La Cluj-Napoca a fost inaugurat cel mai mare spital privat destinat tratamentelor oncologice din Vestul țării

14.12.2017 / Agerpres

 

Spitalul privat Medisprof Cancer Center, o investiție de peste 13 milioane de euro realizată în aproximativ 18 luni, a fost inaugurat oficial la Cluj-Napoca. Construcția spitalului a fost susținută printr-o finanțare agregată de 7,5 mil. euro, acordată de UniCredit.

UniCredit a acordat o finanțare agregată de 7,5 mil. euro pentru construirea centrului de diagnostic și tratament Medisprof Cancer Center din Cluj-Napoca și pentru achiziția de echipamente, noul spital urmând să demareze activitatea la începutul anului viitor.

”Avem un total de 7,5 mil. euro investiție în acest proiect – linii de investiții, capital de lucru, leasing și fonduri europene – acestea sunt cele patru componente. La început, proiectul nu părea foarte ușor de structurat pentru că este un proiect amplu. În zona medicală, acesta este unul dintre cele mai complexe proiecte și datorită tipologiei echipamentelor, pentru că avem de-a face cu tehnologie de ultimă oră. Și cu dotările de anul viitor, acest tip de clinică va fi unicat în România”, a declarat Septimiu Postelnicu, șeful Diviziei de Retail din cadrul UniCredit Bank, care a fost prezent la Cluj la inaugurarea Medisprof Cancer Center, cel mai mare spital privat destinat tratamentelor oncologice din zona de vest a țării.

Medisprof Cancer Center va oferi servicii de chimioterapie în regim de spitalizare de zi, radioterapie cu aparatură și tehnici contemporane (Accelerator Liniar Varian, tehnica IMRT), imagistică (noul spital va fi dotat cu computer tomograf, mamograf și ecograf), analize de laborator, consiliere genetică, servicii de psihologie și nutriție personalizate. Pe lângă aceste servicii, pacienții vor beneficia de serviciu de gardă telefonic cu personal medical în afara orarului de lucru.

Noul centru vrea să permită accesul pacienților la cele mai noi și moderne tratamente oncologice în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Medisprof Cancer Center intenționează să asigure tratamente pentru cel puțin 60 de pacienți pe zi. Scopul principal al acestui spital este oferirea unui diagnostic și a unui tratament personalizat pacienților printr-o colaborare multidisciplinară (oncolog medical, radioterapeut, chirurg, radiolog, psiholog, nutriționist, asistenți medicali și farmaciști cu specializare în oncologie).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .