prevederile legii.

 

Art. 118                     

Contrafacerea sau punerea în circulaţie de medicamente fără respectarea prevederilor prezentului titlu constituie infracţiune si se sanctioneaza conform prevederilor legale în vigoare.

 

Art. 119                     

Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

 

Art. 120                     

Măsurile pentru implementarea prevederilor prezentului titlu sunt justificate prin protecţia sănătăţii publice şi trebuie să fie proporţionale cu obiectivele acestei protecţii, conform regulilor Tratatului Uniunii Europene, în special cele privind libera circulaţie a mărfurilor şi concurenţa.

 

Art. 121                     

Dispoziţii finale şi tranzitorii

(1)   La data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă orice dispoziţie legală contrară.

(2)   Legislaţia secundară elaborată în baza Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine prezentului titlu.

 

TITLUL VIII

DONAREA ŞI UTILIZAREA ORGANELOR, ŢESUTURILOR ŞI CELULELOR DE ORIGINE UMANĂ ÎN SCOP TERAPEUTIC

Cap.1. Dispoziţii generale

 

Art. 122                   

(1)Prezentul titlul stabileşte cadrul legal privind activitatea de donare şi prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, precum şi de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană.

(2) Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se realizează numai în scop terapeutic, în condiţiile prevăzute în prezentul titlu şi normele metodologice de aplicare.

Art. 123                   

Autorităţile competente în domeniul transplantului şi transfuziei sanguine :

(1) Ministerul Sănătăţii este autoritatea naţională competentă privind reglementarea, organizarea şi controlul activităţilor din domeniul transplantului,  al transfuziei sanguine, al securităţii sanitare a sângeluişi al componentelorsanguineumane.

(2) Agenţia Naţională de Transplant este autoritatea competentă pentru coordonarea şi supravegherea activităţii de transplant precum şi pentru implementarea oricăror dispoziţii legale referitoare la activităţile de transplant de organe, ţesuturi şi celule umane pentru utilizare terapeutică.

(3) Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină   este autoritatea competentă pentru coordonarea şi supravegherea activităţii de recoltare, testare, prelucrare, conservare, distribuire şi  utilizare terapeutică a  sângelui  şi  a componentelor sanguine umane, cercetare ştiinţifică medicală, precum şi învăţământ medical de specialitate în domeniul transfuziei sanguine.

(4) Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice – instituţie responsabilă cu procesarea cererilor, din ţară sau din străinătate, pentru utilizarea de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi cu pacienţii, precum şi pentru coordonarea colectării şi distribuţiei celulelor hematopoetice centrelor de donare,  de la donatori neînrudiţi.

 

Art. 124

Principiile generale ale activităţii de transplant şi transfuzie sanguină sunt:

a) Donarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană este voluntară, benevolă şi neurmată de avantaje de orice natură pentru sine sau pentru terţi cu excepţia serviciilor funerare oferite pentru donatorii decedaţi şi a drepturilor prevăzute pentru donatorii de sânge în Legea nr.282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţiişisecurităţii sanitare, învedereautilizăriilorterapeutice, cumodificărileșicompletărileulterioare, publicată în Monitorul Oficial al Românieinr. 915 din 13 octombrie 2005.

b)                 Principiul autosuficienţei în domeniul transfuziei sanguine este un obiectiv naţional şi comunitar, prin care se garantează disponibilitatea sângelui şi a componentelor sanguine de origine umană pentru tratamente medicale.

c)                  Donarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu poate face obiectul tranzacţiilor comerciale. Încălcarea principiului donării voluntare şi neremunerate în vederea obţinerii unor câştiguri financiare sau a unor avantaje pentru sine sau terţi, precum şi constrângerea de orice fel a donatorului este interzisă şi sancţionată.

d)              Prelevarea şi tranplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se realizează numai în unităţi acreditate de Ministerul Sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant, prin ordin al ministrului sănătăţii.

e)                  Tesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile de ţesuturi şi celule acreditate de Ministerul Sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant, prin ordin al ministrului sănătăţii.

f)    Activitatea de transfuziesanguină, donarea de sângeşi componente sanguine de origine umanăeste reglementată de Legea nr. 282/2005, cu completările şi modificările ulterioare şi prin ordine ale Ministrului Sănătăţii.

Cap.2 Donarea şi transplantul de  organe, ţesuturi şi celule  umane  in scop terapeutic

Art. 125.

(1)   Prezentul capitol se aplică următoarelor activităţi:

a)      donării, testării, evaluării, prelevării, transportului şi transplantului de organe umane.

b)      donării, testării, procesării, conservării, stocării şi distribuirii ţesuturilor şi a celulelor umane, inclusiv celulelor stem hematopoietice din sângele periferic, din cordonul ombilical (sânge) şi din măduva hematopoetică, celulelor reproductive (ovule, spermatozoizi) şi celulelor stem adulte  destinate utilizării la om.

c)      inspecţiei sanitare a unităţilor acreditatepentru activitatea de transplantde organe, ţesuturi şi celule de origine umană, utilizate în scop terapeutic.

(2)   Sunt excluse din domeniul de aplicare a acestui capitol ţesuturile şi celulele utilizate ca grefe autologe (ţesuturi prelevate şi transplantate aceluiaşi individ) în cadrul aceleiaşi intervenţii chirurgicale, fără ca acestea să fie conservate la o bancă.

Art. 126

(1) Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua în următoarele condiţii:

a) de la donatorul în viaţă, având capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora. Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la persoane lipsite de discernământ;

b) prelevarea de organe, ţesuturisaucelule de la donatorulviu se va efectuacuavizulcomisiei de avizare a donării de la donatorulviu, constituităîncadrulspitaluluiîncare se efectueazătransplantul, conformmetodologieielaborate de Agenţianaţională de Transplantşiaprobatăprinordin al ministruluisănătăţii;

c) de la donatori decedaţi, care si-au exprimat în timpul vieţii, opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare, înregistrat în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule;

d) în lipsa acordului exprimat în timpul vieţii al persoanei decedate, prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule, se poate realiza numai cu consimţământul scris al cel puţin unuia din membrii majori ai familiei sau al rudelor, în ordinea prevăzută la art. 81 din Codul Civil.

(2) în sensul prezentul titlu, donatorul decedat se defineşte astfel :

    a)  donator decedat fără activitate cardiacă - persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform protocolului de resuscitare, elaborat de Agenţia Naţională de Transplant

    b)donator decedat cu activitate cardiacă - persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale, elaborat de Agenţia Naţională de Transplant. Declararea morţii cerebrale se face de către medici care un fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.

 

Art. 127

Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la potenţiali donatori minori în viaţă, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta lege.

 

Art. 128

In cazul în care donatorul este minor, prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face în următoarele condiţii:

(1)   prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de la minori se poate face numai cu consimţământul minorului dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani şi cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al părinţilor, tutorelui sau al curatorului. Dacă minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani, prelevarea se poate face cu acordul ocrotitorului legal;

(2)   în cazul donatorului care are cel puţin 14 ani, consimţământul acestuia, scris sau verbal, se exprimă în faţa Comisiei de avizare a donării de la donatorul viu din centrul unde se efectuează transplantul, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelară competentă.

(3)   Refuzul scris sau verbal al minorului împiedică orice prelevare.

 

Cap.3. Finanţarea activităţii de transplant şi transfuzie sanguină

 

Art. 129

Sursele de finanţare a activităţii de transplant sunt următoarele:

(1)   Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate,

(2)   bugetul Ministerului Sănătăţii, atât din bugetul de stat, cât şi din venituri proprii;

(3)   contribuţia personală a pacientului plătită în mod direct sau printr-un sistem de asigurări voluntare de sănătate;

(4)   donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, organizaţii neguvernamentale ori alte organisme interesate.

 

Art. 130.

 Sursele de finanţare a activităţii de transfuzie sanguină sunt următoarele :

(1) Activitatea Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină este finanţată integral din bugetul Ministerulu iSănătăţii, de la bugetul de stat sau din veniturile proprii.

(2) Din fondurile aprobate, Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină finanţează activitatea proprie şi a centrelor de transfuzie sanguină teritoriale.

(3) Veniturile realizate de Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină si centrele de transfuzie sanguină teritoriale din efectuarea unor activităţi medicale pentru care se percep tarife conform actelor normative în vigoare, constituie venituri proprii şi se utilizează în condiţiile legii.

(4) Situaţiile financiare de execuţie şi bilanţurile contabile trimestriale şi anuale ale centrelor de transfuzie sanguină teritoriale se raportează la Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină.

(5) Situaţiile financiare de execuţie şi bilanţurile contabile trimestriale şi anuale ale Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină se raporteaza si sunt aprobate de Ministerul Sanatatii.

 

Cap.4. Sancţiuni

 

Art. 131

Organizarea, efectuarea prelevării şi/sau transplantului de organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umane precum şi depozitarea ţesuturilor şi celulelor de origine umană în alte condiţii decât cele prevăzute de prezentul titlu, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.

 

Art. 132

Prelevarea şi/sau transplantul de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umane fără consimţământ dat în condiţiile prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani.

 

Art. 133

Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

 

Art. 134

(1)   Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani fapta persoanei de a dona organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umaneîn scopul obţinerii de foloase materiale sau de orice altă natură, pentru sine sau pentru altul.

(2)   Determinarea cu rea-credinţă sau constrângerea unei persoane să doneze organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(3)   Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obţinerii de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umane precum şi publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule umane, sânge şi/sau componente sanguine umane în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau de altă natură pentru sine, familie ori terţe persoane fizice sau juridice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

 

Art. 135

(1)   Organizarea şi/sau efectuarea prelevării şi/sau transplantului de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umane în scopul obţinerii unui profit material pentru donator, constituie infracţiune de trafic de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(2)   Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi cumpărarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sânge şi/sau componente sanguine umane în scopul revânzării, în vederea obţinerii unui profit.

(3)   Tentativa se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.

 

Art. 136

Introducerea sau scoaterea din ţară de organe, ţesuturi si/sau celule de origine umană, precum şi sânge şi/sau componente sanguine umane fără autorizaţie emisă de Agenţia Naţională de Transplant în domeniu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

 

Cap.5.Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Art.137

(1)   În termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii va elabora normele metodologice de aplicare ale prezentului titlu şi supuse aprobării  prin hotărâre a guvernului.

(2)    Normele tehnice de aplicare ale prezentului titlu vor transpune inclusiv reglementările pentru:

a)      donarea şi transplantul de organe: Directiva 2010/53/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind standardele de calitate şi siguranţă referitoare la organele umane destinate transplantului.

(b) donarea şi transplantul de celule şi ţesuturi: Directiva 23/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate şi siguranţă asupra donării, procurării, testării, procesării, conservării, depozitării şi distribuirii ţesuturilor şi celulelor umane;

(3)   Standardele de acreditare referitoare la operaţiunile de donare şi transplant, inclusiv standardele pentru registrele de donatori şi registrele pentru pacienţii trasplantaţi, vor fi elaborate de către Agenţia Naţională de Transplant, în concordanţă cu prevederile în vigoare la nivel comunitar şi internaţional, şi vor fi aprobate prin ordin ale ministrului sănătăţii.

 

Art. 138.

(1) Prezentul titlu nu se referă la  ţesuturi şi celule care fac obiectul unor cercetări ştiinţifice sau care intră în componenţa unor dispozitive medicale/cosmetice, precum şi produse terapeutice anexe folosite pentru prepararea  grefonului terapeutic.

(2) Standardele şi normele privind utilizarea plasmei pentru prepararea farmacologică a produselor plasmatice labile se reglementează şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

(3)   Prezentul titlu intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a prezentei legi.

(4)   La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Titlul VI din Legea nr.95/2006, se abrogă.

 

Titlul IX

PERSONALUL DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE

 

Art. 139                  

(1)   Asistenta medicala in sistemul de sanatate se asigura de către următoarele categorii de personal:

a)      personal cu studii universitare medicale şi nemedicale

b)      personal cu studii medii medicale şi nemedicale;

c)      personal sanitar auxiliar;

(2)   Profesiile din sistemul de sănătate reglementate la nivelul Uniunii Europene sunt cele de medic, farmacist, medic-dentist, asistent medical şi moaşa şi se practica numai de persoanele cu diploma de licenta sau certificate de absolvire a unei instituţii de invatamint de specialitate care sunt autorizate potrivit prevederilor legale in vigoare şi in acord cu cerinţele din Codul profesiilor medicale reglementate prezentat in anexa 1 a prezentei Legi.

 

Art. 140                  

(1)   Personalul cu studii universitare cuprinde, in afara profesiilor reglementate la nivelul Uniunii Europene şi alte categorii precum biologi, chimişti, psihologi, kinetoterapeuţi şi alt personal de specialitate cu studii superioare, care lucrează in domeniul prevenirii, menţinerii şi imbunatatirii stării de sănătate a populaţiei. Atribuţiile acestora sunt reglementate prin prevederi legale specifice, iar obligaţiile ce le revin in cadrul unitatilor medicale sunt definite prin regulamentele de organizare şi funcţionare ale unitatilor medicale.

(2)   Personalul de specialitate cu studii superioare din unităţile medicale are obligaţia sa participe, potrivit pregătirii sale, alături de profesiile medicale reglementate, la activitatea acordare de asistenta medicala populaţiei.

 

Art. 141                     

(1)   Personalul cu studii medii nereglementat în UE este format din laboranţi, tehnicieni şi alte cadre cu pregătire medie de specialitate.

(2)   Personalul cu studii medii nereglementat conform  alin. (1) îşi desfasoara activitatea sub îndrumarea şi controlul direct al medicului sau farmacistului.

 

Art. 142                     

Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, îngrijitori, brancardieri, ambulanţieri, paramedici şi alt personal, care include dar nu se limitează la: personalul care asigura curatenia şi pastrarea igienei unitatilor medicale, pregătirea materialelor şi echipamentelor necesare activitatii medicale şi de îngrijire, însoţirea la nevoie a bolnavilor spitalizaţi; îndeplineşte alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a unitatii medicale.

 

Art. 143                     

Medicii, farmaciştii, întreg personalul din sistemul de sănătate răspund, potrivit legii, de calitatea asistentei medicale acordate şi au obligaţia sa acţioneze cu responsabilitate profesionala şi la cele mai înalte standarde etice şi deontologice, sa aibă o atitudine profund umana in întreaga lor activitate, sa-şi perfecţioneze continuu pregătirea profesionala.

 

Art. 144                     

(1)   În vederea dezvoltării celor mai adecvate politici de resurse umane pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei se infiinteaza prin hotărâre a guvernului Registrul naţional al personalului medical pentru profesiile reglementate care activează în sistemul de sănătate, denumit in continuare Registrul naţional al personalului medical

(2)   Scopul Registrului naţional al personalului medical este:

a)      de a înregistra personalul medical din sistemul de sănătate, pentru a asigura protecţia consumatorilor de servicii de sănătate, pentru asigurarea furnizarii de servicii medicale numai de către persoanele care au calificările necesare

b)      de a furniza datele necesare pentru managementul şi politicile de resurse umane in sănătate.

(3)   Ministerul Sănătăţii este autoritatea care deţine, organizează şi actualizează (inclusiv conform cerinţelor cu privire la Sistemul de informare al pieţii interne – IMI) Registrul Naţional al personalului medical, pe care îl publica anual, cu respectarea prevederilor legale in vigoare privind protecţia datelor personale

(4)   Pentru realizarea Registrul Naţional al personalului medical, Ministerul Sănătăţii va colabora cu organizaţiile profesionale ale personalului din sistemul de sănătate, organizatii care sunt obligate sa transmită datele solicitate la procesorul de date autorizat de către Ministerul Sănătăţii.

(5)   Personalul medical este obligat să transmită informaţii la procesorul de date autorizat, atunci când sunt solicitate.

(6)   Procesorul autorizat are dreptul să solicite şi să verifice informaţiile primite de la personale fizice şi juridice, în scopul de a obţine informaţii pentru înscrierea în registru şi de a obţine informaţii de la alte registre, cu respectarea prevederilor legale in vigoare privind protecţia datelor personale

(7)   Următoarele sunt informaţiile minimale privind personalul medical care trebuie colectate în baza de date protejată a Registrului naţional al personalului medical:

a)      Date de identificare personală;

b)      Informaţii privitoare la calificări

c)      Informaţii cu privire la locul de muncă;

d)     Informaţii privind certificarea şi autorizarea

e)      Alte date, conform reglementărilor în vigoare

 

Art. 145                     

Dispozitii tranzitorii si finale

(1)   Prezentul titlu intre in vigoare la 30 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial.

(2)   Primul Registru naţional al personalului medical se publica de către Ministerul Sănătăţii in anul calendaristic ulterior intrării in vigoare a prezentului titlu.

TITLUL X

RĂSPUNDEREA CIVILĂ A PERSONALULUI MEDICAL ŞI A FURNIZORULUI DE PRODUSE ŞI SERVICII MEDICALE, SANITARE ŞI FARMACEUTICE

 

 Cap. 1.    Răspunderea civilă a personalului medical

 

    Art. 146 

   (1) În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:

    a) personalul medical este medici, medici dentişti, farmacişti, asistenţi medicali generalişti, asistenţi medicali / tehnicieni cu altă formare specializată în domeniul îngrijirilor de sănătate, moaşe, fizioterapeuți, care acordă servicii medicale;

 b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

  (2) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.

   (3) Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale.

 (4) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

(5) Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.

 

   Art. 147 

    (1) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.   

(2) Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:

    a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;

    b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.

 

    Cap. 2.     Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente

 

  Art. 148 

   (1) Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:

    a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie;

    b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;

   c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;

    d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum şi subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

    (2) Unităţile prevăzute la alin. (1) răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

 

    Art. 149 

    Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.

 

  Art. 150 

   Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

 

  Art. 151  

   Prevederile art. 150 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

   Art. 152 

 Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

    Art. 153

      (1) La cererea oricărei persoane, sau după caz, a reprezentantului legal al acesteia, care se consideră victima unui malpraxis, săvârșit în exercitarea unei activități de prevenție, diagnostic și tratament, furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice este obligat să informeze asupra circumstanțelor și cauzelor producerii prejudiciilor pretinse, în termen de cel mult 15 zile de la data depunerii cererii pentru comunicarea informațiilor.

(2) În cazul decesului unei persoane, care ar putea fi urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activități de prevenire, diagnostic și tratament, informațiile prevăzute la alin. (1) sunt comunicate la solicitarea succesorilor acesteia.

 

  Cap. 3.    Acordul pacientului informat

 

    Art. 154 

    (1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris.

    (2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

    (3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

 

    Art. 155 

    Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

    a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află;

   b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.

 

    Art. 156 

    (1) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.

    (2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.

 

 Cap. 4.    Obligativitatea asigurării asistenţei medicale

 

    Art. 157    

    (1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentului titlu.

    (2) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.

   (3) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.

 

    Art. 158  

   (1) Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă:

   a) odată cu vindecarea bolii;

 b) de către pacient;

  c) de către medic, în următoarele situaţii:

  (i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;

   (ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.

    (2) Medicul va notifica pacientului, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) pct. (ii), dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.

 

 Art. 159  

(1) Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit reglementărilor legale.

    (2) Medicul poate refuza asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate la art. 158 alin. (1) lit. c).

    Art. 160  

    În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.

    Cap. 5.    Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale

    Art. 161  

    (1) Personalul medical definit la art. 146 alin. (1) lit. a) care acordă asistenţă medicală, în sistemul public şi/sau în cel privat, într-o locaţie cu destinaţie specială pentru asistenţă medicală, precum şi atunci când aceasta se acordă în afara acestei locaţii, ca urmare a unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care necesită această asistenţă ori a unui terţ care solicită această asistenţă pentru o persoană sau mai multe persoane care, din motive independente de voinţa lor, nu pot apela ele însele la această asistenţă, va încheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.

    (2) O copie după asigurare va fi prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o condiţie obligatorie pentru angajare.

 

 Art. 162

    Furnizorii de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice prevăzuți la art. 147 sunt obligați să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru prejudiciile produse pacienților în activitatea de prevenție, diagnostic și tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor și dispozitivelor medicale, substanțelor medicamentoase și materiale sanitare, în perioada de garanție sau valabilitate, conform legislației în vigoare.

 

   Art. 163  

    (1) Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical.

  (2) Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistenţă medicală.

(3) Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurări de răspundere civilă şi va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea şi competenţa profesională a asiguratului şi în gama de servicii medicale oferite de unităţile de profil.

 

Art. 164  

 (1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

 (2) În caz de deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului care au solicitat acestea. 

 (3) Despăgubirile se acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenţa medicală impunea această intervenţie.

   (4) Despăgubirile vor include şi eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilită prin poliţa de asigurare.

 

   Art. 165  

   Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul sau reşedinţa în România, cu excepţia cetăţenilor din Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia.

 

   Art. 166 

  (1) În cazul în care pentru acelaşi asigurat există mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în mod proporţional cu suma asigurată de fiecare asigurător.

    (2) Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asigurători, atât la încheierea poliţiei, cât şi pe parcursul executării acesteia.

 

  Art. 167      

    (1) Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare se stabilesc prin ordin comun de ministrul sănătății și președintele CNAS, după consultarea asociaţiilor profesionale din domeniul asigurărilor şi CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi OBBC.

 (2) Nivelul primelor, termenele de plată şi celelalte elemente privind acest tip de asigurări se stabilesc prin negociere între asiguraţi şi asigurători.

 

 Art. 168    

  Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă, în cazurile în care rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului.

       Art. 169   

   Despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

  Art. 170  

   Despăgubirile pot fi solicitate şi se plătesc şi către persoanele care nu au plătit contribuţia datorată la sistemul public de sănătate.

   Art. 171 

    (1) Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate se pot exercita împotriva celor implicaţi direct sau indirect în asistenţa medicală.

  (2) Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente, instrumental medical şi medicamente care sunt folosite în limitele instrucţiunilor de folosire sau prescripţiilor în asistenţă medicală calificată, conform obligaţiei acestora, asumată prin contractele de furnizare a acestora.

   Art. 172 

    (1) Despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul părţii vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigaţii complete ori a necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situaţiei de urgenţă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil, datorită circumstanţelor, să coopereze când i s-a acordat asistenţă.

   (2) Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei se poate realiza în următoarele cazuri:

    a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţă medicală;

  b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;

    c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei responsabile, cât şi unor deficienţe administrative de care se face vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistenţă medicală sau ca urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin standarde medicale recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana îndreptăţită poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovaţi, alţii decât persoana responsabilă, proporţional cu partea de vină ce revine acestora;

    d) asistenţa medicală a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul acestuia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la alin. (1).

 

    Art. 173

    Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asigurătorul sau, dacă este cazul, asigurătorii despre existenţa unei acţiuni în despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care au luat la cunoştinţă despre această acţiune.

 

    Cap. 6.    Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă a personalului medical sau a furnizorilor de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice

 

   Art. 174

    (1) La nivelul structurilor teritoriale ale oranizațiilor profesionale de profil cu rol de reglementare a profesiilor medicale se constituie comisii de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, denumite în continuare Comisii.

    (2) La ședințele Comisiei participă un reprezentant al societății de asigurări la care a fost încheiată polița de asigurare de către personalul medical sau furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, în calitate de invitat.

    (3) Normele metodologice  cuprinzând Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei se elaborează de către oranizațiile profesionale de profil cu rol de reglementare a profesiilor medicale, se aprobă prin decizia președintelui, cu avizul conform  Ministerului Sănătății şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

   Art.175

   Comisia are ca atribuții principale stabilirea existenței sau inexistenței unui caz de malpraxis și facilitatea soluționării amiabile a conflictelor dintre pacienți și personal medical, furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.

 

    Art. 176  

    Comisia poate fi sesizată de:

    a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament;

    b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament.

    Art. 177

    (1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

    (2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

 

    Art. 178  

 (1) Întreaga procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis, până în momentul sesizării instanţei, este confidenţială.

 (2) Încălcarea confidenţialităţii de către persoana care a făcut sesizarea duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de conciliere.

(3) Încălcarea confidenţialităţii de către membrii Comisiei sau experţii desemnaţi de aceasta atrage sancţiuni profesionale şi administrative, conform regulamentelor aprobate.

Art. 179

(1) Dacă Comisia a reținut că s-a produs un prejudiciu pacienților, asigurătorul, care garantează răspunderea civilă a personalului medical sau furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, transmite victimei prejudiciului sau succesorilor acesteia o ofertă pentru despăgubirea integrală a prejudiciului suferit, în limita plafonului asigurat prin contractele de asigurare.   

(2) Oferta prevăzută la alin. (1) trebuie să acopere și daunele morale, în cazul producerii și solicitării acestora.

(3) Oferta pentru despăgubirea integrală a prejudiciului suferit este transmisă de asigurător în termen de 2 luni de la primirea deciziei Comisiei.

Art. 180

(1) Dacă victima prejudiciului sau succesorii acesteia acceptă oferta prevăzută la art. 179, aceștia încheie în condițiile legii un contract de tranzacție privind prejudiciile produse, cu personalul medical sau furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice, în termen de o lună de la data plății despăgubirii.

(2) O copie a contractului de tranzacție, prevăzut la alin. (1) este transmisă Comisiei de către personalul medical sau furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice în termen de o lună de la data încheierii acestuia.

Art. 181

Conflictul dintre pacient și personalul medical sau furnizorul de produse și servicii medicale, sanitare sau farmaceutice poate fi supus soluționării unui mediator autorizat, în condițiile legii.

    Cap. 7.    Dispoziţii finale

    Art. 182 

  Organizațiile profesionale de profil cu rol de reglementare a profesiilor medicale  întocmesc și transmit un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătăţii,în primul trimestru al anului următor.

    Art. 183  

   Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

    Art. 184     

    Actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie, diagnostic şi tratament se prescriu în termen de un an de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni.

    Art. 185

    (1) Omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea sub limita legală de către persoanele fizice şi juridice prevăzute de prezenta lege constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de funcţionare.

    (2) Această sancţiune nu se aplică dacă asiguratul se conformează în termen de 30 de zile obligaţiei legale.

    Art. 186    

    Prevederile prezentului titlu nu se aplică activităţii de cercetare biomedicală.

  Art. 187     

  Normele metodologice  prevăzute la art.174 alin.(3) se aprobă în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu.

 Art. 188  

    La data intrării în vigoare a normelor metodologice prevăzute la art. 187  se abrogă TITLUL XV- Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale.

 

TITLUL XI

ASIGURĂRILE SOCIALE DE SANATATE

Cap. 1 Dispoziţii generale

Art. 189                   

(1)   Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei si care asigura accesul asiguraţilor la un pachet de servicii de bază decontat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit in continuare FNUASS.

(2)   Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:

a)      protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, precum şi fata de costurile serviciilor preventive şi de promovare a sănătăţii;

b)      asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(3)   Asigurările sociale de sănătate funcţionează ca un sistem unitar, pe baza următoarelor principii:

a)      solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

b)      alegerea liberă de către asiguraţi a asigurătorului şi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, numiţi în continuare FURNIZORI, în condiţiile prezentei legi, ale legislaţiei secundare aferente şi ale contractelor dintre asigurat şi asigurător;

c)      libera concurenţă între asigurători şi între furnizorii care încheie contracte cu aceştia;

d)     autonomie în conducerea şi administrarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

e)      participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

f)       transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;

(4)   Pot funcţiona şi forme voluntare de asigurare a sănătăţii. Participarea la acestea nu exonerează de obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.

Art. 190                     

(1)   În înţelesul prezentei legi, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:

a)      serviciile medicale – servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit prezentului titlu;

b)      furnizorii – persoane fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru a furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi alte servicii de sănătate în condiţiile legii;

c)      pachetul de servicii de bază – cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi care se suportă din fond, în condiţiile stabilite prin legislaţia specifica contractului-cadru;

d)     asigurator de sănătate –asigurator, persoana juridică română autorizată ca societate de asigurări în conditiile legii să exercite activităti de asigurare de sanatate, precum si sucursala unei societăti de asigurare sau a unei societăti mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizatie de la autoritatea competentă a statului membru de origine şi îndeplineşte condiţiile legale necesare pentru a funcţiona pe teritoriul României;

e)      asiguraţi – cetăţenii români, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au drept de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

f)       autorizarea – procesul in urma caruia autoritatea in drept emite un certificat care permite unei entitati sa exercite activitatea pe domeniul reglementat reprezintă un control al calificării şi al respectării legislaţiei existente în domeniu, efectuat de catre institutiile abilitate pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea de a furniza servicii medicale în România;

g)      evaluarea serviciilor medicale – procedură externă de verificare a unui furnizor de servicii medicale cu privire la conformitatea cu standardele prealabil stabilite pentru acordarea serviciilor medicale, conform contractului cadru;

h)      contractare CNAS - asigurător de sănătate – procesul prin care se reglementează relaţiile dintre CNAS şi asigurătorii de sănătate, în vederea alocării sumelor pentru asigurarea drepturilor pentru asiguraţii din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi condiţiile acordării serviciilor medicale din pachetul de bază;

i)        contractare asigurător de sănătate-furnizor – procesul prin care se reglementează relaţiile dintre asigurătorii de sănătate şi furnizori, în vederea asigurării drepturilor pentru asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

j)        contract-cadru de asigurare – model al contractului de asigurări de sănătate, care reglementează drepturile şi obligaţiile pe care contractantul asigurării, asiguratul şi asigurătorul de sănătate le vor avea unul faţă de celălalt în cazul în care vor încheia un contract după modelul respectiv;

k)      contractantul asigurării – persoana fizică sau juridică ce încheie o asigurare de sănătate cu un asigurător de sănătate in numele si beneficiul asiguratului; poate fi identic cu asiguratul in cazul persoanelor fizice.

l)        asigurare socială de sănătate – asigurare obligatorie încheiată între un asigurător de sănătate şi contractantul asigurării în beneficiul persoanei care face obiectul asigurării obligatorii, cu respectarea prezentei legi şi a celorlalte reglementări aplicabile;

m)    asigurare voluntară concomitentă de sănătate – asigurare de sănătate încheiată de un asigurător cu asiguratul pentru care are încheiată şi asigurare socială de sănătate, având acelaşi statut fiscal de deductibilitate pentru angajat si angajatorca şi asigurarea socială de sănătate; incepand cu 1 ianuarie 2012 limita maxima a deductibilitatii este de 300 Euro intr-un an fiscal pentru fiecare asigurat;

(2)   Definiţiile care pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi.

 

Cap.2 Constituirea şi utilizarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

SECŢIUNEA 1

Constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

Art. 191                     

1)      Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei legi şi este gestionat de catre CNAS.

2)      Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare contribuţie, suportată dupa caz, de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din alte surse stabilite prin prezenta lege pentru diferite categorii de persoane asigurate, din subvenţii primite de la bugetul de stat, din contribuţia trimestrială datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor conform prevederilor legale în vigoare, precum şi din alte surse – donaţii, sponsorizări, dobânzi, precum şi alte venituri, potrivit legii.

3)      Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate obligatorii sunt cele prevăzute de Codul fiscal şi se administrează de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală potrivit Codului de procedură

4)      Sursele şi modalităţile de plată ale contribuţiei pentru categoriile de asiguraţi prevăzuţi la alin. (3) lit c) se vor stabili prin hotărâre a Guvernului.

5)      Colectarea contribuţiilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS, în condiţiile legii. Ministerul Finanţelor Publice informează lunar CNAS cu privire la contul curent, şi despre:

- soldul final al fiecărei luni;- toate mutaţiile zilnice sau tranzacţiile care au avut loc în contul curent in luna respectiva.

6)      Ministerul Finanţelor Publice nu percepe nici un cost cu privire la administrarea şi gestionarea Fondului şi stabileşte în colaborare cu CNAS regulile cu privire la dobânda ce trebuie plătită respectiv primită, pentru soldurile contului curent.

7)      Ministerul Finanţelor Publice deschide lunar în contul CNAS sumele necesare în vederea acoperirii obligaţiilor financiare ale CNAS rezultate în urma contractelor încheiate de către aceasta cu asigurătorii de sănătate.

8)      Angajatorii transmit lunar sau trimestrial, după caz,  declaraţia privind plata contribuţiei virate la fond către ANAF şi către CNAS, conform procedurilor stabilite prin hotărâre a guvernului.

9)      Din sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2), o cotă de 1% se constituie în fondul de rezervă al CNAS, o cota de 1% pentru administrarea, funcţionarea şi cheltuielile de capital ale CNAS şi o cotă de 5% se utilizează de catre CNAS ca fond de echilibrare a riscurilor între asigurătorii de sănătate.

10)  În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.

11)  Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate este excedentar, nu primeşte sume în completare de la bugetul de stat potrivit alin. (4) şi se constituie numai după acoperirea deficitelor din anii precedenţi ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

12)  Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata acestor drepturi, este de 0,85%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale  în condiţiile legii, metodologia stabilindu-se prin hotărâre de Guvern

13)  Persoanele care realizează venituri impozabile au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra tuturor veniturilor impozabile realizate, aşa cum sunt ele definite prin reglementările legale în vigoare, în cotele stabilite la Capitolul 4 – secţiunea 1 –Persoane asigurate.

SECŢIUNEA 2

Utilizarea şi administrarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

Art. 192                     

(1)   Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se repartizează de catre CNAS asigurătorilor de sănătate pe baza unei metodologii şi a criteriilor elaborate de CNAS şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(2)   Formula de egalizare a riscurilor ex ante reprezintă formula de repartizare a fondurilor care va fi stabilită în condiţiile alin. (1) pe baza următoarelor date minimale: vârsta, sexul asiguraţilor, mediul de rezidenţă şi profilul de morbiditate al acestora.

(3)   Sumele colectate în condiţiile art.192 alin. (2) se utilizează pentru:o cotă de 93% se distribuie direct asigurătorilor de sănătate, conform contractelor încheiate cu CNAS, pentru plata serviciilor medicale inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu parteneri în domeniul sănătăţii la care România este parte, în condiţiile stabilite prin acordul-cadru, de către asigurătorii de sănătate;

(4)   o cotă de 1% se distribuie pentru cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

(5)   o cota de 6% rămâne în contul CNAS, din care: 1% se utilizează pentru constituirea Fondului de rezervă, iar 5% pentru echilibrarea ex post a riscurilor între asiguratorii de sănătate.

(6)   Criteriile de alocare a fondului de echilibrare a riscurilor se elaborează de către CNAS cu consultarea Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi se aprobă prin ordin comun al preşedintelui CNAS şi al Ministrului Sănătăţii.

(7)   CNAS nu poate utiliza şi aloca direct fonduri pentru:

a)      investiţii pentru construirea şi consolidarea de unităţi medicale;

b)      achiziţionarea de aparatura medicala ;

c)      finantarea unor măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

(8)   Cheltuielile prevăzute la alin. (5) se pot suporta din bugetul propriu al furnizorilor, de la bugetul autoritatilor adinistratiei publcie locale şi de la bugetul de stat, precum şi din alte surse prevăzute de lege.

(9)   Bugetul fondului se aprobă de catre Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexă la legea bugetului de stat.

 

Art. 193                     

(1)   Sumele rămase neutilizate la nivelul CNAS la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor şi se utilizează pentru destinaţiile prevăzute la art.192 alin. (3) lit.a) .
Sumele alocate de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii pentru realizarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ, rămase neutilizate la sfârşitul anului, se virează de CNAS în contul bugetuluidin care au provenit.

(2)   Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

(3)   Utilizarea fondului de rezervă se stabileşte prin legile bugetare anuale sau hotărâri ale guvernului.

(4)   Din disponibilităţile fondului de rezervă şi din excedentele înregistrate de fond din anii precedenţi pot fi constituite depozite la termen la trezoreria statului purtătoare de dobândă, în condiţiile stabilite prin convenţie încheiată între CNAS şi Ministerul Finanţelor Publice.

 

Cap. 3 Organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

Art. 194                     

(1)   Sistemul de asigurări sociale de sănătate este constituit din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumita în continuare CNAS, asigurătorii de sănătate în contract cu CNAS, furnizori şi asiguraţi, conform legii.

(2)   Sistemul de asigurari sociale de sanatate este reglementat si supravegheat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, denumita in continuare CNAS şi de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, denumita in continuare CSA, conform legii

 

SECTIUNEA 1

Rolul şi atribuţiile CNAS

Art. 195                     

(1)   Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată sub coordonarea Ministerului Sănătăţii, care reglementează, supraveghează şi controlează sistemul de asigurări sociale de sănătate şi care are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, sectorul 3.

(2)   CNAS asigură funcţionarea unitară şi coordonata a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, pe baza statutului propriu aprobat prin hotărâre a Guvernului.

 

Art. 196                     

1)      Atribuţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sunt următoarele:

a)      implementează, în domeniul asigurările sociale de sănătate, politicile generale şi specifice în domeniul sănătăţii elaborate de catre Ministerul Sănătăţii;

b)      reglementează, monitorizează şi administrează sistemul de asigurări sociale de sănătate;

c)      elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenţă a asiguraţilor;

d)     elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenţă a furnizorilor autorizaţi şi evaluaţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

e)      asigură îndrumarea metodologică a asiguratorilor de sănătate şi controlează aplicarea legislaţiei în domeniu;

f)       gestionează Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

g)      asigură organizarea, gestionarea şi dezvoltarea sistemului informatic şi informaţional unic integrat din sistemul de asigurări sociale de sănătate;

h)      participa inclusiv financiar la evaluarea tehnologiilor medicale în vederea optimizării pachetului de bază de servicii medicale;

i)        asigură pregătirea şi formarea profesională în domeniul asigurărilor sociale de sănătate a personalului propriu şi a personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate;

j)        iniţiază, negociază şi încheie cu instituţii similare documente de cooperare internaţională în domeniul său de activitate;

k)      îndeplineşte funcţia de organism de legătură, care asigură comunicarea cu organismele similare din statele care au încheiat cu România documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii;

l)        prezintă un raport anual al activităţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate Guvernului, precum şi alte rapoarte la solicitarea acestuia;

m)    negociază şi contractează cu instituţii abilitate de lege colectarea şi prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate asiguraţilor, inclusiv decontarea pe caz rezolvat DRG, în vederea contractării şi decontării acestora de către asiguratorii de sănătate;

n)      verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de reglementările în vigoare de către asiguratorii de sănătate şi încheie contracte cu cei care îndeplinesc condiţii de eligibilitate şi sunt selectaţi în baza criteriilor de selecţie elaborate de CNAS şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;

o)      poate realiza venituri din exploatarea patrimoniului propriu, precum şi din alte activităţi desfăşurate potrivit domeniului de competenţă;

p)      aprobă metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale cardului naţional şi european de asigurări de sănătate;

q) elaborează acordul – cadru aprobat prin hotărâre de guvern şi normelor sale aplicare aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS, cu consultarea organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical precum şi cu asociaţiile reprezentative ale asiguraţilor;

q)      supraveghează prudenţial activitatea din sistemul asigurărilor de sănătate şi propune măsuri necesare pentru a evita apariţia situaţiilor de monopol ;

r)       supraveghează, evaluează periodic şi ia masuri pentru a asigura calitatea serviciilor oferite atât de asiguratori cit si de furnizorii de servicii ;

s)       colectarea datelor şi informaţiilor primare necesare pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor sale legale, cu asigurarea măsurilor de protecţie a datelor care se referă la subiecţi individuali - persoane juridice sau fizice - date obţinute direct sau indirect, din surse administrative sau din alte surse ;

t)       elaborează algoritmul de calcul al mecanismului de egalizare a riscului şi repartizează suma aferentă procentului de 91% din bugetul Fondului, către asigurătorii cu care se află în contract;

u)      alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii.

(2) Pentru solicitarea de studii, date şi informări care nu sunt legate de drepturile şi obligaţiile asiguratului, modul de derulare a relaţiei contractuale de furnizare de servicii dintre asigurătorii de sănătate şi furnizori sau asistenţă pentru angajatori pe domeniul asigurărilor sociale de sănătate pentru proprii angajaţi, CNAS percepe tarife care constituie venituri la fond. Modalitatea de acordare a datelor şi de calcul a acestor tarife se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie al CNAS.

SECTIUNEA 2

Conducerea CNAS

Art. 197                     

(1)   CNAS este condusă de un preşedinte numit de către Primul Ministru pentru un mandat de 4 ani.

(2)   Funcţia de preşedinte al CNAS este asimilată celei de ministru delegat Nomenclatorul de funcţii al aparatului propriu, condiţiile de încadrare pe funcţii, de promovare, de salarizare, precum şi incompatibilităţile atribuţiile fiecărei funcţii se stabilesc prin Statutul CNAS aprobat prin hotărâre de Guvern.  cu respectarea reglementărilor privind funcţia publică şi funcţionarii publici şi a reglementărilor privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.

(3)   Organele de conducere ale CNAS sunt :

a)Consiliul de administraţie, din a cărui componenta fac parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Finanţe Publice, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, asiguraţilor şi ai persoanelor vârstnice, în condiţiile stabilite prin Statutul CNAS.

b) preşedintele CNAS

c) directorul general, numit de preşedintele CNAS.

(4)   Preşedintele CNAS este şi Preşedintele Consiliului de administraţie.

(5)   Atribuţiile Consiliului de administraţie al CNAS sunt stabilite prin statutul propriu aprobat prin hotărâre a guvernului.

 

Art. 198                     

(1)   Persoanele care fac parte dintre organele de conducere ale CNAS trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)      să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul pe teritoriul României;

b)      să aibă calitatea de asigurat;

c)      să nu aibă cazier judiciar sau fiscal;

(2)   Membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a depune declaraţie de avere şi o declaraţie de interese cu privire la incompatibilităţile prevăzute de lege, în termen de 15 zile de la numirea în Consiliul de administraţie al CNAS. Declaraţia de interese va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data modificării respective. Declaraţiile se vor afişa pe pagina de internet (web) proprie a CNAS. Modelul declaraţiei de interese se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.

(3)   Pe timpul executării mandatului, preşedintele nu poate exercita nici o altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

(4)   Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia preşedintelui. Membrii Consiliului de administraţie al CNAS nu pot exercita activităţi la societăţi comerciale sau la alte unităţi care se află în relaţii contractuale cu CNAS sau cu asigurătorii de sănătate.

(5)   Constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al CNAS de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu asigurătorii de sănătate, precum şi la orice asigurător de sănătate. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.

(6)   Membrii Consiliului de administraţie al CNAS care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de administraţie şi nici la adoptarea hotărârilor.

(7)   Prevederile alin.(2)-(6) se aplică şi directorului general precum şi tuturor persoanelor cu funcţie de conducere din cadrul CNAS.

 

Art. 199                     

(1)   Atribuţiile principale ale preşedintelui CNAS sunt următoarele:

a)      exercită atribuţiile prevăzute de lege, în calitate de ordonator principal de credite, pentru gestionarea fondului;

b)      organizează şi coordonează activitatea de audit şi control în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit atribuţiilor specifice ale CNAS;

c)      participă ca invitat la şedinţele Guvernului în care sunt dezbătute aspecte referitoare la sănătatea populaţiei;

d)     numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul CNAS;

e)      reprezintă CNAS în relaţiile cu terţii;

f)       aprobă normele, regulamentele şi procedurile administrative specifice îndeplinirii atribuţiilor CNAS;

g)      analizează periodic activitatea CNAS şi a asiguratorilor de sănătate, modul de realizare a obiectivelor şi dispune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii acestora, conform actelor normative în materie;

h)      alte atribuţii stabilite prin Statutul CNAS.

(2)   În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administraţie, preşedintele CNAS emite ordine care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţă persoanelor interesate. Ordinele cu caracter normativ, emise în aplicarea prezentei legi, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Art. 200                     

Consiliul de administraţie al CNAS are următoarele atribuţii principale:

a)      aprobă planul anual de activitate pentru îndeplinirea prevederilor programului de asigurări sociale de sănătate;

b)      avizează statutul propriu al CNAS, care se aprobă prin hotărâre a guvernului;

c)      aprobă propriul regulament de organizare şi funcţionare;

d)     aprobă strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate cu privire la utilizarea fondului;

e)      avizează proiectul bugetului fondului;

f)       avizează, în condiţiile legii, repartizarea pe asigurători a bugetului fondului;

g)      avizează utilizarea fondului de rezervă;

h)      analizează semestrial stadiul derulării contractelor avizează rapoartele de gestiune anuale, prezentate de preşedintele CNAS, contul de încheiere a exerciţiului bugetar, precum şi raportul anual de activitate;

i)        aprobă, în baza raportului Curţii de Conturi, bilanţul contabil şi descărcarea gestiunii anului precedent pentru CNAS;

j)        avizează proiectul contractului-cadru şi al normelor metodologice de aplicare a acestuia;

k)      avizează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală;

l)        aprobă criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor;

m)    avizează organigrama CNAS;

n)      alte atribuţii acordate prin acte normative în vigoare.

 

Art. 201                     

Atribuţiile principale ale directorului general sunt următoarele:

a)      aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare;

b)      organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei contractelor de furnizare de servicii medicale;

c)      propune programe de acţiuni de îmbunătăţire a disciplinei financiare;

d)     stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;

e)      organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraţilor şi propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;

f)       supraveghează şi controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicităţii;

g)      numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări.

h)      alte atribuţii acordate prin acte normative în vigoare.

 

Art. 202                     

(1)   Personalul CNAS este constituit din funcţionari publici şi personal contractual, în condiţiile legii, şi care nu pot desfăşura activităţi ca angajati sau personal contractual la furnizorii de servicii medicale.

(2)   Constituie conflict de interese deţinerea de către personalul CNAS de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu asigurătorii de sănătate, precum şi la orice asigurător de sănătate. Această dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţ, soţie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.

 

Art. 203                     

(1)   Asigurarea calităţii serviciilor din pachetul de bază se realizează prin :

a)      reglementarea condiţiilor de negociere şi încheiere a contractelor între asiguratorii de sănătate şi furnizori;

b)      implementarea unui sistem informaţional şi informatic corespunzător asigurării unei evidenţe primare la nivel de asigurat privind serviciile medicale;

c)      controlul respectării calităţii serviciilor medicale furnizate asiguraţilor.

(2)   Realizarea atribuţiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi, este supusă controlului Guvernului şi Curţii de Conturi, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

 

SECTIUNEA 3

Asigurătorii de sănătate

Art. 204                     

(1)   Asigurătorii de sănătate care pot intra în sistemul de asigurări sociale de sănătate au obligaţia îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii de eligibilitate:

a)      să fie autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România;

b)      să fi încheiat la nivelul grupului national sau international  din care fac parte poliţe de asigurare de sănătate pentru cel puţin un milion de asiguraţi în anul fiscal anterior intrarii in vigoare a titlului XI din prezenta lege;

c)      valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru persoanele prevăzute la lit.b) să fi fost de cel puţin 250 (doua sute cincizeci) milioane de euro la nivelul grupului national sau international  din care fac parte în anul fiscal anterior intrarii in vigoare a titlului XI  din prezenta lege;

(2)   Între CNAS şi asigurătorii de sănătate se încheie contracte de tip civil care reglementează condiţiile de alocare a sumelor de către CNAS şi condiţiile acordării serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale din pachetul de bază pentru asigurati. Din sumele încasate de la CNAS, asiguratorii de sănătate pot reţine pentru plata serviciilor de administrare ale asiguratorului o cotă de 2,8%, iar diferenţa va fi utilizată  pentru plata serviciilor medicale din pachetul de bază pentru persoanele asigurate. Eventualele sume aferente plăţii serviciilor medicale rămase neutilizate la finele anului pot fi utilizate de către asiguratorul de sănătate în anul curent, cu aceeaşi destinaţie.

(3)   Asigurătorii de sănătate încheie contracte de tip civil, după caz, cu furnizorii de servicii medicale din pachetul de bază şi modalitatea de decontare a acestora. Condiţiile minime privind modalitatea de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale din pachetul de bază şi modalitatea de decontare a acestora se stabilesc prin Contractul-cadru, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului si normele metodoclogice de aplicare a acestuia.

(4)   Asigurătorii de sănătate încheie contracte de tip civil, după caz cu asiguraţii sau cu reprezentanţii legali ai acestora privind condiţiile de acordare a pachetului de servicii medicale de bază; modelul contractului cadru de asigurare intre asiguratorii de sanatate si asigurati sau reprezentantii legali ai acestora se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.

 

Art. 205                     

Atribuţiile şi drepturile asigurătorilor de sănătate sunt următoarele:

(1)   Să încheie în mod nediscriminatoriu contracte de asigurări sociale de sănătate cu asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România; asiguratorii nu au dreptul sa rezilieze contractele de asigurari sociale de sanatate incheiate cu asiguratii. Încheierea contractelor de asigurari sociale de sanatate se poate face direct sau prin intermediari autorizaţi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu normele emise în aplicarea legii 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2)   Asigurătorul de sănătate poate stabili de comun acord cu un angajator să ofere avantaje suplimentare legate de pachetul de servicii asigurate şi/sau avantaje financiare legate de asigurări voluntare suplimentare pentru angajaţii proprii, dacă angajaţii săi actuali sau foştii angajaţi sau familiile acestora încheie asigurari de sănătate în baza unui contract cadru, indicat în acordul respectiv; pentru aceasta este necesar ca angajatorul sa obţină acordul prealabil al angajaţilor pentru care va încheia contractul; avantajul oferit nu poate duce la diminuarea pachetului de servicii stabilit prin Contractul cadru.

(3)   Să informeze asiguraţii, în mod nediscriminatoriu şi corect asupra beneficiilor şi serviciilor acordate în cadrul modelului de asigurare de bază oferit, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor lor;

(4)   Să contracteze pentru asiguraţii proprii din sistemul de asigurări sociale de sănătate, servicii medicale cu furnizorii selectaţi în baza criteriilor de evaluare stabilite de CNAS;

(5)   Să negocieze cu furnizorii de servicii medicale volumul şi preţul/tarifele în limita celor maximale stabilite de CNAS, precum şi calitatea serviciilor medicale cumpărate pentru asiguraţi, calitate care îndeplineşte criteriile ANCIS;

(6)   Să transmită CNAS si CSA toate informatiile stabilite prin ordine  ale Presedintelui CNAS si CSA

(7)   Să elaboreze şi să publice raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor cu privire la atribuţiile ce le revin potrivit prezentei legi;

(8)   Să furnizeze gratuit informaţii şi asistenţă în problemele asigurărilor sociale de sănătate şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale;

(9)   Să contracteze şi să deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile contractului-cadru;

(10)           Să monitorizeze serviciile medicale furnizate cantitativ şi valoric, precum şi respectarea criteriilor de calitate;

(11)           Să asigure, în calitate de instituţii competente, activităţile de aplicare a documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii catre cetatenii UE, în condiţiile respectivelor documente internaţionale;

(12)           Să încheie asigurari voluntare concomitente de sănătate pentru asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate, care sunt deductibile, la determinarea profitului impozabil, începând cu 1 ianuarie 2012, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 300 euro într-un an fiscal, pentru fiecare asigurat şi nu constituie avantaj de natură salarială aşa cum este acesta definit în Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în euro este cursul de schimb LEU/EUR comunicat de Banca Naţională a României la data înregistrării cheltuielilor.

(13)           Să  poată constitui, pe bază contractuală, reţele de furnizori care sa ofere servicii medicale, cu îndeplinirea prevederile legale referitoare la furnizorii de servicii medicale;

(14)           Să întreprindă şi să prevadă în contractele cu furnizorii toate masurile necesare care sa asigure un management eficient al pacientului asigurat, pe baza prevederilor acestei legi;

(15)           Să utilizeze sistemul informatic unic integrat al CNAS. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic acesta trebuie să fie interconectat cu SIUI şi să furnizeze toate datele solicitate într-un  format compatibil cu acesta, cu aceeaşi ritmicitate şi periodicitate cu care sunt transmise datele în sistemul de asigurări de sănătate.

(16)           Alte atributii prevazute de acte normative in domeniul asigurarilor si al sanatatii

 

 

Cap. 4 Asiguraţii

SECŢIUNEA I

Persoanele asigurate

Art. 206                     

(1)   Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu un asigurător de sănătate, la alegere, direct sau prin angajator cu acordul asiguratului, în condiţiile prezentei legi.

(2)   toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă, în condiţiile în care unul dintre părinţi este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

(3)   persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

(4)   femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

(3) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi:

a) soţul, soţia sau părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;în această situaţie persoana care are în întreţinere o astfel de persoană are obligaţia plăţii contribuţiei de 5,5 % calculată la jumătate din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în

plată;

b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

c) se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani;

d) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;

e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;

f) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 şi 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

h) străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legi;

i) persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;

 j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.

k).tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

(5)   Dovada calităţii de asigurat se realizează cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate sau după caz, cu alte documente care se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS.

(6)   Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.

(7)   Următoarele categorii de persoane pot încheia asigurări sociale de sănătate:

a)      membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;

b)      cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără a solicita viză de lungă şedere;

c)      cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în ţară.

(8)   Pentru persoanele care se asigură facultativ în condiţiile alin. (5), contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 10,7% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe ţară, pentru pachetul de servicii stabilit prin contractul-cadru

(9)   Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul cadru, la valoarea tarifelor pentru serviciile de sănătate respective prevazute in Contractul Cadru.

(10)         Nerespectarea obligaţiilor de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor prezentei legi duce la diminuarea pachetului de servicii de bază. Diminuarea pachetului de servicii de bază are loc după 3 luni de la ultima plată a contribuţiei.

(11) Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare.

(12) Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit CNAS de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocol.

(13)         Veniturile asupra cărora se calculează contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt

veniturile definite în cuprinsul Codului fiscal şi sunt reprezentate de următoarele:

a) veniturile din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente;

b) veniturile din activităţi independente;

c) veniturile din agricultură

d) veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;

e) veniturile din investiţii;

f) veniturile din premii şi din jocuri de noroc;

g) veniturile din alte surse, cu excepţia veniturilor din transferul proprietăţilor imobiliare, dobânzi;

i) veniturile din pensii care depăşesc 740 de lei

(14)    În cazul în care veniturile lunare  enumerate la alin. (13) sunt sub nivelul  salariului minim brut pe ţară garantat în plată, persoanele care le realizează au obligaţia plăţii contribuţiei calculate la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

(15)    Persoanele care nu realizează venituri de natura celor menţionate la alin. (13) şi care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei, dar care au obligaţia să se asigure, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

(16)    Pentru persoanele prevăzute la alin.(3) contribuţia de asigurări sociale de sănătate se suportă, după cum urmează:

a) de la bugetul de stat pentru persoanele prevăzute la lit. c), d), f), g), h), i), j) şi k);

b) de către angajator sau din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale constituit în condiţiile legii, pentru persoanele prevăzute la lit. b);

c) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele prevăzute la lit. e);

d) de către persoană asigurată în grija căreia se află persoana prevăzută la lit.a).

 

SECŢIUNEA 2

Principalele drepturi şi obligaţii ale asiguraţilor

Art. 207                     

(1)   Asiguraţii au următoarele drepturi:

a)      să beneficieze de un pachet de servicii de bază în condiţiile prezentei legi, stabilit prin contractul-cadru;

b)      să beneficieze de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi contractul-cadru;

c)      să aleagă asigurătorul de sănătate dintre cei cu care CNAS a incheiat contracte, precum şi furnizorii de servicii medicale dintre cei cu care asigurătorul de sănătate ales a încheiat contracte de furnizare de servicii, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;

d)     să schimbe asigurătorul de sănătate la interval de minimum un an de la data incheierii cu acesta a contractului de asigurare sociala de sanatate, cu excepţia situaţiilor  stabilite prin contractul-cadru; aceasta schimbare se poate face  doar in perioada octombrie-noiembrie a fiecarui an calendaristic pentru anul urmator; procedura de schimbare a contractului de asigurare sociala de sanatare va fi stabilita prin norme specifice stabilite prin ordin al Presedintelui CNAS;

e)      să îşi schimbe medicul de familie ales în condiţiile stabilite în contractul-cadru;

f)       să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale cuprinse în pachetul de bază, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru, în mod nediscriminatoriu;

g)      să li se garanteze confidenţialitatea privind datele cu caracter personal, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul, conform legilor în vigoare;

h)      să fie informaţi, de către asigurătorul de sănătate, în mod nediscriminatoriu şi corect, asupra beneficiilor şi serviciilor acordate în cadrul modelului de asigurare de bază, precum şi asupra altor forme de asigurare oferite de asigurator.

(2)   Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la alin.(1) sunt următoarele:

a)      să opteze pentru un asigurător de sănătate şi să achite contribuţia datorată fondului şi alte plati, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;

b)      să se înscrie pe lista unui medic de familie;

c)      să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;

d)     să se prezinte la controalele profilactice şi la cele periodice stabilite prin contractul-cadru şi prin contractul cu asiguratorul de sănătate;

e)      să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi asigurătorul de sănătate asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;

f)       să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;

g)      să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medical;

h)      să prezinte furnizorilor de servicii medicale, cardul naţional sau după caz, documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.

(3)   În cazul în care un asigurat, în baza asigurării sale sociale de sanatate, apelează la serviciile unui alt furnizor decat unul dintre cei cu care asiguratorul sau de sanatate este in relatii contractuale, asiguratul are dreptul la plata de către asigurător a cheltuielilor realizate în legătură cu serviciile medicale de care beneficiază conform contractului-cadru, furnizorul putând solicita o plata suplimentara din partea asiguratului, care nu poate însa sa depăşească 5% din valoarea stabilita de CNAS pentru respectivul serviciu.

 

Art. 208

 În înţelesul prezentei legi termenii de mai jos, au următoarea semnificaţie:

a) coplata - suma care reprezintă plata contribuţiei băneşti a asiguratului în temeiul obligaţiei prevăzute la art. 206 alin.(2) lit.a) pentru a putea beneficia de serviciile medicale din pachetul de servicii de bază, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate ;

b) tichetul moderator pentru sănătate – formular cu regim special al cărui model şi modaliate de utilizare se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.

 

Art. 209

 Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă coplata datorată de asigurat în condiţiile prezentei legi.

 

Art. 210

 Suma prevăzută drept coplată se calculează procentual din valoarea serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază, în condiţiile acordului cadru. Cuantumul coplăţii în procente, precum şi valoarea serviciilor medicale sunt stabilite prin acordul cadru.

 

Art.211

  Suma prevăzută drept coplată se încasează suplimentar de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, faţă de cea decontată din Fond de către asigurătorii de sănătate.

 

Art.212

  Suma percepută drept coplată în cursul unui an nu poate depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate.

 

Art.213

 Documentul justificativ prin care se face dovada coplăţii este tichetul moderator pentru sănătate.

 

Art.214

 Sumele încasate din coplată constituie venituri ale furnizorilor şi se utilizează pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi pentru achiziţionarea tichetului moderator pentru sănătate.

 

Art.215

 Următoarele categorii de asiguraţi sunt scutite de la coplată, după cum urmează:

i)     copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă,

j)     bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

k)    pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 740 lei/lună.

Cap. 5 Furnizorii de servicii medicale

SECŢIUNEA 1

Furnizorii de servicii medicale medicamente şi dispozitive medicale

Art. 216

Furnizorii de servicii medicale organizaţi, autorizaţi, evaluaţi şi selectaţi conform reglementarilor legale în vigoare, care pot fi în relaţii contractuale cu asigurătorii de sănătate sunt:

a)      unităţi medicale publice sau private;

b)      farmacii, distribuitori şi producători de medicamente şi materiale sanitare;

c)      alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale.

 

SECŢIUNEA 2

Principalele drepturi şi obligaţii ale furnizorilor de servicii medicale

 Art. 217

(1)   Furnizorii au următoarele drepturi:

a)      să încheie contracte cu asigurătorii de sănătate în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;

b)      să fie informaţi de către asigurătorul de sănătate asupra motivului pentru care nu au fost selectaţi pentru încheierea contractului, în termen de 60 de zile de la transmiterea unei oferte;

c)      sa li se deconteze contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate în baza contractelor încheiate cu asigurătorii; decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi a dispozitivelor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului următor;

d)     să încheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai mulţi asigurători.

(2)   Furnizorii au următoarele obligaţii:

a)      să pună la dispoziţia asigurătorilor de sănătate şi CNAS documentele justificative medicale cu privire la tipul serviciilor acordate şi calitatea acestora;

b)      să aibă o conduită civilizată faţă de asiguraţi;

c)      să utilizeze sistemul informatic şi informaţional unic integrat;

d)     să utilizeze documentele şi formularele electronice sau pe suport de hârtie utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

e)      să acorde servicii medicale decontate din fond numai la prezentarea cardului naţional sau a altor documente justificative care atestă calitatea de asigurat, in conformitate cu prevederile prezentei legi;

f)       să acorde servicii medicale pe baza protocoalelor de îngrijire şi a traseelor clinice ale pacientului elaborate în vederea decontării şi agreate cu asiguratorii de sănătate cu care au contract.

g)      să încaseze coplata/contribuţia personală de la asiguraţi în condiţiile acordului-cadru.

 

SECŢIUNEA 3

Contractul-Cadru

Art. 218

(1)   Contractul-cadru se elaborează de către CNAS pentru o perioadă de până la 5 ani şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi reglementează, în principal următoarele:

a)      modalităţile de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale;

b)      condiţiile de negociere şi contractare între CNAS şi asigurători;

c)      condiţiile de negociere, contractare şi decontare între asigurători şi furnizori;

d)     condiţiile de negociere şi contractare între şi asigurătorii şi asiguraţi;

e)      modalităţile de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor;

f)       pachetul de servicii medicale de bază;

g)      pachetul minim de servicii pentru persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat.

(2)   In aplicarea contractului cadru se elaborează anual norme metodologice de aplicare, aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS, avizat de ministrul sănătăţii şi ministrul finanţelor publice.

(3)   Modalităţile de plată a furnizorilor de servicii medicale care se detaliază prin contractul-cadru şi normele de aplicare ale acestuia pot fi:

a)      tarif pe persoana asigurată

b)      tarif pe serviciu medical

c)      tarif pe caz rezolvat

d)     tarif pe zi de spitalizare

e)      prin preţ de referinţă

f)       prin preţ de decontare

g)      prin buget global

h)      tarif pe episod de boală

i)        plata prin capitaţie activă

j)        plata prin capitaţie pasivă

k)      bonusuri

l)        alte forme prevăzute de reglementările în vigoare

(4)   Pachetul de servicii medicale de bază acordate cuprinde următoarele tipuri de servicii:

a)      servicii medicale profilactice

b)      servicii medicale de consultaţie şi diagnostic

c)      servicii medicale curative şi servicii de recuperare

d)     servicii paleative

e)      medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice

f)       serviciile de urgenta medico-chirurgicale

 

(5)   Contractul cadru conţine reglementari privind serviciile medicale acordate asiguraţilor români pe teritoriul altor state membre UE sau a altor state cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii.

(6)   Serviciile care nu sunt cuprinse în pachetul de bază nu se suportă din fond. Pentru aceste servicii pot exista forme voluntare de asigurări de sănătate.

(7)   Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România si a asiguratorilor inregistrati la CNAS, şi se aprobă prin hotărâre a guvernului.

(8)   În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul cuprinzând medicamentele autorizate pentru punere pe piaţă în România.

(9)   Modalitatea de suportare din fond a medicamentelor pentru copiii până la vârsta de 18 ani,  tineri între 18 şi până la 26 de ani, femei gravide şi lăuze, precum şi pentru persoanele prevăzute în legi speciale se stabileşte prin Acordul cadru.

 

 

SECŢIUNEA 4

Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state

Art. 219

(1)   Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.

(2)   Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte este efectuată de asigurătorii de sănătate conform reglementarilor în vigoare.

(3)   Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) CNAS poate deschide conturi la o instituţie bancară în care asigurătorii de sănătate vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii persoanelor menţionate la alin. (1), în condiţiile documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Metodologia de efectuare a acestor plăţi se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

 

Cap. 6 Controlul

Art. 220

(1)   Asiguratorul de sănătate controlează modul în care furnizorii de servicii medicale respectă clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii având obligaţia să permită accesul la evidenţele referitoare la serviciile medicale prestate în derularea contractului.

(2)   Furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale asiguratorilor de sănătate documentele justificative medicale şi financiar contabile conform contractului dintre părţi.

(3)   Controlul asupra activitatii asiguratorilor de sanatate este exercitat de catre CSA, potrivit Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare si de către CNAS conform atributiilor acesteia si de catre  organele abilitate, in conditiile legii.

 

Cap. 7 Răspunderi şi sancţiuni

Art. 221

Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

 

SECŢIUNEA 1: Sancţiuni

Art. 222

Sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cuprinse în contractele încheiate cu asigurătorii de sănătate, se stabilesc prin contractul-cadru, impreuna cu celelalte sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare.

 

 

 

SECŢIUNEA 2: Infracţiuni

Art. 223

Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea de deturnare de fonduri şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal.

Art. 224

Completarea declaraţiei angajatorilor privind obligatiile de plata a contributiilor sociale şi evidenta nominala a persoanelor asigurate cu date nereale, având ca efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă de fond, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal.

SECŢIUNEA 3: Contravenţii

Art. 225

Constituie contravenţii următoarele fapte:

a)      nedepunerea la termen a declaraţiei angajatorilor privind obligatiile de plata a contributiilor sociale şi evidenta nominala a persoanelor asigurate;

b)      nedepunerea la termen a declaraţiei individuale privind obligatiile fata de fond;

c)      nevirarea contribuţiei datorate legii de către persoanele fizice şi juridice angajatoare;

d)     refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF şi ale asigurătorilor a documentelor justificative şi a actelor de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond;

e)      refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale asigurătorilor şi ale CNAS a documentelor justificative medicale şi financiar contabile, cu privire la tipul serviciilor acordate şi calitatea acestora, decontate din fond nerespectarea în orice mod, de catre asiguratorii de sanatate a ordinelor si normelor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor in aplicarea prezentei legi, precum si a legislatiei din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor.

Art. 226

Contravenţiile prevăzute la art. 224 de mai sus se sancţionează după cum urmează:

a)      cele prevăzute la lit. a) şi d), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

b)      cele prevăzute la lit. c) şi e), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.

c)      cele prevăzute la lit. b), cu amendă de la 50 lei la 100 lei;

d)     cele prevăzute la lit. f se sanctionează conform Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare ti supraveghere a asigurărilor

Art. 227

(1)   Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre organele de control ale ANAF, CSAsi CNAS.

(2)   Amenzile contraventionale aplicate de catre ANAF si CNAS conform prezentei legi constituie venituri la bugetul de stat

Art. 228

Prevederile art. 225  si 226 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 229

(1)   Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 180 de mai sus, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(2)   Dispoziţiile prezentei legi referitoare la obligaţiile faţă de fond se completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Art. 230

În cazul nerespectării de către asigurătorii de sănătate a obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat cu CNAS se aplică sancţiunile prevăzute în contractul cadru de asigurare precum şi alte sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare.

Cap. 8 Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 231

(1)   La elaborarea normelor şi reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate CNAS poate consulta organizaţiile profesionale în domeniu.

(2)   Criteriile de selecţie a asigurătorilor de sănătate în contract cu CNAS, se aprobă prin ordin comun al Preşedintelui CNAS şi al Ministrului Sănătăţii în termen de 60 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României.

(3)   Hotărârea Guvernului care aproba Contractul-cadru se va elabora şi cu consultarea asiguratorilor înregistrati la CNAS la momentul elaborarii acesteia. Pană la 30 aprilie 2012, CNAS va elabora contractul-cadru pentru anul 2013, cu consultarea companiilor de asigurari private agreate.

(4)   Contractul cadru de asigurare se va elabora de CNAS în termen de 30 de zile de la publicarea Contractului Cadru în Monitorul Oficial al României.

(5)   Asigurătorii de sănătate autorizaţi de CSA şi inregistrati la/ agreati de CNAS conform prezentei legi au la dispoziţie 8 luni de la intrarea în vigoare a legii în vederea înscrierii pe propriile liste ale asiguraţilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate şi prezentării către CNAS în vederea contractării. Dupa incheierea primei perioada de inscriere, orice persoana care intra in sistemul de asigurari sociale de sanatate si va beneficia de prevederile prezentei legi  trebuie sa-si aleaga asiguratorul de sanatate  in termen de maximum 60 de zile de la data la care devine eligibila calitatea de asigurat asa cum este ea definita titlul XI al prezentei legi; in caz contrar, asiguratorii vor deconta doar serviciile din pachetul minim de servicii medicale asa cum este el definit la art. 217 alin. (7)

(6)   CSA va emite in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi precizari privind criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca intermediarii înregistraţi la sau autorizaţi de către CSA si care vor dori sa intermedieze  incheierea contractelor de asigurare de sanatate, precum si  modalitatile si nivelul de plata a comisioanelor aferente asigurarii obligatorii de sanatate.

(7)   Titlul XI– Asigurările sociale de sănătate, asa cum este el reglementat in prezenta lege, se implementează în termen de 10 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la data implementării prezentului Titlu, funcţionează sistemul de asigurări sociale de sănătate reglementat de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

(8)   Personalul CNAS şi al caselor de asigurări de sănătate din subordine poate fi preluat de catre CNAS in noua forma de organizare şi respectiv de catre asigurătorii de sănătate.

(9)   Patrimoniul caselor judeţene de asigurări de sănătate va fi preluat de catre CNAS în condiţiile stabilite prin statutul propriu aprobat prin Hotărâre a Guvernului.

(10)           Casele de asigurari de sanatate din subordinea CNAS se pot reorganiza ca asiguratori de sanatate autorizati de CSA potrivit prevederilor acestei legi si legislatiei din domeniul asigurarilor in termen de 8 luni de la intrarea in vigoare a prezentului titlu.

(11)           Hotărârea Guvernului care aproba sursele şi modalităţile de plată pentru categoriile de asiguraţi prevăzute în legi speciale se va elabora, aproba si publica in termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi.

(12)           Hotărârea Guvernului care aproba categoriile de asiguraţi pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, precum şi obligaţiile plătitorilor de contribuţii se va elabora aproba si publica in termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi.

(13)           Hotărârea Guvernului care aproba Contractul-cadru se va elabora şi cu consultarea asiguratorilor inregistrati la CNAS si se va aproba si publica in termen de 90  de zile de la publicarea prezentei legi.

(14)           Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin departamentul speial de coordonare a activitătii de asigurări de sănătate, va reglementa si supraveghea  solvabilitatea societătilor de asigurare  care vor contracta asigurări de sănătate conform Directivei SII. Prezenta lege se completează, în mod corespunzător, cu legislaţia din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor si cu Codul Civil.

TITLUL XII

CARDUL EUROPEAN ŞI CARDUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE

Art. 232

(1)   Asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate au dreptul de a beneficia la cerere de cardul european de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card european.

(2)   Cardul european conferă asiguratului dreptul de a beneficia de asistenţa medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.

(3)   Costul cardului european de asigurări de sănătate se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(4)   Modalităţile de eliberarea a cardului european precum şi drepturile pe care acesta le conferă deţinătorului legal împreuna cu responsabilităţile instituţiilor implicate în acest proces se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.

 

Art. 233

(1)   Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un card electronic, distinct de cardul european de asigurări sociale de sănătate.

(2)   Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se emite pentru dovedirea calităţii de asigurat.

(3)   Cardul naţional asigurări sociale de sănătate poate fi utilizat numai pe teritoriul României.

(4)   Cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, prin componenta sa informatica, este parte integrantă a sistemului informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate.

(5)   Cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se suportă atât de CNAS, cât şi de asigurat.

(6)   Asiguratul suportă cheltuielile reprezentând contravaloarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, respectiv a documentului propriu-zis prin care se atestă calitatea de asigurat, precum şi costurile aferente distribuţiei acestuia.

(7)   Modalităţile de elaborare, implementare şi distribuire în România a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi responsabilităţile instituţiilor implicate în acest proces se stabilesc prin Hotarare a Guvernului şi ordine ale Preşedintelui CNAS.

Art. 234

(1)   La data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă orice dispoziţie legală contrară.

(2)   Legislaţia secundară elaborată în baza Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine prezentului titlu.

Titlul XIII

ASIGURĂRILE VOLUNTARE DE SĂNĂTATE

Cap. 1 Dispoziţii generale

Art. 235

Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurător constituie un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expuşi la producerea riscului de îmbolnăvire.

Art. 236

Asigurări voluntare concomitente cu asigurările sociale de sănătate reprezintă acele asigurări voluntare oferite de asiguratorii de sănătate care intră în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi sunt în relaţie contractuala cu CNAS conform legii, aşa cum sunt definite în titlul XI  al prezentei legi.

Art. 237

(1)   Asigurările voluntare de sănătate pot fi oferite în condiţiile legii de următoarele categorii de asiguratori:

a)      Asiguratori de sănătate în relaţie contractuala cu CNAS

b)      Asociaţiile mutuale care au ca obiect de activitate operaţiuni de asigurare a riscului de boală sau accidente şi activităţi de prevenţie şi promovarea sănătăţii, în relaţie contractuală cu CNAS, pentru pachetul de servicii medicale de bază, membrilor aderenţi. Membrii aderenţi pot fi persoane asigurate social care au optat pentru un pachet de servicii complementare şi suplimentare, aşa cum sunt reglementate prin HG.

c)      Asiguratori autorizaţi în condiţiile Legii care desfăşoară activităţi ce fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)   Asigurările voluntare de sănătate pot fi, în sensul prezentei legi, asigurări de tip complementar şi suplimentar.

a)      Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă total sau parţial plata serviciilor acoperite parţial din pachetul de servicii medicale de bază şi/sau coplăţile asociate acestora.

b)      Asigurările voluntare de sănătate de tip suplimentar suportă total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază şi coplăţi, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare.

Art. 238

Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale.

Cap. 2 Contractul de asigurare voluntară de sănătate

Art. 239

În cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se stabilesc prin voinţa părţilor, sub forma pachetelor de servicii, şi sunt menţionate în contractul de asigurare voluntară de sănătate.

Art. 240

Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de asigurare voluntară de sănătate pentru angajaţii lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale acestora, în scopul atragerii şi stabilizării personalului angajat.

Art. 241

Contractul de asigurare voluntară de sănătate trebuie să cuprindă, pe lângă elementele obligatorii unui contract, şi următoarele elemente:

a)      lista şi volumul de acoperire ale coplaţilor pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar, în conformitate cu preţul de referinţă stabilit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

b)      lista serviciilor din asigurarea voluntară suplimentară;

c)      lista furnizorilor agreaţi;

d)     modalitatea de contactare a acestora, direct sau prin intermediul unui departament de asistenţă a asiguraţilor;

e)      drepturile şi obligaţiile părţilor, cu evidenţierea clară a riscului de îmbolnăvire individual;

f)       modalităţile de decontare a serviciilor medicale;

g)      modalităţile de încetare a valabilităţii contractului;

h)      modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii.

Art. 242

Asigurătorii sunt obligaţi ca la încheierea contractului de asigurare voluntară de sănătate să ofere asiguratului toate informaţiile necesare privind drepturile şi obligaţiile rezultând din contract, în vederea protejării intereselor asiguraţilor.

Art. 243

(1)   Asigurătorul poate solicita, la iniţierea contractului de asigurare, pe cheltuiala proprie şi cu consimţământul pacientului, informaţii privind starea de sănătate a asiguratului, precum şi efectuarea unui examen medical pentru evaluarea stării de sănătate a solicitantului de către un furnizor de servicii medicale desemnat de acesta.

(2)   Informaţiile cuprinse în contractul de asigurare voluntară, precum şi informaţiile privind starea de sănătate a asiguratului au caracter confidenţial şi nu pot fi divulgate unor terţi de către asigurătorii care practică asigurări voluntare de sănătate sau persoanele fizice/juridice care, prin natura relaţiilor de serviciu, cum ar fi controlor, auditor şi alte asemenea funcţii, intră în posesia informaţiilor în cauză, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(3)   Prin contract, asigurătorul care practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar poate restricţiona pentru acest tip de asigurare accesul asiguratului, parţial sau în totalitate, la anumiţi furnizori de servicii şi poate condiţiona utilizarea unor servicii în caz de îmbolnăvire de efectuarea prealabilă a unor controale periodice profilactice sau de utilizarea unor anumiţi furnizori agreaţi.

(4)   Asigurătorii care oferă asigurări voluntare de sănătate complementare sunt obligaţi să achite coplata conform contractului cu asiguratul oricărui furnizor de servicii medicale aflat în relaţie contractuală cu asiguratorii de sănătate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi nu pot restricţiona pentru acestea accesul asiguraţilor.

Cap 3

Relaţia furnizorilor de servicii medicale cu asiguratorii ce oferă asigurări voluntare de sănătate

Art. 244

(1)   Toţi furnizorii care prestează servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate trebuie să fie autorizaţi de Ministerul Sănătăţii, în baza reglementărilor în vigoare. Pentru prestarea serviciilor care intră sub incidenţa asigurărilor de sănătate de tip complementar, furnizorii de servicii medicale trebuie să fie în relaţie contractuală cu asiguratorii de sănătate din sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

(2)   Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu cu asiguratorii de sănătate din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, au obligaţia de a accepta coplata de la asigurătorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip complementar sau, prin excepţie, de la asiguraţi, în conformitate cu lista coplăţilor şi valoarea ce poate fi acoperită prin sistemul asigurărilor voluntare de sănătate.

(3)   Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu asiguratorii de sănătate din sistemul asigurărilor sociale de sănătate au dreptul de a încheia contracte şi cu asigurătorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar.

 

Art. 245

(1)   Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să elibereze documente justificative de decontare (factură, chitanţă) pentru serviciile medicale prestate acoperite prin asigurările voluntare de sănătate.

(2)   În cazul în care nu există un contract încheiat între asigurător şi furnizorii de servicii medicale, decontarea cheltuielilor se va face pe baza documentelor justificative emise de furnizorul de servicii medicale.

(3)   Unităţile medicale publice au obligaţia de a respecta, în relaţia cu asigurătorii, tarifele maximale privind asigurările suplimentare de sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(4)   Furnizorii privaţi pot stabili, prin negociere, alte tarife decât cele menţionate la alin. (3).

 

Art. 246

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor supraveghează activitatea asigurătorilor autorizaţi să practice asigurări voluntare de sănătate în conformitate cu prevederile legale.

 

Art. 247

(1)   Asiguratorul de sanatate controleaza modul in care furnizorii de servicii medicale respecta clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii avand obligatia sa permita accesul la evidentele referitoare la serviciile medicale prestate in derularea contractului.

(2)   Întreaga responsabilitate a actului medical rămâne în seama furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice.

 

Art. 248

Diferendele survenite între asigurător şi furnizorii de servicii medicale se soluţionează pe cale amiabilă. În cazul imposibilităţii rezolvării pe cale amiabilă, litigiile se aduc la cunoştinţa direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care vor încerca medierea diferendului. În caz de eşec al medierii, diferendele sunt deduse instanţelor judecătoreşti legal competente.

Art. 249

Plângerile privind calitatea serviciilor medicale formulate direct de către asiguraţi sau prin intermediul asigurătorilor autorizaţi să practice asigurări voluntare de sănătate se adresează Ministerului Sănătăţii şi sunt notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor

Cap. 4 Dispoziţii finale şi sancţiuni

Art. 250

Înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor care practică asigurări voluntare de sănătate se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei care reglementează activitatea de asigurări, asigurări sociale de sănătate şi asociaţii mutuale din domeniul sănătăţii.

Art. 251

(1)   Divulgarea cu intenţie a informaţiilor privind starea de sănătate a asiguraţilor de către un salariat al asigurătorului, fără consimţământul asiguratului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).

(2)   Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la un an sau amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).

Art. 252

(1)   Încălcarea prevederilor art. 250  de către asigurătorii autorizaţi să practice asigurări voluntare de sănătate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).

(2)   Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor contraventionale se fac de catre personalul imputernicit al  CSA, potrivit Legii 32/2000.

Art. 253

Dispoziţiile art.252 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 254

Lista coplaţilor şi preţul de referinţă pentru serviciile din pachetul de servicii medicale de bază acoperite parţial se stabilesc prin Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Art. 255

(1)   La data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă orice dispoziţie legală contrară.

(2)   Legislaţia secundară elaborată în baza Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine prezentului titlu.

TITLUL XIV

FINANŢAREA UNOR CHELTUIELI DE SĂNĂTATE

Art. 256

În scopul combaterii consumului excesiv de produse din grupa tutunului prelucrat şi băuturi alcoolice, altele decât bere şi vinuri, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, se instituie unele contribuţii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii.

Art. 257

Veniturile prevăzute la art. 256, gestionate de catre Ministerul Sănătăţii, sunt folosite pentru:

a)      investiţii în infrastructură şi dotări la spitale, conform normelor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii;

b)      finanţarea programelor naţionale de sănătate

c)      rezerva Ministerului Sănătăţii pentru situaţii speciale;

d)     finanţarea structurilor şi serviciilor medicale din cadrul Sistemului Naţional Integrat de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Prim Ajutor Calificat.

e)      transferuri catre bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru medicamentele acordate în ambulatoriu pensinarilor în cadrul programului social al Guvernului conform prevederilor HG 186/2009.

f)       alte destinaţii în cadrul sistemului de sănătate stabilite prin Hotărâre a Guvernului.

 

Art. 258

(1)   În aplicarea prevederilor art. 256 si 257 se stabilesc următoarele măsuri:

a)      persoanele juridice care produc , efectuează achiziţii intracomunitare sau importă produse din grupa tutunului prelucrat contribuie astfel:

1.pentru ţigarete cu suma de 12 euro/1.000 de ţigarete;

2.pentru ţigări şi ţigări de foi cu suma de 12 euro/1.000 de bucăţi;

3.pentru tutun de fumat cu suma de 15 euro/kg;

b)      persoanele juridice care produc, efectuează achiziţii intracomunitare sau importă băuturi alcoolice, altele decât bere şi vinuri şi, produse intermediare, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuie cu suma de 240 euro/hectolitru alcool pur.

c)      persoanele juridice care realizează încasări din activităţi publicitare la produse din tutun şi băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 14% din valoarea acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.

(2)   Valoarea în lei a contribuţiilor prevăzute la alin. (1), stabilită potrivit legii în echivalent euro/unitate de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul accizelor, la data exigibilităţii accizelor.

 

Art. 259

(1)   Contribuţiile prevăzute la art. 258 alin.(1) lit.a) şi b) se virează,la termenul pentru plata accizelor prevăzut în Legea nr.571/2003privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, într-un cont colector, deschis la Trezoreria Statului.

(2)   Pentru neplata la scadenţă a contribuţiilor se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Contribuţiile prevăzute la art. 258 alin. (1) lit. a) şi b) încasate în vamă la momentul înregistrării declaraţiei vamale de import, se virează de către autoritatea vamală în ziua lucrătoare următoare celei în care au fost încasate contribuţiile, într-un cont colector deschis la Trezoreria Statului..

(4) Contribuţia prevăzută la art. 258 alin. (1) lit. c) se virează  într-un cont colector deschis la trezoreria Statului, până la data de 25 a lunii următoare prestării serviciului.

(5) Pentru neplata la scadenţă a contribuţiilor se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare’’.

(6) Contributiile prevazute la art. 258 alin. (1) se administreaza de catre organele fiscale competente din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare."

(7) Contribuţiile de la alin. (1) - (4) se transferă de unităţile Trezoreriei Statului la data de 1 şi 15 ale fiecărei luni, în contul de venituri proprii al Ministerului Sănătăţii

 

Art. 260

(1)   Veniturilor şi cheltuielilor prevăzute la art. 256 si 257  li se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor activităţi, instituite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare.

(2)   Contribuţiile pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate rămase la sfârşitul anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.

(3)   Disponibilităţile temporare din contribuţiile constituite ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobândă în condiţiile stabilite prin convenţia încheiată între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor Publice.

Art. 261

Utilizarea veniturilor prevăzute la art. 256 în alte scopuri decât cele menţionate la art.257 constituie infracţiune de deturnare de fonduri şi se pedepseşte conform legii.

TITLUL XV  

Calitatea şi informaţiile în sistemul de sănătate

Cap. 1 Dispoziţii generale

Art. 262

(1)   Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală, cu rol de elaborare a politicilor de sănătate, reglementare şi control, garantează calitatea în sănătate, asigurând dezvoltarea de standarde bazate pe cele mai bune practici şi pe evidenţe, sprijinind implementarea de ghiduri de practica, asigurând educaţia medicală continuă a personalului din sistem, evaluând continuu calitatea şi asigurând organizarea şi funcţionarea unui sistem informaţional adecvat.

(2)   Ministerul Sănătăţii elaborează şi supune aprobării Guvernului Strategia Naţională pentru Asigurarea Calităţii în Sănătate şi Strategia Naţională Informatica pentru Sănătate.

(3)   Furnizorii de servicii de sănătate sunt responsabili de calitatea serviciilor de sănătate prestate şi de transmiterea de informaţii corecte si complete necesare evaluării acesteia.

Cap. 2

Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate

Art. 263

Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate are rolul de a menţine şi creşte continuu calitatea serviciilor de sănătate şi satisfacţia pacientului legată de aceasta, şi de a eficientiza cheltuirea fondurilor în sistemul de sănătate.

Art. 264

Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate asigură dezvoltarea, implementarea şi evaluarea calităţii serviciilor de sănătate prin culegerea de informaţii legate de calitatea furnizării serviciilor şi prin monitorizarea şi cercetarea continuă a calităţii serviciilor de sănătate.

Art. 265

(1)Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate este coordonat de către Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate denumita în continuare ANCIS şi funcţionează în baza strategiei naţionale pentru asigurarea calităţii serviciilor de sănătate şi a strategiei naţionale informatice în sănătate.

(2)In domeniul evaluarii tehnologiilor medicale ANCIS colaboreaza cu Scoala Nationala de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar care reprezinta autoritatea nationala in domeniul evaluarii tehnologiilor medicale, in conformitate cu prevederile articolului 15 al Directivei 2011/24/EU.

Cap. 3 Agenţia Naţională pentru Calitate şi Informaţie în Sănătate (ANCIS)

Art. 266

(1)   ANCIS este instituţie publică, cu personalitate juridică,în coordonarea Ministerului Sănătăţii,  finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.

(2)   Conducerea ANCIS este asigurata de către Consiliul Director format din experţi desemnaţi  astfel: 2 de către Președinţia Romaniei, 2 de către Ministerul Sanatatii, si cate unul de către Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

(3)   Membrii Consiliului Director aleg prin vot un președinte cu un mandat de 5 ani;

(4)   Președintele Consiliului Director are şi rol de director general şi este ordonator de credite pentru ANCIS.

Art. 267

(1)   ANCIS are in structura Centrul de Standarde, Evaluare şi Norme pentru Serviciile de Sănătate şi Comisia de Acreditare a Spitalelor.

(2)   ANCIS poate stabili grupuri de experţi naţionali sau internaţionali care să lucreze pe timp limitat, pe proiecte specifice. Structura ANCIS va fi stabilită de catre Consiliul Director şi aprobata prin Ordin al ministrului sanatatii.

Art. 268

Scopul activităţii ANCIS consta in:

(1)   Sprijinirea autoritatilor de sanatate publica  în elaborarea deciziilor privind rambursarea din fonduri publice de produse si servicii medicale

(2)   Promovarea bunelor practici şi buna utilizare a serviciilor si produselor medicale, atat în rândul profesioniştilor din domeniul sănătăţii, cat şi in randul beneficiarilor serviciilor de sănătate

(3)   Evaluarea si îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale în instituţiile medicale şi de îngrijire, a celor spitalicesti şi a cabinetelor medicale 

(4)   Informarea profesioniştilor din domeniul sănătăţii precum şi a publicului larg referitor la calitatea serviciilor medicale

(5)   Colaborarea cu principalii factori implicaţi în sistemul de sănătate din Romania şi cu organisme cu atributii similare din străinătate, in vederea indeplinirii obiectivelor sale .

Art. 269
Principalele obiecte de activitate ale ANCIS sunt:

a)      asigurarea condiţiilor necesare pentru ca serviciile oferite în sistemul de sanatate să se bazeze pe standarde naţionale şi, după caz, internaţionale agreate atât la nivel clinic cât şi la nivel managerial;

b)      evaluarea modului în care serviciile de sănătate sunt administrate şi oferite pentru a se asigura că se obţin cele mai bune rezultate cu resursele existente;

c)      sprijinirea implementării strategiei naţionale a Ministerului Sănătăţii pentru asigurarea calităţii prin culegerea de informaţii, realizarea de studii şi activităţi de formare a personalului din sistemul de sănătate.

d)     dezvoltarea sistemului de acreditare a instituţiilor medicale din Romania, împreună cu Ministerul Sănătăţii, CNAS şi asociaţiile profesionale din domeniu.

 

Art. 270

ANCIS are următoarele responsabilităţi:

(1)   colectarea, analiza, diseminarea datelor statistice din sistemul de sănătate, precum şi prelucrarea datelor şi transmiterea rezultatelor cu privire la aceste date pentru instituţiile publice şi furnizorii evaluaţi;

(2)   Promovarea şi implementarea de programe structurate si integrate de asigurare a calităţii;

(3)   Evaluarea şi raportarea anuală asupra unor seturi de indicatori de calitate ai serviciilor medicale, către Ministerul Sănătăţii, în primul trimestru al anului următor;

(4)   Acreditarea spitalelor din Romania şi evaluarea furnizorilor din asistenţa medicală primară şi ambulatorie;

(5)   Participarea la dezvoltarea şi implementarea sistemului informaţional în sănătate.

(6)   Participarea la evaluarea şi acreditarea furnizorilor din asistenţa medicala primară care derulează activităţi de educare şi formare a rezidenţilor in specialitatea medicină de familie.

Art. 271

In vederea îndeplinirii responsabilităţilor sale ANCIS are următoarele atribuţii principale:

(1)   dezvoltarea, diseminarea şi monitorizarea standardelor agreate precum şi a ghidurilor/modelelor de bună practică ca şi bază pentru dezvoltarea protocoalelor locale de îngrijiri, în colaborare cu asociaţiile profesionale din domeniu;

(2)   dezvoltarea criteriilor privind procesele de acreditare a furnizorilor de servicii de sănătate;

(3)   promovarea programul de evaluare a impactului politicilor altor sectoare asupra sănătăţii, în conformitate cu metodologia şi recomandările OMS şi UE;

(4)   promovarea şi consilierea asupra iniţiativelor naţionale în domeniul siguranţei pacientului;

(5)   dezvoltarea programelor de evaluare a serviciilor de sănătate, pe grupuri sau domenii de îngrijiri, pe tipuri de boli sau condiţii, sau pe sectoare de îngrijire; evaluările pot fi efectuate la nivel naţional, dar şi regional şi pot fi legate de dezvoltarea standardelor de calitate pentru diferitele servicii şi acoperind orice aspect al performanţei, inclusiv aspectele legate de managementul clinic;

(6)   elaborarea, în vederea informării Ministerului Sănătăţii de rapoarte privind acreditarea spitalelor şi evaluarea cabinetelor medicale, în conformitate cu atribuţiile stabilite prin Ordine ale Ministrului Sănătăţii;

(7)   elaborarea şi publicarea unui raport naţional de evaluare a performanţei în relaţie cu fiecare domeniu de servicii examinat, în conformitate cu standardele naţionale specificate, care detaliază în mod clar dacă standardele cerute au fost îndeplinite, neîndeplinite sa depăşite şi măsura în care serviciile furnizate au condus la o îmbunătăţire reală a stării de sănătate pentru pacient;

(8)   încurajarea şi promovarea dezvoltării standardelor de calitate.

Cap. 4 Sistemul informaţional care stă la baza sistemului de asigurare a calităţii în sănătate

Art. 272

(1)   Pentru buna funcţionare a sistemului de asigurare a calităţii în sănătate se vor asigura:

a)      accesul rapid la informaţii de calitate privind sănătatea, serviciile de sănătate şi sociale atât pentru publicul larg, pacienţi, cât şi pentru specialiștii în domeniu, administratori, manageri şi factori decizionali;

b)      utilizarea optima a tehnologiei informaţiei şi comunicării în vederea eficientizării serviciilor operaţionale şi sporirii receptivităţii serviciilor;

c)      realizarea proceselor decizionale şi de planificare pe baza informaţiilor disponibile;

d)     evaluarea impactului exercitat de deciziile investiţionale asupra serviciilor;

e)      consolidarea rolului informaţiilor în îmbunătăţirea sănătăţii, inclusiv din perspectiva stilului de viaţa sănătos, educaţiei şi instruirii, pentru a asigura exploatarea eficientă a cunoștinţelor acumulate;

f)       comunicarea mai rapidă şi mai eficientă între toate sectoarele din domeniul sănătăţii;

(2) In vederea aplicării prevederilor de la alin (1), lit. a)-f), Strategia Naţională Informatică pentru sănătate va crea cadrul, iar ANCIS va infiinta structuri pentru culegerea şi analiza informaţiilor necesare.

Art. 273

ANCIS are următoarele atribuţii principale referitoare la funcţionarea sistemului informaţional din sănătate:

(1)   participarea la dezvoltarea informaţională, în conformitate cu Strategia Naţională Informatică în Sănătate;

(2)   dezvoltarea de standarde informaţionale, definiţii şi dicţionare de date;

(3)   dezvoltarea şi stabilirea de seturi de date minimale;

(4)   evaluarea şi realizarea de recomandări referitoare la calitatea datelor şi informaţiilor;

(5)   promovarea educaţiei, formării şi dezvoltării abilităţilor in domeniul sau de activitate pentru personalul din domeniu;

(6)   promovarea şi participarea la cercetarea şi dezvoltarea naţională în domeniul e-health;

(7)   promovarea de acţiuni comune pentru asigurarea securităţii confidenţialităţii datelor din sănătate;

(8)   dezvoltarea de  ghiduri referitoare la accesul la informaţia deţinută de agenţii din sănătate;

(9)   dezvoltarea specificaţiilor celor mai adecvate pentru achiziţionarea de tehnologie din domeniul informatic pentru sistemul de sănătate, în colaborare cu ceilalţi parteneri din sistemul de sănătate.

Cap. 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 274

(1)   ANCIS se înfiinţează prin reorganizarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS) care se desfiinţează.

(2)   ANCIS are sediul în municipiul Bucureşti, Bd. Kiseleff nr.55, vila 9, Sector 1, Bucuresti. Modul de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului .

(3)   ANCIS preia patrimoniul CoNAS pe baza protocolului de predare-preluare, stabilit pe baza situatiilor financiare intocmite potrivit art.28 alin.(1) din Legea contabilitatii nr.82/1991 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, iar personalul se preia in conditiile legii

(4)   Regulamentul de organizare şi funcţionare, statutul, statul de funcţii şi structura de personal ale ANCIS se aprobă de către Consiliul director al ANCIS, cu avizul Ministerului Sănătăţii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(5)   ANCIS administrează bunuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi alte bunuri dobândite în condiţiile legii.

(6)   Bunurile proprietate publică aflate în administrarea ANCIS, precum şi cele dobândite din fonduri publice se evidenţiază distinct în patrimoniul acesteia.

(7)   Rezultatele cercetărilor efectuate şi finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, concretizate în bunuri de orice fel, inclusiv drepturi de proprietate intelectuală, sunt bunuri dobândite cu titlu de proprietate sau în administrare, după caz, de ANCIS dacă prin contracte nu se prevede altfel, şi se înregistrează în evidenţa contabilă ca active corporale sau necorporale, după caz, conform reglementărilor legale în vigoare.

(8)   În exercitarea drepturilor sale, ANCIS deţine şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea, în condiţiile legii, în scopul realizării obiectelor sale de activitate, şi beneficiază de rezultatele utilizării acestora.

TITLUL XVI

Dispoziţii tranzitorii şi finale ale Legii

Art. 275

(1)   Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 zile de la publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)   Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prevederile Titlului I ”Sănătatea Publică”, Titlului VI ”Spitalele”, Titlului VII ”Donarea și utilizarea organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană în scop terapeutic”, Titlului IX ”Personalul din sistemul de sănătate”, Titlului X ”Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și  servicii medicale și farmaceutice” și Titlului XI „Asigurările sociale de sănătate”  intră în vigoare la data prevăzută de prezenta lege.

(3)   La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

(4)   Prin excepție de la prevederile alin. (3),  Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare, continua să se aplice până la data intrării în vigoare a titlurilor prevăzute la alin. (2).

Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România Afisat de la 28-12-2011 pana la 28-01-2012
Observatiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa: propuneri@ms.ro,
Termenul limita pana la care se pot face propuneri este cea de a 30-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ