Medicul Mihai Lucan a fost adus joi dimineața la sediul central al DIICOT din Capitală, pentru a fi audiat într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei.

22.12.2017 / Agerpres

 

De asemenea, la sediul DIICOT a fost adus și fiul medicului Mihai Lucan.

Până în prezent, două persoane au fost reținute de procurori în acest dosar. Este vorba de Dan Emil Fofiu Sânpetreanu și Sanda Rodica Baciu, director administrativ și respectiv director economic în cadrul Institutului de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca.

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri percheziții la clinica din Cluj a chirurgului Mihai Lucan, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări infracționale organizate, specializată în delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul cauzat fiind de peste 5 milioane lei.

Mihai Lucan este suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparținea Institutului de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2005 și până la finalul anului 2016, un număr de trei suspecți, angajați ai unei clinici medicale din Cluj, au constituit un grup infracțional organizat, care a avut ca scop însușirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul persoanei vătămate, respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajații acestei unități sanitare, în beneficiul unei clinici medicale private, entitate prin intermediul căreia suspecții și-au promovat interesele", susțin procurorii.

Anchetatorii arată că un aparat medical performant, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca la clinica privată, unde a fost utilizat timp de șase ani.

Potrivit procurorilor, reprezentanții institutului și ai clinicii au dispus, în anul 2007, transferul fizic și fără titlu al acestui aparat din sediul institutului în cel al clinicii private, fără a întocmi niciun fel de contract în acest sens. În perioada 2007 - 2013, atât aparatul utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia țesuturilor afectate, precum și consumabilele aferente achiziționate din bugetul institutului au fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.

"Astfel, în perioada 2007 - 2009, un număr de 159 de pacienți au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/ renală) care au fost efectuate în cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) aparținând institutului și transferată fără titlu din incinta acestei instituții în cea a clinicii private, în condițiile în care sumele necesare achiziționării kit-urilor pentru utilizarea acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către instituția de stat, iar pacienților le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 și 6.700 euro/ intervenție, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum și kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu și argon), întreg setul costând aproximativ 3.800 euro per pacient", reiese dintr-un comunicat al DIICOT.

Conform DIICOT, o altă modalitate de delapidare a instituției medicale de stat a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală, pe care le presupunea internarea pre-operatorie și post-operatorie a pacienților asupra cărora au fost efectuate intervenții chirurgicale în cadrul clinicii medicale private.

De asemenea, o altă modalitate de delapidare a constat în folosirea resurselor financiare, materiale și umane ale laboratorului de analize din cadrul institutului pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparținând unei societăți comerciale.

"Contravaloarea serviciilor medicale prestate de către persoana vătămată nu a fost achitată, respectiv, analize medicale ale țesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacienții asupra cărora au fost efectuate intervenții chirurgicale în cadrul clinicii medicale private, în condițiile în care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat institutului", precizează DIICOT.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .