Elita mondială a chirurgiei cardiovasculare s-a reunit la Iași

24.09.2017 / Agerpres

 

Renumiți chirurgi cardiovasculari din Europa, Asia și SUA s-au întâlnit la Iași, la sfârșitul săptămânii, la cel de-al XIII-lea Congres al Societății Euro-Asian Bridge. Peste 600 de chirurgi cardiovasculari din 41 de țări de pe trei continente au participat la manifestare, a anunțat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași,Grigore Tinică, președintele Euro-Asian Bridge Society.

“A fost o surpriză pentru noi ieșenii să fim gazdele a peste 600 de renumiți specialiști în chirurgie cardiovasculară. Inițial, numărul celor care și-au anunțat participarea a fost de 400. Congresul Societății Euro-Asian Bridge este cel mai important eveniment pentru chirurgia cardiovasculară din Romania. Mă bucur că (…) am reușit să punem Iașiul pe harta lumii“, a declarat prof.univ.dr. Grigore Tinică, președintele Euro-Asian Bridge Society.

În cadrul manifestărilor științifice medicale, 90 de specialiști din toată lumea au ținut prelegeri despre experiența lor și despre cele mai noi proceduri folosite în tratarea afecțiunilor inimii. De asemenea, au fost organizate trei sesiuni live din sălile de operație ale Institutului de Boli Cardiovasculare Iași.

“Au fost prezentate noutăți în dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare și cardiotoracice mondiale, noi metode de implantare a valvelor aortice, metode de implantare transcateter a valvei mitrale, prevenția și combaterea infecțiilor nosocomiale în domeniul chirurgiei cardiovasculare, noi metode de tratament a leziunilor valvulare prin acces minim invaziv, problema și tratamentul modern al bolii coronariene, tratamentul chirurgical al aritmiilor cardiace”, a explicat președintele Euro-Asian Bridge Society.

Printre participanții la reuniune s-a aflat și profesorul Randas Vilela Batista din Brazilia, un reputat chirurg care a dezvoltat opt tehnici pentru tratamente cardiace, considerate revoluționare. La Iași el a prezentat tratamentul pentru sindromul Eisenmenger.

Prof. Jacob Lavee, din Israel, a conferențiat despre inima artificială, prof Costin Sava, din Germania, despre cum generăm o nouă inimă, Lucian Lozonschi, SUA, despre noile metode de tratament ale bolii mitrale. “România are un rol important în chirurgia cardiovasculară. Consider că nivelul chirurgiei cardiovasculare din România este la nivel foarte ridicat. Sper ca în viitor, România și China, care deja au o prietenie strânsă, să aibă o colaborare și mai strânsă pe domeniul chirurgiei cardiovasculare”, a spus în cadrul conferinței de presă prof. Guo Wei He, președintele Societății Chineze de Chirurgie Cardiovasculară, unul dintre pionierii revascularizării miocardice și a diferitelor metode de protecție cardiacă.

Președintele Societății Japoneze de Chirurgie Coronariană, Hirokuni Arai, a declarat că organizația creează o punte între Europa și Asia. “Nu este niciun fel de competiție în acest domeniu. Am discutat cu mai mulți doctori veniți din țări diferite. Am învățat lucruri mai mari, mai mici, mai importante și mai puțin importante. Consider că acest congres este un succes. (…) Consider că este la nivelul elitei mondiale ceea ce se întâmplă în România. Să aveți toată încrederea în toate aceste proceduri. Pe lângă faptul că acest congres este un real succes, s-au creat adevărate punți de legături între participanți”, a spus Hirokuni Arai. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .