Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, la Zalău, că începând de luni va funcționa în cadrul ministerului Centrul Național de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistență medicilor români din străinătate, care doresc să revină în țară.

03.04.2017 / Agerpres

 

Bodog a precizat că are deja semnale din Germania și Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, ca urmare a majorării salariilor medicilor.

"E greu de găsit o soluție pentru a ține medicii în țară, însă avem câteva măsuri. În programul de guvernare avem creșterea salariilor medicilor, care e o măsură foarte bună și care cred că va ține și deja am solicitări de medici care doresc să se întoarcă în țară. Chiar acum, la ultima deplasare care am avut-o în Germania, am fost contactat de un șef de clinică de la o secție de chirurgie toracică, care ar dori să se întoarcă într-unul din orașele Arad, Oradea, Timișoara sau Cluj, unde este chirurgie toracică, dânsul fiind șef de clinică în Germania și dorește să se întoarcă în țară. Mai am solicitări din Anglia. Am și discutat cu omologul meu britanic, la întâlnirea de la Bonn, despre medicii care lucrează în Anglia, în condițiile în care e Brexitul. Sunt solicitări și de acolo să se întoarcă în țară", a precizat, sâmbătă, într-o conferință de presă, Florian Bodog.

Acesta a adăugat că medicilor care vor să revină în România li se va acorda asistență prin intermediul Centrului Național de Resurse Umane.

"Noi le vom acorda asistență. Prin programul de guvernare am prevăzut și am înființat, în cadrul Ministerului Sănătății, Centrul Național de Resurse Umane, care de luni va funcționa. Îl vom încadra cu personal și vom acorda asistență tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în țară, indiferent dacă și-au făcut specializarea la noi sau în altă parte", a afirmat el. 

Ministrul Sănătății a subliniat că se vor avea în vedere măsuri și pentru deficitul de medici din orașele mici.

"Pentru orașele mici este o idee de a coborî rezidențiatul la nivel de spital județean. Adică aducem rezidenții în spitalele județene. Nu e niciun secret, dacă vin și muncesc aici cinci ani, unii se căsătoresc, alții se îndrăgostesc de oraș, alții de spital și vor rămâne", a conchis ministrul.

Florian Bodog s-a aflat sâmbătă, la Zalău, pentru o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență din municipiu, unde s-a întâlnit cu managementul unității medicale și cu Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj, instituție în subordinea căreia se află cea mai mare unitate spitalicească din Sălaj.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical Urmărește-ne pe Facebook .