Pasul de a creste veniturile personalului din sanatate este unul foarte important insa acesta trebuie sa vina si cu alte masuri, una si cea mai importanta din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului pirvat comercial de cel public si stabilirea unor reguli foarte clare care sa ajunga chiar si la interdictia de a lucra simultan in ambele sectoare.

07.04.2018 / Raed Arafat

 

Din datele publicate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, cel putin 100 milioane de oameni sunt impinsi catre saracie pentru a accesa serviciile de sanatate din tarile lor. Oamenii fara venituri adecvate nu ajung la timp la medic de teama costurilor iar cand ajung descopera ca tratamentul necsita sume pe care ei nu le pot acoperi decat prin credite sau prin vanzarea unor propiretati care pot sa-i trimita in saracie mai mare si chiar in strada. Lipsa accesului universal garantat la serviciile de sanatate are un impact social major, exemple fiind parintii decedati sau devenind invalizi care lasa copii orfani sau obligati sa munceasca in loc de a merge la scoala, ca sa-si sustina familia saracita din cauza bolii, sau familii care ajung in strada si la cercetorie pentru ca si-au vandut bunurile ca sa ajunga sa trateze un membru al familiei deseori acesta fiind chiar un copil care necesita o interventie chirurgicala complexa, dar care nu poate fi solutionata decat cu sume importante care trebuie sa le achite familia respectiva.

Poate cel mai important pas pentru a ajunge la acoperirea universala si accesul universal la serviciile de sanatate este recunoasterea ca sanatatea nu este un bun comercial, aceasta fiind un drept al oricarui cetatean si chiar o datorie a statului la care cetateanul plateste taxe. Exista multe aspecte de abordat despre acest subiect si exista multe pareri de luat in considerare, dar esenta problemei pentru o tara ca Romania, in care finantarea sistemului sanitar este cu mult sub media Europeana / cap locuitor, este faptul ca banii alocati sistemului sanitar trebuie sa fie folositi in cel mai bun mod pentru acoperirea necesitatilor populatiei si nu a profitului furnizorilor de servicii de sanatate. Stiu ca aceasta tema este una extrem de sensibila, insa pentru acoperirea costurilor sectorului comercial pot fi incurajate asigurarile private complementare si alte modalitati care sa nu fie la concurenta cu sectorul public care detine un rol social major avand alocata o suma care oricum este insuficienta. Pasul de a creste veniturile personalului din sanatate este unul foarte important insa acesta trebuie sa vina si cu alte masuri, una si cea mai importanta din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului pirvat comercial de cel public si stabilirea unor reguli foarte clare care sa ajunga chiar si la interdictia de a lucra simultan in ambele sectoare, nestiind niciodata daca medicul sau asisitentul este loial locului de munca din sectorul public si daca intradevar acesta desrveste interesul pacientilor cocrect sau incearca sa-i plimbe intre cele doua sectoare si sa-i faca sa plateasca cat mai mult posibil fara a tina cont de posibilitatile lor si problemele lor. Daca pana acum venitul era motivul pentru care spuneam ca nu se poate pune o delimitare intre cele doua sectoare cred ca acum a venit momentul sa ne gandim la acest aspect pentru a rezolva una dintre cele mai mari probleme din sistemul sanitar Romanesc si care duce direct sau indirect la aparitia unor inechitabilitati si a unor abuzuri fata de pacient si familiei acestuia. Indiferent de discutiile despre salarii si sporuri din aceste zile, in general veniturile incep sa atinga un nivel decent si suficient de ridicat astfel incat sa fie momentul zero pentru a decide intre a lucra intr-un sector sau altul dar nu paralel in cele doua.

Lumea crede ca situatii in care pacientul ajunge chiar la saracie sau la imposibilitatea de a accesa sistemul sanitar, sunt existente numai in alte tari dar nu la noi. Totusi, populatia din Romania este dintre cele expuse la aceste riscuri daca luam in considerare cum functioneaza sistemul sanitar si accesul la serviciile de sanatate. Cu exceptia urgentei, unde pana acum nu s-a reusit impunerea unor restrictii si coplati chiar daca s-a incercat de repetate ori, restul sistemului este greu accesibil iar indiferent unde merge pacientul, acesta se regaseste la un moment dat obligat sa plateasca sume importante din buzunar ca sa acceseze investigatiile si anumite servicii esentiale diagnosticului si tratamentului acestuia si care in mod normal trebuiau sa fie acoperite prin asigurarile lui.

Daca se merge la medicul de familie care are un numar limitat de consultatii decontabile de casa de asigurari / zi, acesta va trimite pacientul la analize de cele mai multe ori la un laborator privat, si probabil la un serviciu de imagistica privat, explicandu-i ca serviciile sunt decontate de Casa Nationala de Asigurari Sociale pentru Sanatate (CNAS). Cand ajunge pacientul la furnizorul privat, acesta il anunta ca plafonul sumei alocate de CNAS a fost atins existand doua solutii si anume plata din propriul buzunar a costului investigatiilor sau trecerea pacientului pe lista de asteptare, care uneori este chiar de luni de zile. Pacinetul si familia acestuia se regasesc pusi in fata faptului implinit sa si plateasca din buzunar investigatiile, daca au banii pentru acest lucru, sa-si vanda ceva sau sa se indatoreze unei banci luand un credit de tratament, sau sa mearga la UPU incercand sa-si efectueze investigatiile acolo. Lucrurile nu se opresc aici bineinteles pentru ca urmeaza si ping-pongul intre sectorul public si cel privat jucat, fara sa generalizam, practicat de unii medici, mingea fiind insusi pacientul. Acesta este trimis sa-si efectueze tratamentul sau interventia in sectorul privat folosind ca scuza lipsa de materiale sau lipsa de dispozitive implantabile ...etc. Pacientul la randul sau isi va rezolva interventia si tratamentul tot cu bani suplimentari din buzunar pentru ca in cea mai mare parte sectorul privat, chiar daca obtine deconturi de la CNAS, acopera diferenta de costuri din bani obtinuti direct de la pacient pentru diferite servicii, pacientul ajungand sa plateasca sute daca nu chair si mii de lei pe noapte. La momentul la care se ajunge la costuri mari cum ar fi terpia intensiva, costurile in sectorul privat devin prohibitive pentru majoritatea pacientilor, atunci pacientul este retrimis catre sectorul public pentru a fi tratat acolo unde nici acum nu s-a reusit eliminarea totala a platilor suplimentare pentru materiale si medicamente in pofida faptului ca au fost infiintate programe special dedicate acestor pacienti prin care consumabilele si dispozitivele implantabile sunt finantate din bugetul de stat.

Ca sa dau exemple despre ce se poate intampla in accesarea sistemului de sanatate descriu mai jos trei situatii reale despre care am aflat direct de la cei implicati la momentul respectiv incercand sa-i ajut insa fara rezultat fiind imposibil acest lucru din puncut de vedere legal si procedural:

Acum aproximativ 10 ani, am fost abordat de o persoana pentru un sfat. Persoana respectiva a fost impinsa sa cumpere sotiei un defibrilator intern, la o suma de aproximativ 9000 Euro dupa ce medicii de la un institut al inimii din Romania i-au explicat ca sotia acestuia are nevoie de un defibrilator implantabil viata ei find pusa in pericol, putand ajunge oricand la o tulburare de ritm si stop cardiac. Persoana respectiva, fost ofiter, si-a vandut apartamentul in speranta ca ulterior sa locuiasca la copiii acestuia. Defibrilatorul a fost implantat insa cei doi, sot si sotie, s-au trezit fara apartament si fara loc de locuit. Toate incercarile de a-si recupera banii au fost in zadar. Nu am urmarit ce s-a intamplat ulterior cu ei insa cu certitudine accesul la serviciile de sanatate i-a impins catre saracie.

Un alt caz pe care nu pot sa-l uit era al unui ambulantier care a trimis o petitie explicand situatia prin care a trecut intr-un centru universitar din Romania. Acesta a ajuns la spitalul judetean din orasul in care locuieste fiind diagnosticat cu infarct miocardic acut, de acolo in locul de a-l transfera in regim de urgenta spre institutul inimii din acelasi oras, o insitutie publica care putea si avea obligatia sa asigure tratamentul imediat prin implantarea unui stent in artera corornara blocata din cauza infarctului, acesta a fost indrumat spre o clinca privata al unor medici care lucrau si in institutul public. Conform descrierii pacientului din petitia acestuia trimisa atunci Ministerului Sanatatii, inainte de a trece la efectuarea interventiei ii s-a solicitat o suma de 6000 lei sa fie platita iar sotia acestuia a mers acasa si a adus suma respectiva dupa care a fost realizata interventia. Ulterior, pacientul a incerat sa recupereze suma dar in zadar.

O alta situatie de neutiat a fost prin 2013, fiind in vizita la Fagaras cu un consilier al ministrului sanatatii pentru a rezolva o problema punctuala, am fost abordat de o femeie pe la 45-50 ani, imbracata simplu si cu un bilet de trimitere in mana explicandu-mi ca ii s-a pus diagnosticul de cancer ovarian fiind trimisa la o clinica privata din oras pentru efectuarea radioterapiei, sectia de radioterapie din spitalul judetean fiind desfiintata iar personalul in mare parte mutandu-se in sectorul privat. Femeia s-a plans ca la momentul in care a mers la respectiva clinica, ii s-a solicitat plata suplimentara de 9000 lei altfel , conform spuselor ei, nu avea ce cauta acolo ca sunt altii care asteapta! iar intrebarea ei a fost: ce sa fac? atunci am solicitat directiei de sanatate publica sa o sprijine si eventual sa o trimita catre un alt centru de tratament din alt oras.

Cele trei cazuri de mai sus arata exemple de dezechilibre grave in sitemul sanitar care nu sunt chiar noutati pentru noi si nici nu sunt exemple izolate, astfel de situatii continuand sa existe si in ziua de azi, iar pentru o populatie cu o rata de saracie mare, accesul la serviciile de sanatate este o problema majora acesta ramanand inechitabil.

In concluzie, este cert ca toate punctele atinse mai sus au impact asupra accesului pacientului insa ele nu sunt singurele cauza de limitare a accesului. Dezbaterea pe aceasta tema trebuie sa fie una extrem de ampla si serioasa avand pacientul in centrul de interes. Probabil ca va fi nevoie de o ampla reasezare a sistemului sanitar, astfel incat sa asiguram un acces universal echitabil populatiei din Romania indiferent de statul social si nivelul de saracie al acestora. Primul pas insa este necesitatea recunoasterii ca exista intradevar o problema grava in ce priveste accesul chiar si la serviciile de baza in domeniul sanitar si ca exista solutii care nu necesita neaparat bani mai multi cat necesita ele o vointa politica de a sustine o schimbare radicala in asigurarea asistentei sanitare, departe de interesele comerciale si mai aproape de interesele populatiei!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .