Proiectul unei noi clădiri de spital, aprobat de consilierii județeni din Satu Mare

26.09.2015 / RealitateaTV

 

Consilierii județeni din Satu Mare au adoptat, în ședința de pe 26 septembrie, un proiect care vizează construirea din fonduri europene a unei clădiri de peste 10.000 de metri pătrați pentru Spitalul Județean de Urgență, care va avea și un heliport pe acoperiș.

“Este un proiect care, dacă primește finanțare și se va implementa, va schimba tot ce înseamnă servicii în sistemul de sănătate. E vorba despre un corp nou de spital care va rezolva și spațiile și dotările. Ar afecta toate cele 16 secții existente în spital și ar crește calitatea actului medical, reducând timpii pierduți între secții, respectiv am avea acces și pentru comunicare prin heliport pe timp de noapte. Eu zic ca ar fi o investiție foarte, foarte binevenită în acest sistem care a avut de-a lungul anilor o viață nu foarte ușoară, și este necesară nouă, tuturor“, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.

Potrivit proiectului, postat pe site-ul CJ Satu Mare, dezvoltarea clădirii spitalului este necesară întrucât secțiile sunt necorespunzătoare, iar heliportul nu are decât autorizație temporară. “Investiția de extindere de la SJUSM prevede construirea unui corp de clădire nou, legat de clădirea principală actuală a spitalului, pentru a remedia problemele de spațiu existente, definită de zestrea construită a clădirilor SJUSM. Aceste clădiri păstrează caracteristici de compartimentare și de dimensionare din anii 1970, modificările ulterioare în normativele de suprafețe specifice necesare pentru diferite secții, pentru circuite și funcționalități medicale noi însemnând provocări majore în păstrarea funcționalității legale a secțiilor SJUSM. Heliportul spitalului funcționează fără autorizație definitivă, locația actuală fiind o soluție temporară, nesustenabilă. Corpul nou de clădire din incinta SJUSM este prevăzut cu o suprafață construită la sol de 1.319,37 m2, cu regim de înălțime subsol, parter, 6 etaje și un etaj tehnologic cu heliport, suprafața desfășurată a construcției fiind de 10.550,09 m2”, precizează sursa citată.

În urma proiectului vor fi mutate mai multe secții. “În urma implementării proiectului se dorește asigurarea unor spații și condiții adecvate și conforme cerințelor specifice actuale pentru blocul operator și secția ATI, inclusiv funcționalitățile adiacente acestora (sterilizare etc.), asigurarea unor spații și condiții adecvate și conforme cerințelor specifice actuale pentru secțiile din cadrul SJUSM, mutarea secțiilor chirurgicale (neurologie, interne, oftalmologie) din Spitalul vechi în locația principală a SJUSM, asigurarea astfel a tratamentului integrat pentru pacienții SJUSM, asigurarea unei locații adecvate și sustenabile pentru heliportul din incinta SJUSM, peste nivelul superior al noii aripi de clădire”, se mai arată în document.

Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, 85% din cheltuielile eligibile fiind asigurate de Uniunea Europeană, 13% din fonduri guvernamentale și doar 2% din bugetul local. Bugetul proiectului este de 11.466.929 Euro.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .